Jos pălăria pentru… proiectul „Jocul este vital în recuperarea sănătății copilului! “
De mici am învăţat să facem o conexiune între spitale şi evenimente neplăcute. S-ar părea că singurele momente în care am fost nevoiţi, când eram mici, să mergem la doctor, erau momente în care noi sau cineva drag nouă se simţea rău. Şi atunci atribuim spitalelor sentimentul de frică. Cu atât mai mult cu cât par a fi spaţii atât de reci, de nefamiliare, în care doctorii şi întreg personalul de multe ori nu inspiră căldură. Nu sunt de condamnat, o astfel de meserie nu este deloc uşoară. Însă copiii sunt extrem de receptivi la astfel de lucruri. Şi normal că unii nu vor avea încredere în persoana care vine să le facă în mod repetat injecţii sau să administreze diverse medicamente, deşi persoana în cauză vrea doar binele lor. Iar pentru ei, faptul că trebuie să stea într-un astfel de loc poate fi mai dificil decât boala în sine. De aceea, mi se pare lăudabilă iniţiativa celor de la Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni, care au demarat un nou proiect, ce are ca scop promovarea importanţei jocului în recuperarea copiilor.
Există multe dovezi conform cărora sănătatea fizică este strâns legată de diverse aspecte emoţionale. Se ştie că stresul, de exemplu, poate cauza numeroase probleme de sănătate. Dar de ce să nu privim lucrurile şi invers? Dacă emoţiile pot influenţa în mod negativ starea fizică a unei persoane, atunci asta înseamnă că o pot şi îmbunătăţi. Şi ce altă modalitate mai potrivită pentru copii decât jocul?
Proiectul se va desfăşura în perioada august-noiembrie 2015, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bacău, prin Legea 350/2005, şi va avea drept beneficiari atât copiii internaţi în Secţiile de Pediatrie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, cât şi cei veniţi pentru consultaţii, alături de părinţii acestora. Personal, consider că acest proiect va avea un impact deosebit asupra copiilor şi le va grăbi procesul de vindecare. De ce? Pentru că le va arăta că, deşi sunt bolnavi, asta nu îi va împiedica să se joace, că personalul medical nu trebuie privit ca cineva de care trebuie să se teamă, că spitalul nu este decât un loc în care ei se pot face bine. Iar înlăturarea stresului şi dobândirea încrederii pot provoca mari schimbări în recuperarea copiilor.
Asociaţia a demarat programul de Terapie prin joc încă din anul 1994, prin deschiderea unor camere de joc, continuând apoi cu dezvoltarea programului de Terapie Mobilă. Această continuitate subliniază efectivitatea proiectelor de acest gen. Iar faptul că se pune accentul pe răspunderea nevoilor copiilor şi găsirea celor mai bune soluţii pentru ca aceştia să găsească spitalizarea o experienţă cât mai puţin traumatizantă este lăudabil.
Jos pălăria pentru proiectul „Jocul este vital în recuperarea sănătăţii copiilor!”!
Sursă foto: https://infoatou.wordpress.com/programe-in-derulare/terapie-prin-joc/