Vineri, 30 octombrie, în Piaţa Tricolorului a fost amplasată o hartă-gigant a municipiului Bacău (50 de metri pătraţi). În cadrul acestui eveniment, locuitorii oraşului au fost încurajaţi să îşi exprime opinia cu privire la diverse locuri publice unde au avut experienţe pozitive. Fiecare loc identificat a fost marcat cu câte un stiker care reprezenta una din cele 4 simţuri (Vizual, Auditiv, Tactil, Olfactiv ) și un sticker special pentru memorie sau gânduri pozitive. De asemenea, fiecărui participant la acest experiment social i s-au pus căteva întrebări despre locaţia favorită. Evenimentul „Map me happy” l-aş numi cu alte cuvinte „Vino şi arată că îţi pasă”, fiind un veritabil exerciţiu de civism. Băcăuanii care iubesc spaţiile verzi, au avut ocazia să îşi exprime public opţiunea, marcând fiecare spaţiu care cred că merită protejat. Cei deranjaţi de faptul că li se taie ilegal copacii din faţa blocului, care mai diluau din griul betonului, au avut ocazia să arate asta. Alţii au marcat un lac de care şi-au legat copilăria şi la care astăzi nu mai au acces din cauza lipsei unui pod. Unii au cartat o stradă care îi inspiră, fie pentru că este o zonă liniştită, fie că se află nişte chioşcuri unde se vând lucruri vechi, creionând atmosfera unei privelişti decupate dintr-un timp mai îndepărtat. Pe parcursul zilei am observat că mai mulţi elevi îşi căutau cu entuziasm pe hartă şcoala în care învaţă. Să vezi o instituţie de învăţământ marcată cu diverse stikere este mai mult decât încurajator pentru o zonă unde învăţământul este privit superficial. Parcul Cancicov a luat cele mai multe stikere şi cele mai frumoase descrieri.
Astfel, putem constata că deciziile luate în pripă de către autorităţi, fără a consulta opinia publică pot avea un efect devastator asupra siguranţei funcţiilor pe care le deţin şi în acelaşi timp pot atrage electoratul prin proiecte menite să aducă îmbunătăţiri parcului.
Chiar daca Stadionul Municipal Bacău e un alt SF care zace pe agenda publică încă din 2013, unii dinre băcăuani l-au marcat, datorită pasiunii de a face sport. Alţii nu au vrut nici în ruptul capului să participe la acţiune, demonstrând cu argumente de ce locaţiile publice nu merită votul lor. Foarte bine, în sfârşit am văzut că în Bacău trăiesc oameni vii, cu pasiuni, cu un simţ al frumosului, oameni revoltaţi.
Evenimentul este o altă iniţiativă a unui grup de tineri care prin proiectul „Cetăţeni Activi pentru Bacău” încurajează practicarea unei democraţii participative. Băcăuanii trebuie să se lase de starea de letargie şi să înţeleagă că ei sunt gospodari la ei acasă. Că oraşul este plin de străzi aflate în construcţie de ani buni, plin de clădiri fantome şi pe cale să-şi piardă o parte din patrimoniul istoric – o ştim cu toţii, dar ne lipseşte energia civică, reacţia. Mulţi preferă să se uite din culise şi să aplaude pe cei ce au curajul să iasă în faţă. Trebuie să înţelegem că mulţi dintre noi vom rămâne aici, între graniţele acestui pământ românesc, mulţi dintre noi vom educa aici generaţiile următoare şi mulţi dintre noi încă mai visează la o viaţă decentă ca afară. Unde este iniţiativa? Sute de ani am rezistat invaziei imperiilor şi tocmai când avem libertate, suferim de boala apatiei. Avem nevoie de mai multe exerciţii de civism, trebuie să reînvăţăm să avem simţul proprietăţii aşa cum învaţă un fost accidentat mersul din nou. Trebuie sa învăţăm să contestăm şi să aprobăm când este cazul o decizie publică. Trebuie să ne apărăm drepturile înainte ca minţile sclipitoare din Bacău să lucreze în favoarea altei ţări, înainte de a ne pierde elita. Mai presus de toate, trebuie să ne iubim oraşul, și să protejăm ceea ce ne-a mai rămas valoros.
Fără comentarii
Poți publica primul comentariu la acest articol.