Jos pălăria pentru … activitățile de voluntariat care sculptează caractere
Amablitatea vine prin educaţie, dragostea se construieşte prin suferinţă. Uneori ne ataşăm de oameni din cauza suferinţei lor. Aşa se întâmplă şi cu o echipă de tineri americani din statele Delaware şi Maryland care timp de o săptămână au făcut voluntariat în Bacău. Mulţi dintre ei au fost pentru prima data în Europa şi pentru mulţi România este prima ţară de care s-au îndrăgostit. Timp de o săptămână au văzut oameni flămânzi, bolnavi, lipsiţi de afecţiune sau speranţe pentru un viitor mai bun. Friedrich von Schiller spunea că cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici, motiv pentru care unii dintre voluntarii asociaţiei Valoare Plus au venit în ajutor echipei americane. Tinerii au organizat activitaţi socio-educative în Dărmăneşti, Valea Seacă, şcoala “Domniţa Maria” din Bacău, Centrul Rezidenţial pentru copii cu nevoi speciale “Pinocchio”, Stănişeşti şi Podul Turcului. Întervenţia noastră nu a schimbat viaţa nimănui, dar a reuşit să aducă puţină dragoste. Pentru unii au fost trei ore care i-au încurajat să nu se simtă o parte din decorul casei, aşa cum a menţionat o fetiţă de la şcoala “Domniţa Maria”, pentru alţii au fost trei ore de îmbrăţişări pe care părinţii lor nu le pot oferi, cu alţii am plâns.
Cu toţii am fost aproape copleşiţi de emoţie când am văzut traiul a cinci copii din Valea Seacă care locuiesc singuri de trei luni. Cea mai mare, o fetiţă de 11 ani, are grija de o surioară şi trei fraţi mai mici. Părinţii lor sunt plecaţi în Suedia la cerşit ca mulţi dintre consătenii lor. De trei luni aceştia nu mai ştiu nimic de mama şi tatăl lor. Murdari, flămânzi, stau într-o casă fără geamuri, cu uşi care abia se închid. Într-una din camere nu am găsit decât un televizor foarte murdar pe o măsuţă improvizată, un pat plin de pene, pe jumatate rupt şi câteva cuverturi aruncate pe jos. O vecina din apropiere a izbucnit în plâns, pentru că deşi săracă şi ea, cu câţiva copii de crescut, îi ţine sub aripa ei. Nu am putut să le oferim un trai roz acestor fiinţe micuţe cărora viaţa le dă palme, dar am încercat să le dăruim din dragostea pe care am primit-o de la un Creator ce ne-a adus împreună în acestă călătorie. Diana, voluntară în acest proiect şi-a scos o brăţară de la mâna ei şi a dăruit-o celei mai mari dintre fetiţe. Nu, nu avea multe de oferit, dar ceea ce a oferit, a fost rupt din suflet. Tinerii din SUA au încercat să-şi exteriorizeze durerea, scufundându-se în filele unui caiet creat special pentru a fi încărcat cu experienţele care prind viaţă într-o ţară unde se împletesc durerile şi fericirile unor destine pestriţe.
Mulţi dintre voluntari ne-am ataşat puternic de copiii de la centrul “Pinocchio”. Se citea atât de uşor încântarea pe feţele lor atunci când i-am vizitat. Unii dintre ei se apropiau de noi şi ne strângeau palmele. Aveau nevoie de afecţiune.Când vine vorba de copii, sunt mai rece, în două-trei ore mă plictisesc şi îi înapoiez părinţilor, dar vineri când o copilă de vreo 3-4 anişori mi-a îmbrăţişat picioarele, am rămas mişcată de emoţie. Am stat aproape tot timpul cu ea în braţe. Simţeam cum mă îmbrăţişează strâns la scurte intervale de timp. Mai târziu a venit o altă fetiţă. Îmi plăcea să le văd cum aceşti omuleţi micuţi îşi împart mâncarea, să observ o prietenie care înfloreşte la o vârstă inocentă. Voluntarii pe lângă jocuri au mai organizat un teatru de păpuşi care a înviat o mulţime de râsete cristaline şi aplauze. Nu înţelegeam de ce copii atât de speciali sunt abandonaţi, mai târziu am aflat că pentru unii şansele la o viaţa lungă sunt mici.
Pe 25 iulie am mers la un picnic cu o parte din deţinuţi şi familiile lor, fiind ultima zi din proiectul “O zi cu tata”, organizat de biserica “Sfânta Treime”. Familia unui deţinut nu a reuşit să ajungă, moment pentru care voluntarii s-au aşezat în jurul lui şi l-au rugat să le povestească despre cum îşi cucerise frumoasa şi scumpa lui soţie. În aceste clipe abia se mai auzeau respiraţii şi cum majoritatea erau fete, era atât de uşor să le surprinzi privirile senine şi visătoare. În autocar am vorbit româna, engleza, spaniola, franceza şi limbajul semnelor. Aceste două culturi s-au contopit în acel ceva care ţine împreuna atâtea caractere frumoase. Tinerii au fost, de asemenea, pentru o zi într-o tabără din judeţul Suceava. Timpul petrecut a fost genial, afirmă Dorothea, o altă voluntară în organizaţia Valoare Plus. Deşi au mers aproape 6 ore, distanţa a întărit relaţiile dintre aceşti tineri plini de entuziasm. De asemenea, echipa l-au vizitat pe băieţelul din Stănişeşti pe nume Andrei, care într-o scrisoare trimisă lui Moş Crăciun menţiona că îşi doreşte o casă care să nu cadă peste familia lui.
Astfel spunem, jos pălăria pentru… activitățile de voluntariat care sculptează caracterele celor care le practică și care aduc un strop de alinare și de speranța în casele celor nepăstuiți de soartă.