activ-moinesti

Asociația Activ Moinești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Moinești, Primăria Zemeș și cu susținerea OMV Petrom organizează, în data de 20 septembrie 2015, competiția națională de  Mountain Biking “I Wheel  for Moinești-Zemeș” din Județul Bacău.

Aflată la a IV-a ediție, organizatorii propun pentru anul acesta trei trasee de deplasare:

  • Traseul A de 10 km (dificultate medie) pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani
  • Traseul B de 35 km (dificultate medie) pentru urmatoarele categorii de vârstă: 14-17 ani (masculin şi feminin), 18-29 ani (masculin şi feminin), 30-39 ani (masculin şi feminin), 40+ ani (masculin şi feminin)
  • Traseul C (dificultate medie sporită) pentru urmatoarele categorii: 18+ (feminin open),  18-29 ani (masculin), 30-39 ani (masculin), 40+ ani (masculin) și Elite ( masculin open și feminin open).

Iubitorii de biciclete și natură vor descoperi peisaje aparte, care îmbină dealurile Moineștiului și ale Zemeșului, cu potecile pădurilor de foioase și conifere. Concurenții experimentați își pot testa aptitudinile și potoli setea de adrenalină în zonele mai abrupte.

Înscrierea se face în limita a 250 de locuri, iar valoarea totală a premiilor este de 26.000 lei. Câştigătorii vor fi premiați astfel : Loc I – 700 RON, Loc II – 500 RON, Loc III – 300 RON iar categoria Elite: Loc I –  700, Loc II – 600, Loc III – 500, Loc IV – 400,  Loc V – 300.

Cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 16 septembrie, completând formularul de concurs de pe www.iwheel.ro.

Suma obținută din înscrierile în competiție va fi folosită pentru susținerea clubului de Mountain Bike „I Wheel Bike Club” din Moinești și Zemeș, cu scopul de a-l dezvolta și de a sprijini micii bicicliști din comunitate. Tinerii din clubul de MTB vor beneficia de echipamente sportive, iar comunitatea de activități informativ educative adresate elevilor (școli generale și licee) și de dotarea unităților de învățământ din Moinești și Zemeș cu rastele pentru parcarea bicicletelor.

În perioada competiției, în localitățile Moinești și Zemeș se va desfășura și un Târg de Toamnă, în cadrul căruia își vor expune produsele antreprenorii locali. Acest lucru va duce la promovarea specificului autentic din zonă, la păstrarea identităţii locale și la dezvoltarea economică a celor două localități.

Pentru organizarea competiției vor fi implicați peste 200 de voluntari ai Asociației Activ Moinești și OMV Petrom. Veniți la Moinești! Aici veți descoperi un ținut de basm, plin de magie și poezie și o întreagă comunitate pregatită să vă întâmpine.

Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Activ Moinești sau pe site-ul www.iwheel.ro.

Contact:

Monica Tătaru

Presedinte Asociația Activ Moinești

Telefon:0743989032

Media
No rating yet

Comments are closed.