Radu Ababei sau Ilie Bîrzu, pentru a prelua atribuțiile primarului municipiului Bacău? Asta este întrebarea, în așteptarea ședinței Consiliului Local Bacău de marți, în care aleșii băcăuani vor vota primarul interimar după suspendarea lui Romeo Stavarache, din cauza arestului la domiciliu. Dacă în privința consilierului local care „va prelua temporar atribuțiile de viceprimar” lucrurile par foarte clare, în contextul unui consens pentru Raluca Năstase, în privința viceprimarului care va prelua atribuțiile primarului apele sunt tulburi. „Aș fi lipsit de modestie dacă v-aș răspunde pe cine consider mai potrivit pentru această funcție” – a declarat Radu Ababei, în timp ce Ilie Bîrzu, părând surprins de o oarecare susținere din partea consilierilor, declară că „nu își dorește foarte mult, dar dacă colegii își pun speranța nu pot să-i dezamăgesc, deși înseamnă o piatră dusă în plus”. Spre deosebire de Ababei, Bîrzu nu sugerează că ar fi mai potrivit, ci se rezumă la „fiind în cauză, e greu de spus și nici nu-i corect”.

Sursa: bacauinfo.ro. Citește continuarea aici.

Media
No rating yet

Comments are closed.