Vreme-ValerianDomnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi aduce în atenţie o situaţie nefirească. Neconştientizată la timp, aceasta riscă să arunce o meserie, înalt respectată pe vremuri, în derizoriul unei societăţi care îşi pierde valorile.

Vorbim constant despre învăţământul românesc, despre hibele şi lipsurile lui. Ne preocupăm de masterplanuri ambiţioase şi strategii abstracte. Uităm, însă, că înainte de planuri mai importanţi sunt oamenii, oamenii care îl slujesc.

În secolul evoluţiei tehnologice de mare viteză, în goana după imagini în schimbare, am uitat să ne oprim privirea către energia constantă şi totodată propulsoare a unei societăţi – profesorul.

Împărţim respect cu nemiluita în scrisori sau discuţii sterile, dar uităm să oferim măcar un sfert profesorilor. Am uitat să le arătăm aprecierea, dar, mai rău, am uitat să ne învăţăm copiii să le răsplătească efortul cu respectul însutit. Forma a luat-o înaintea fondului, iar nefirescul ţine loc de firesc!

Pe vremea bunicilor mei, dascălul, alături de preot erau cele mai importante figuri ale comunităţii. Şi, pe vremea când eram eu copil, dascălii aveau parte de respectul cuvenit.

Eu provin dintr-o familie de învăţători şi îmi amintesc cu câtă preţuire erau răsfăţaţi părinţii mei şi cantitatea de mândrie pe care o simţeam eu, ştiindu-mă odrasla lor. Astăzi însă principiile tradiţionale au devenit neinteresante şi, cumva, în contradicţie cu noile tendinţe.

Recunosc că mă interesează puţin spre deloc ce e la modă sau nu. Infinit mai mult mă interesează să oferim ce merită celor care merită.

În goana după ce, parcă prea am uitat de cine. În goana după lucruri, parcă prea am uitat de oameni, de oamenii de lângă noi. În loc să îi învăţăm pe copiii şi nepoţii noştri să-şi admire şi să-şi respecte dascălii, îi lăsăm să idolatrizeze personaje colorate şi caractere îndoielnice, să se raporteze la valori fără valoare, să urmărească ţinte fără ţintă.

Ne amintim de profesori cam o dată pe an, de ziua lor profesională. Sunt, însă, oare, 24 de ore de atenţie suficiente pentru a răsplăti responsabilitatea educării unei generaţii? Îmi doresc ca aceste exemple de înţelepciune şi sacrificiu să se bucure de respectul, recunoştinţa şi preţuirea noastră în fiecare zi.

Stimaţi colegi,

Este o lege nescrisă. Cum e profesorul, aşa este ţara. Pe cale de consecinţă firească, atitudinea faţă de profesor este totuna cu atitudinea faţă de ţară. Avem în România peste 100.000 de profesori. Dacă fiecăruia dintre aceştia i s-ar oferi respectul pe care îl merită, România ar fi de peste 100.000 de ori mai bogată, de peste 100.000 de ori mai respectată!

Vă mulţumesc.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.