Smarandache-Miron-AlexandruÎNTREBARE

Adresată: Doamnei Preşedinte Anca Pavel-Nedea. Autoritatea Naţională pentru Turism.

De către: Deputat PSD de Bacău. Miron Smarandache.
Obiectul întrebării: Dezvoltarea agroturismului din judeţul Bacău.

Stimată doamnă Preşedinte,

În ciuda unui început dificil, agroturismul românesc a cunoscut o continuă dezvoltare în ultimii ani, în acest moment existând premisa certă că sectorul respectiv al turismului va reuşi să contribuie consistent la bugetul naţional. Eforturile proprietarilor din domeniu de a investi şi a rezista în sistemul concurenţial actual trebuie însă dublate de rolul esenţial în dezvoltarea agroturismul românesc pe care îl are, fără îndoială, Autoritatea Naţională pentru Turism.

Având în vedere faptul că mai există unele deficienţe în acest domeniu, vă întreb respectuos doamnă Preşedinte:

1. Care sunt proiectele ANT, finalizate sau încă în derulare, pentru susţinerea dezvoltării sectorului agroturistic românesc în anii următori?

2. Care este situaţia unităţilor agroturistice din judeţul Bacău, respectiv câte mai sunt funcţionale, şi ce preconizaţi pentru stimularea activităţii lor în următoarea perioadă?

Solicit răspuns scris.

Media
No rating yet

Comments are closed.