Cum afecteaza campania electorală activitatea parlamentarilor băcăuani Cosmin Necula și Dragoș Luchian, viitori candidați la Primăria Bacăului

În ultima periodă, doi aleși băcăuani pe care i-am votat la alegerile din 2012 pentru a ne reprezenta interesele în Parlamentul României se întrec în a se face mai vizibili în ochii băcăuanilor. Deputatul Cosmin Necula și senatorul Dragoș Luchian au preferat să își canalizeze toate eforturile spre derularea viitoarei campanii electorale,  în detrimentul desfășurării activității de parlamentar, funcție pentru care încă mai sunt remunerați.

Dragos Luchian si Cosmin neculaAvând în vedere că aceștia au fost activi în a se promova și a-și face cunoscute planurile pentru Bacău, ne-am gândit să analizăm modul în care afectează precampania electorală activitatea lor din plenul Parlamentului. Cifrele vorbesc de la sine: în primele 3 luni ale acestui an comparativ cu primele 3 luni ale lui 2015, parlamentarii stau mult mai prost în ceea ce privește activitatea din Parlament.

Activitate parlamentară nesatisfăcătoare în perioada ianuarie – martie 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

Față de anul trecut, în primele 3 luni ale lui 2016, putem observa că activitatea de parlamentari a celor doi a avut de suferit din cauza, presupunem noi, pregătirii viitoarei campanii electorale. Mai mult, niciuna dintre întrebările, interpelările sau declarațiile demarate de ei din primele luni ale lui  2016 nu a avut nicio legătură cu Bacăul.

În primele trei luni din 2015, Dragoș Luchian s-a aflat printre inițiatorii a 7 proiecte legislative, a susținut 3 declarații politice și a adresat două întrebări și interpelări. În 2016, senatorul a contribuit la demararea a numai două proiecte de lege, a susținut 3 declarații politice și nu a adresat nicio întrebare sau interpelare.

De cealaltă parte, în perioada ianuarie – martie 2015, Cosmin Necula a inițiat 10 propuneri legislative și a susținut două declarații politice. În 2016, a avut numai o singură declarație politică. Deputatul PSD nu a avut în acest an nicio inițintivă legislativă, întrebare și interpelare adresată reprezentanților guvernului.

Activitatea generală a parlamentarilor băcăuani

În total, pe durata întregului mandat, senatorul Dragoș Luchian a inițiat un număr de 66 de propuneri legislative (dintre care 3 au devenit legi), a susținut 27 declarații politice și a adresat 35 de întrebări și interpelări, iar deputatul Cosmin Necula a inițiat 54 de propuneri de lege (dintre care 15 au devenit legi), a avut 23 de declarații politice și numai două întrebări. Mai jos am detaliat activitatea parlamentarilor din întreg mandatul. Precizăm că activitatea completă a acestora din anul 2015 poate fi consultată în varianta online a Raportului de monitorizare a aleșilor băcăuani.

Activitatea generală a deputatului Cosmin Necula în perioada decembrie 2012 – martie 2016

Necula-Cosmin

Tipul activităţii Total din care în primele 3 luni ale lui 2015 și în primele 3 luni ale lui 2016
Propuneri legislative iniţiate / Legi 54 / 15 10 / 2 0 / 0
Luări de cuvânt 39 4 1
Declaraţii politice 23 2 1
Întrebări şi interpelări 2 0 0
Interpelări adresate Primului Ministru 0 0 0
Moţiuni 0 0 0

În anul 2015, deputatul a luat cuvântul în plen de 39 de ori, intervenind cu 23 de declaraţii politice şi cu două întrebări. Totodată, o bună parte din luările de cuvânt din plen au fost în calitate de membru al Comisiei ju­ridice, de disciplină şi imunităţi, fiind discuţii procedurale. În perioada menționată, deputatul s-a numărat printre iniţiatorii a 54 de propuneri legislative, dintre care 15 au devenit legi. Printre subiectele pe care s-au axat iniţiativele sale se numără: finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, sistemul unitar de pensii publice, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, circulaţia pe drumurile publice, protecţia mediului, decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea in vitro, procedura interpretării actelor normative, amânarea executării silite a cetățenilor din locuinţe, egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi, regelementarea executării construcţiilor, înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transporul Rutier şi Fondul de mediu.

Declaraţiile politice au făcut referire la noua politică europeană, discriminarea pe criterii de naţionalitate la nivel european, necesitatea unei reforme structurale profunde în învăţământ, demagogul politic – o problemă a naţiunii, reglementarea meseriei de asistent supraveghetor în ciclul preşcolar de învăţământ, finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, necesităţile naţionale şi clasa de decidenţi politici.

Cele două întrebări şi interpelări au fost privitoare la judeţul Bacău: despre evaziunea fiscală şi despre situaţia Bazinului de Înot.

Comparată cu aceeași perioadă din anul 2015, activitatea parlamentară în 2016 a deputatului este una modestă: de la începutul anului și până acum acesta a susținut în plenul Parlamentului o singură declarație politică intitulată „Legea propusă de tandemul malign Gorghiu-PNL, un atentat la sănătatea bolnavilor de cancer”.

Activitatea generală a senatorului Dragoș Luchian în perioada decembrie 2012 – martie 2016

Luchian-Dragos

Tipul activităţii Total din care în primele 3 luni din 2015 și în primele 3 luni ale lui 2016
Propuneri legislative iniţiate / Legi 66 / 3 7 / 1 2 / 0
Luări de cuvânt 36 3 3
Declaraţii politice 27 3 4
Întrebări și interpelări 35 2 0
Interpelări adresate Primului Ministru 1 0 0
Moţiuni 8 0 0

A susţinut un număr de 27 declaraţii politice, exprimându-şi opinia cu privire la infrastructura României, agricultură, domeniul economic, domeniul financiar, aniversarea PNL, politică internă, fundurile europene, domeniul social şi social-economic. Referitoare la Bacău a fost numai o sin­gură declaraţie politică intitulată: „Autostrada Braşov – Bacău, o necesitate strategică regională”.
A luat cuvântul în plen de 36 de ori
, intervenţiile sale vizând fie susţinerea declaraţiilor politice fie adresarea de întrebări şi interpelări.Senatorul s-a numărat printre iniţiatorii a 66 de proiecte legislative, numai 3 dintre acestea devenind legi. Restul proiectelor legis­lative au vizat: practica elevilor şi studenţilor, reforma în domeniul sănătăţii, agricultura, statutul aleşilor locali, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, structu­ra personalului Curţii Constituţionale, Codul fiscal, organizarea şi funcţionarea Monitorului Ofi­cial al României, realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste, Codul de procedură civilă, înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului în România şi protecţia mediului.

Senatorul a adresat un număr de 35 întrebări şi interpelări ce au vizat domenii precum: politica ex­ternă, infrastructura rutieră, agricultură, protejarea mediului, administraţie publică şi sănătate. Dintre acestea, un număr de 15 au făcut referire la aspecte ce ţin de judeţul şi municipiul Bacău: finanțarea Autostrăzii Bacău – Brașov, finanţarea şoselei de Centură a municipiului şi stadiul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, alocarea de fonduri guvernamentale pentru reabilitarea monumentelor istorice și culturale din județul Bacău , alocarea de fonduri de la bugetul de stat în anul 2014 pentru blocurile de locuinţe din municipiul Bacău, stadiul finanţării pentru decolmatarea lacului din jurul insulei de agrement din municipiul Bacău, semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Decontaminarea haldei de fosfogips din Bacău”.

S-a numărat printre semnatarii a 8 moţiuni, 5 simple depuse la Senat şi 3 de cenzură, ce au avut drept obiect, în viziunea Grupului parlamentar al PNL, neajunsurile Guvernului Ponta. Toate au fost respinse în plen, în urma dezbaterilor parlamentare.

Comparată cu primele 3 luni ale anului trecut, activitatea în anul 2016 a parlamentarului este una restrânsă: s-a aflat printre inițiatorii a două proiecte de lege (completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari) și a susținut în plenul Parlamentului un număr de 4 declarații politice.

Media
No rating yet

Comments are closed.