Cosmin Necula, împreună cu Victor Negrescu (europarlamentar) -ambii reprezentanţi ai organizaţiei PES activists România, doreşte să modifice Legea privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale nr. 334/2006 și normele de aplicare.

Legea nr.334 din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale are drept scop asigurarea egalităţii de şanse în competiţia politică şi a transparenţei în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„Obiectivul nostru este ca partidele să poată achiziționa doar materiale informative și afișe pe spatiile special amenajate, conform unei norme stabilite la nivel național. În ultimii ani, mediul privat, ghidat de interese financiare, a avut o influență negativă asupra actului politic” au declarat reprezentanții PES activists România”.

Potrivit articolului 29, alineatul 1, capitolul IV, secţiunea a doua, accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune în cadrul campaniei electorale, precum şi la locurile speciale de afişaj electoral este garantat şi se asigură potrivit dispoziţiilor legilor electorale.

„Propunem o modificare legislativă serioasă în domeniul finanțării partidelor politice. Câteva exemple: finanțarea mass-media de către partide, direct sau indirect, va fi considerată infracțiune. Vrem să limităm practica materialelor promoționale politice în presă și între campaniile electorale. Partidele și candidații nu vor mai putea achiziționa sau închiria materiale promoționale, pungi, panouri publicitare sau reclama de presă”.

PES activists România intenționează să schimbe și sistemul de finanțare al partidelor prin impunerea unor limite de finanțare: un salariu mediu brut pentru persoanele fizice și maxim 10% din impozitul pe profit la persoane juridice.

Confrom legii actuale,  donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv (capitolul II, secţiunea a doua, articolul 5, alineatul 3), iar donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv (capitolul II, secţiunea a doua, articolul 5, alineatul 4).

„Dacă vrem să facem politică aproape de oameni, atunci este firesc să le dăm oamenilor puterea și dreptul să știe câți bani cheltuiesc partidele și pe ce. Dacă vrem o democrație puternică și o reinventare a întregii clase politice din România trebuie să încurajăm transparența decizională și să facem tot ceea ce putem pentru a aduce decizia politică cât mai aproape de oameni” au mai afirmat Victor Negrescu şi Cosmin Necula.

Sursa: stiripesurse.ro

Media
No rating yet

Comments are closed.