Consilierii locali au revenit asupra dublării taxei de salubritate
Consiliul Local a revenit asupra unei decizii luate la finele anului trecut şi nu va mai impune dublarea taxei de salubritate pentru cetăţenii din blocurile turn care au tobogane de gunoi pe care nu vor sa le închida. Cel putin, deocamdată. Acest lucru s-a anunţat în şedinţa extraordinară de luni, 12 ianuarie, a legislativului, în care consilierul local Ilie Bîrzu a spus că se impune un amendament prin care taxa dublă sa nu fie introdusă imediat, ci după o perioadă de două luni de la acordarea unui ultimatum pentru închiderea toboganelor. În această situaţie sunt 24 de blocuri din Bacău, în care locuiesc peste o mie de familii. Sursa: Desteptarea.ro