Palar Ionel – Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Domnul Ionel Palăr: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Am o rugăminte, domnule vicepreşedinte, să respectăm democraţia: supuneţi la vot şi închidem subiectul. ……………………….. Domnul Ionel Palăr: Cu tot respectul pe care vi-l port, colegul meu a făcut o propunere, vă rog să o supuneţi la vot.

Citește mai mult
Palar Ionel – Cerere din partea Grupurilor parlamentare PNL, PDL şi PP-DD

Domnul Ionel Palăr: Mulţumesc. Domnilor preşedinţi, Regulamentul comun al celor două Camere specifică foarte clar: în 24 de ore de la declararea moţiunii, se convoacă Birourile reunite. Este clar. Nu aţi făcut o favoare dumneavoastră pentru că aţi convocat Birourile reunite, ele trebuie oricum să fie convocate. Eu cred că dacă doream cu adevărat să […]

Citește mai mult
Palar Ionel – Propuneri pentru desfăşurarea dezbaterii politice, organizate în condiţiile art.182 din Regulament, la solicitarea Gupului parlamentar al PNL

Domnul Ionel Palăr: Mulţumesc domnule preşedinte. Din concluziile care s-au tras până acum, într-adevăr, suntem în faţa unui fapt inedit. Nu putem cataloga exact după litera Regulamentului, dar există antecedente, putem face un compromis, nu este cu o moţiune agresivă care să ne ţină toată ziua aici să ne creăm nu ştiu ce fel de […]

Palar Ionel – Memorandum Intern – Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2014

Domnul Ionel Palăr: În completare la ceea ce aţi spus dumneavoastră, domnule preşedinte, ca o sursă de reducere a cheltuielilor: din ce am observat şi eu şi domnul chestor Drăghici şi cred că şi colegii mei, pe zona „Transporturi” sunt stocuri pe care n-am avut mişcări din ’95. Am avut ARO şi altfel de… Ar […]

Citește mai mult