Din momentul în care deputatul bacăuan Lucian Ciubotaru a fost pus sub control judiciar de DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, potrivit Statutului PNL, „acesta este suspendat din orice funcţie pe care o deţine în partid. Nu este necesară oficializarea prin vreun vot”, a precizat Tudorita Lungu, copreşedintele PNL Bacău. […]

Read More

Adresată: MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, Domnului Ministru Achim Irimescu Obiectul întrebării: Clarificări privind măsurile suplimentare în vederea unui control mai riguros al calităţii produselor alimentare de origine nonanimală de import, la punctele de frontieră şi pe teritoriul României Stimate domnule Ministru, Făcând referire la legumele şi produsele de import comercializate în România, aţi declarat, recent, […]

Read More

„Îi cerem prefectului județului Bacău și directorilor deconcentratelor să înceteze în a face politică deșănțată pentru anumiți candidați” – a transmis copreședintele PNL Bacău, Ionel Palăr, după ce candidatul PSD la Primăria municipiului Bacău ar fi întreprins activități de campanie electorală la Casa Județeană de Pensii. De cealaltă parte, cei implicați spun că a fost vorba de […]

Read More

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept