INTERPELARE
Adresată: Domnului ministru Mihai Tudose, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului

Din partea domnului Senator Vasile Nistor Circumscripţia electorală 04 Bacău Grupul Parlamentar Liberal Conservator

Subiect: Absenţa României la Vinexpo Bordeaux 2015
Stimate domnule ministru,

Târgul internaţional Vinexpo Bordeaux, desfăşurat în perioada 14-18 iunie, este unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate vinului din lume, reunind producători de vin din 42 de ţări. Conform presei autohtone, exportatorii români de vinuri nu vor participa la ediţia de anul acesta, pavilionul României fiind lăsat neocupat şi neamenajat. Acest lucru se

datorează neprezentării la licitaţia organizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a vreunei firme prestatoare, cât şi a lipsei de reuşită în a găsi o soluţie excepţională de finanţare a standului ţării noastre, deşi Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri a făcut toate eforturile pentru a rezolva aceste probleme.

Având în vedere că evenimentul va reuni peste 1.250 de jurnalişti din 50 de ţări, iar cele mai importante televiziuni din întreaga lume, precum şi Preşedintele Franţei, îşi vor face prezenţa, neparticiparea României riscă să aducă grave prejudicii de imagine ţării noastre şi exportatorilor autohtoni de vin.

Vă solicit, cu respect domnule ministru, să îmi prezentaţi punctul de vedere în ceea ce priveşte lipsa găsirii soluţiilor de către ministerul condus de dumneavoastră pentru a asigura prezenţa României la Vinexpo Bordeaux 2015.
Solicit răspuns scris. Vă mulţumesc!

Senator PC de Bacău

Vasile Nistor

Media
No rating yet

Comments are closed.