Se poate mai bine pentru…Bacău
După cum toată lumea vorbeşte, Grecia se confruntă cu o criză economică fără precedent. Încă din 2009 ţara încearcă să supravieţuiască pe baza de „injectări” monetare din partea Fondului Monetar Internațional şi Uniunii Europene. În 5 ani de criză, ţara a beneficiat de fonduri europene în valoare de 240 miliarde de euro din partea Comisiei Europene. Un autor al unui studiu afirma că „în prezent, valoarea fondurilor UE și internaționale în favoarea Greciei depășește deja valoarea Planului Marshall, conceput de SUA pentru a sprijini întreaga Europă după cel de-al Doilea Război Mondial”. Totuşi, povestea se înfrăţeşte cu cea românească atunci când vine vorba de zonele sărace ale Republicii Elene.
Aceste regiuni abia apucă să vadă fondurile europene că sunt luate de vecinii „hrăpăreţi” care au o situaţie economică şi demografică mai bună sau o organizare administrativă mai eficientă. Cu toate că situaţia acestor regiuni este deplorabilă pentru Grecia, pentru noi, cei din România, zona pare a fi un colţ de paradis, motiv pentru care povestea românească în care ne-am obişnuit să trăim, cel puţin noi, băcăuanii, pentru greci ar fi o lovitură sub centură.
Pentru a pune în balanţă situaţia noastră şi a altor ţări de peste hotare, am avut norocul să văd cum arată cel mai sărac oraş grecesc numit Arta. În 2010 când criza lovea acut elenii, Arta avea 13.246 euro pe cap de locuitor, în timp ce în Bacău, Produsul Intern Brut abia ajungea la 4.626 de euro în 2013. De remarcat este faptul că Bacău spre deosebire de Arta se afla pe locul 23 din 41 de judeţe după nivelul cel mai ridicat de trai din România.
Feţele celor două oraşe sunt tot atât de diferite precum merele şi perele. Arta nu a beneficiat de fonduri, aşa cum se plângea fostul primar, dar arăta a oraş cu blocuri mici pe lângă care nu îţi era frică să mergi, cu pereţi de un alb splendid şi străzi largi. Exista o simbioză plăcută între clădirile istorice şi cele postmoderniste. Bacăul, pe de altă parte, de-a lungul a căţiva ani a reuşit să atragă fonduri nerambursabile importante prin care a transformat oraşul într-un şantier de construcţie peren, un fel de piatră a lui Sisif.
Am observat, de asemenea, că în Arta nu sunt clădiri vandalizate şi nici străzi murdare. Într-o regiune săracă mă aşteptam să găsesc oameni cu un nivel de educaţie scăzut, dar am avut ocazia să văd contrariul prin simplul fapt de mă plimba pe străzi. În Bacău, în schimb, lucrurile stau altfel. Toate blocurile din centru sunt pline de graffiti. Clădiri care au scăpat de sub inscripţii şi mâzgâlituri sunt puţine, până şi sediul Primăriei a devenit victima acestor barbarii.
Micul oraş grecesc este impresionant de verde. Portocalii cresc din belşug chiar lângă blocuri. De la distanţe mari puteai observa acele fruncte de un oranj pretenţios. În Bacău, Primăria s-a apucat să taie pomii fructiferi fie motivând că trebuie să facă lucrări asupra ţevilor de termoficare, fie că vor să facă parcări. Paradoxal e că la noi nu mai vezi nici cum cresc fructele în copac, nici parcări şi nici ţevi care să funcţioneze eficient.
Cu ocazia acestei călătorii, am ajuns pentru câteva zile şi în Skoulikaria, un sătuc montan care abia are 300 de locuitori, situat la circa 44 km de Arta. După greci, de acolo începe cercul sărăciei. Şi totuşi infrastructura mi s-a părut impecabilă în comparaţie cu ceea ce avem sau mai exact, ce n-avem în partea de sud a judeţului Bacău. Stănişeşti este cea mai săracă comună a judeţului. Comparând aceste două zone, Skoulikaria seamănă mai curând cu o staţiune turistică, iar Stănişeşti cu o zonă de case împărăginite, cu şosele inexistente şi mulţi copii lasaţi la voia sorţii. Pe baza acestor observaţii, spun că se poate mai bine pentru Bacău.