Necula Cosmin – Lupta pentru normalitate politică, o ţară cu pedepse mari sau o ţară cu drumuri sigure?
Domnul Cosmin Necula:
Declaraţia mea politică se intitulează “Lupta pentru normalitate politică, o ţară cu pedepse mari sau o ţară cu drumuri sigure?”
Aceasta este întrebarea la care trebuie să ne răspundem singuri. Este important să realizăm care sunt diferenţele între cele două aspecte.
Înţeleg dorinţa unora de a dispune de un arsenal foarte dur de pedepse, dar respectul nu se câştigă, în mod necesar prin forţă. De asemenea, este evident că poate o analiză mai atentă şi mai temeinică va certifica faptul că prevenţia are efectele cele mai bune pe termen lung.
Din păcate, durata necesară producerii beneficiilor sociale este cea care le dă de furcă tuturor celor care aplică legea. Dar este momentul să înţelegem că efectele a ceea ce sădim acum se vor vedea peste ani. Dacă vom începe acţiunile de prevenţie, dacă vom investi în pregătirea rutieră a copiilor noştri, dacă vom investi în campanii de informare bine făcute şi bine concepute, atunci vom vedea, în timp, nişte statistici mai curate.
Dincolo de toate aceste semne de întrebare şi de ipoteze normale, poate că ar fi bine de urmat exemplul Premierului României care, într-un gest de normalitate politică şi democratică, dă Parlamentului libertatea de a decide în ceea ce priveşte cele mai importante probleme pentru ţară. În acest context poate că ar fi fost mai bine ca ministrul de interne să-şi fi întrebat consilierii care ar putea fi rolul Parlamentului în această ecuaţie rutieră. Atunci ar fi aflat că se lucrează de luni bune la un Cod rutier, cu scopul asanării unei legislaţii stufoase şi inflaţioniste pe acest subiect. Poate ar fi fost interesat pentru domnul ministru că sunt actuali şi foşti membri ai Poliţiei Române care lucrează alături de parlamentari pentru a prezenta o lege care să nu se mai schimbe în funcţie de dorinţa de afirmare a unui ministru sau a altuia.
Se pot înţelege multe, dar să nu ştii ca Parlamentul lucrează la o lege în momentul în care angajaţi ai propriului tău minister lucrează alături de comisia parlamentară de profil mi se pare ori dezinteres, ori lipsă de respect faţă de forul legislativ.
Câteva principii de bun-simţ trebuie să guverneze raţiunea acestui cod, şi nu asprimea exagerată a pedepselor care poate fi compensată de aplicarea cu rigoare a normelor în domeniu. Principiul prevenţiei rutiere, principiul responsabilităţii tuturor participanţilor la trafic: pieton, administrator de drum, şofer şi alţii, principiul încriminării preventive a faptelor participanţilor la trafic sunt axele fundamentale pentru un cadru legislativ coerent şi aplicabil.
Ca membru al comisiei însărcinate cu elaborarea noului Cod rutier şi eu susţin pedepse drastice, dar adaptate realităţilor. Consider că trebuie incriminată ca infracţiune fapta şoferilor care conduc cu peste 60 de km pe oră peste limita legală în oraşe, şi acest lucru pentru că ne accidentează copiii ce trec nevinovaţi pe trotuare, dar nu cred în amenzi care depăşesc venitul pe câţiva ani al unei familii.
Poate ca principiul controlului preventiv al Politiei Rutiere efectuat asupra tuturor participanţilor la trafic se va dovedi mai eficient. Un exemplu ar fi controlul corectitudinii lucrărilor efectuate de un administrator de drumuri pentru că, aşa cum bine se ştie, în multe cazuri drumul în sine constituie un pericol cu potenţial de a genera accidente şi victime. Poate dacă lăsaţi Parlamentul să-şi facă treaba veţi evita seriile interminabile de procese-verbale anulate de instanţa de judecată pe baza viciilor unei ordonanţe făcute pe genunchi.
Aşa că, domnule ministru, ştim că aţi fost acuzat de către şeful politic că nu vă faceţi imagine, dar vă spun cu foarte mult respect că trebuie să ţineţi cont de Parlament şi să conlucraţi cu instituţia care are ca atribut principal legiferarea. Şi atunci, prin intermediul parlamentarilor, veţi afla cu adevărat care sunt opiniile cetăţenilor cu privire la problemele rutiere şi poate ne vom învăţa reciproc care este principiul legalităţii şi evitarea unei duble incriminări în cazul unei singure fapte. Doar în urma unui parteneriat real între legislativ şi executiv vom afla soluţia pentru drumuri mai sigure, şi nu doar să avem pedepse mai aspre, dar lipsite de fond, desprinse de realităţi şi inaplicabile.
Vă mulţumesc.
Deputat de Bacău, Cosmin Necula.