A mai trecut un an. Încă un Crăciun, încă un Revelion, alte amintiri, bucurii, certuri, despărţiri, împăcări, sfârşituri şi noi începuturi. Scriu articolul în miros de cozonaci şi de sarmale, lângă bradul împodobit, ascultând colinde. Tabloul ar fi fost complet dacă mai şi ningea. În atmosfera asta, nu aş fi putut să scriu despre altceva în afară de Crăciun. Totuşi, nu vreau să vorbesc despre Crăciun în general. Vreau să vorbesc despre Crăciun în Bacău, despre datini, tradiţii, despre oameni şi despre fapte bune.

 În perioada sărbătorilor, majoritatea oamenilor se întorc acasă, vin să-şi viziteze rudele, vor să petreacă timpul alături de familie. Pentru că, în esenţă, asta înseamnă (sau ar trebui să însemne) Crăciunul: familie, iubire, pace, linişte. La fel am făcut şi eu şi, într-una din vizitele mele la bunici, am fost surprinsă să observ un spectacol cu momente tradiţionale de Crăciun. Am profitat imediat de oportunitate şi i-am luat un scurt interviu profesorului coordonator Ioachim Dămoc.

Adelina Sabău: Cum se numeşte ansamblul pe care îl conduceţi, când a fost înfiinţat şi unde?

Ioachim Dămoc: Ansamblul se numeşte „Zdrăbuleanca”. I-am dat denumirea anul acesta, dar este format din anul 2014 în comuna Cleja, mai exact în satul Somuşca, unde căminul  cultural a fost transformat în centru de educaţie interculturală.

A.S.: Ce fel de activităţi desfăşuraţi în centrul respectiv?

I.D.: Oferim ore de chitară, vioară (prof. Marius Dămoc), acordeon, orgă (prof. Benchea Francisc), muzică populară, muzică uşoară şi dansuri (coregraf formator Biciuşcă Vasile).

A.S.: Ce vârste au membrii ansamblului?

I.D.: Momentan avem copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.

A.S.: Cât timp v-a luat să pregătiţi acest spectacol?

I.D.: Nu ne-a luat prea mult timp să ne pregătim cu aceste momente pentru că, fiind vorba de copii din mediul rural şi de tradiţii binecunoscute, ne-au ajuns o lună-două. Dar ne-a ajutat şi faptul că avem deja experienţă şi am participat la diverse festivaluri, în diferite oraşe ale ţării.

Probabil mi-ar fi spus mult mai multe despre grupul pe care îl conduce, însă era pe fugă – trebuia să mai prezinte un spectacol undeva în oraş.

Plăcut surprinsă am fost şi când am ajuns acasă, în Bacău, şi am văzut de la geam un grup de tineri urători. Dar nu genul acela de urători pe care îi vezi prin străduţele lăturalnice şi care nu te lasă să pleci până când nu le dai ceva, ci tineri curaţi, cu costume bine făcute şi cu momentele lucrate. Îmi place să văd că tradiţiile sunt păstrate în România, în Bacău, şi sunt păstrate de copii, de tineri. Nu pot să nu menţionez şi „Alaiul datinilor şi obiceiurilor de iarnă”, ajuns anul acesta la cea de-a 50a ediţie, care a reunit tradiţii atât din localităţile judeţului Bacău, cât şi din alte judeţe: Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Vrancea.

Dar Crăciunul nu înseamnă doar tradiţii, obiceiuri, sarmale şi cozonac. În această perioadă cu toţii ne simţim parcă mai darnici şi oamenii sunt mai înclinaţi spre a face fapte bune (deşi acest sentiment, cred eu, ar fi cu atât mai bine să persiste pe tot parcursul anului). S-au desfăşurat numeroase acţiuni caritabile, strângeri de fonduri, donaţii pentru cei nevoiaşi şi campanii de oferire a cadourilor către copiii ce proveneau din familii defavorizate. Dar un gest cu adevărat emoţionant a fost făcut de familia unui tânăr care a decis, după ce acesta din urmă intrase în moarte cerebrală în urma unui accident, să-i doneze organele. O decizie grea, dar care a salvat trei vieţi în ziua de Crăciun. Ce vreau să subliniez este semnificaţia acestui gest: faptul că, deşi întristaţi, părinţii tânărului au ales ca suferinţa lor să se transforme în bucurie pentru alte trei familii. Au transformat un sfârşit în speranţă, în promisiunea unui nou început, în ceva ce pentru acele familii a reprezentat însăşi definiţia unui miracol de Crăciun. Cred că fiecare dintre noi are ceva de învăţat de aici: faptul că fiecare sfârşit reprezintă de fapt un nou început, că putem contribui la fericirea celor din jur mai mult decât credem şi prin metodele cele mai diferite, că noi decidem dacă vrem sau nu să transformăm suferinţa în ceva pozitiv. Exemplul de faţă este exemplul suprem de transformare a unui eveniment negativ în speranţă, însă oricine poate face acest lucru, chiar şi la scară mai mică. Noi suntem responsabili de propria noastră fericire şi noi putem aducem bunătate în lume.

Şi pentru că vorbeam de sfârşituri şi de noi începuturi, aş vrea să specific faptul că articolul de faţă este ultimul din cadrul proiectului „Cetăţeni Activi pentru Bacău”, categora Jos Pălăria. Un proiect extraordinar, din care sunt bucuroasă că am făcut parte, alături de o echipă frumoasă, formată din responsabilii de proiect Teodora şi Marian Dămoc de la asociaţia RYMD şi Liviu Gheorghiţă, preşedintele Asociaţiei „Un Zâmbet” Bacău, managerul Asociaţiei „Un Zâmbet” Alina Gheorghiţă, membrii echipei RYMD şi voluntari din cadrul Asociaţiei „Un Zâmbet”: Gabriel Carnariu, Maria Dicusar, Andreea Frunză, Emilia Gherguţ, Oxana Morari şi Sabina Roibu. Mai jos sunt câteva gânduri ale unora dintre colaboratorii proiectului:

Maria Dicusar: Drumul meu real către jurnalism a început prin semnarea contractului de voluntariat la Asociaţia „Un Zâmbet” Bacău. Astfel, mi se propusese să scriu. Nu ştiusem ce anume, cum şi pentru cine. Acceptasem. Căci mă încântase mult ideea de a-mi dezvolta abilităţile de a construi un articol, unul bun, care să fie citit. Admir iniţiativa celor de la RYMD care, prin implementarea proiectului Cetăţeni Activi pentru Bacău, mi-au asigurat conturarea spiritului imparţial în tratarea unui anume subiect. Acest proiect a avut succes. Aş putea să spun chiar…Jos pălăria!

Andreea Frunză: Când mi s-a propus să colaborez pentru a scrie articole nu am fost foarte entuziasmată, deşi absolvisem facultatea de Comunicare şi relaţii publice. Eram atrasă mai mult de partea de PR decât  de partea jurnalistică, din acest motiv scrierea de articole nu mi s-a părut potrivită preocupărilor mele. Însă am acceptat propunerea de a scrie pentru  Cetățeni Activi pentru Bacău luând-o ca pe o provocare şi gândindu-mă că nu va fi o colaborare de lungă durată. Încetul cu încetul am început să fiu atrasă de redactarea de articole, cu fiecare articol pe care îl  scriam descopeream tehnicile jurnalistice şi în felul acesta mi-am îmbunătăţit  calitatea textelor, căpătând şi o  rapiditate în  realizarea lor. Abilitate ce îmi este de folos şi în efectoarea altor sarcini. Deşi la început credeam că va fi o colaborare de maxim 2,3 luni, am ajuns să scriu timp de un an de zile.  În toată acestă perioadă am învăţat să fiu mai organizată şi să efectuez sarcinile la  timp. Dar nu a fost singurul beneficiu a acestui proiect. Documentarea m-a ajutat să descopăr probleme ale Bacăului, cărora nu le dădea nimeni importanţă, deşi ne izbim de ele în fiecare zi.. De asemenea, în Bacău se întâmplă şi lucruri bune, având plăcerea prin secţiunea Jos Pălăria să aflu şi să fac cunoscute proiecte care se derulează în Bacău şi prin care se poate schimba ceva în oraş.

Oxana Morari: Pentru mine, acest proiect a fost o provocare frumoasă. Nu a fost uşor, a trebuit să renunţ la alte activităţi din timpul meu liber pentru a mă documenta şi pentru a scrie sau rescrie articole, pentru că uneori mi se întâmpla, după câteva ore de scris, să nu-mi placă unghiul de abordare şi să îmi doresc să modific în întregime textul. Cu toate acestea, pe parcursul unui an, am reuşit să simt o reală evoluţie personală, motiv pentru care le mulţumesc echipei RYMD, coordonatorului de voluntari al Asociaţiei „Un Zâmbet” Bacău- Gabriel Carnariu şi Alinei Gheorghiţă, manager de programe educaționale în cadrul Asociaţiei „Un Zâmbet” Bacău, care m-au susţinut, încurajat şi cu care am avut o colaborare memorabilă. Prin intermediul proiectului Cetăţeni Activi pentru Bacău am reuşit să cunosc mai multe faţete ale judeţul, atât zonele albe, cât şi pe cele negre sau gri. Am descoperit mulţi oameni care aduc un plus de valoare comunităţii şi care au ajuns exemple motivaţionale pentru viziunile mele. Mai mult, acest proiect m-a făcut să mă consider băcăuană în acest oraş.

 Cât despre mine, sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că am avut parte de o asemenea oportunitate. Am fost mereu pasionată de scris, însă nu încercasem niciodată să scriu articole. Când mi s-a oferit propunerea am acceptat imediat, dar abia după aceea mi-am dat seama de fapt ce responsabilitate mi-am asumat. Pentru că a fi reporter înseamnă să aduci unui public o anumită informaţie, iar modul în care transmiţi acea informaţie şi veridicitatea ei trebuie analizate şi reanalizate pentru a fi sigur că impactul este cel scontat şi pentru a nu transmite lucruri false. Primele mele articole nu au fost cele mai strălucite, însă mi-a fost oferită oportunitatea de a îmi descoperi propriul stil, de a învăţa din greşeli, de a-mi cultiva pasiunea pentru scris. Am cunoscut oameni minunaţi care au realizat lucruri frumoase pentru judeţ, am fost la curent cu evenimente importante, am văzut o altă faţă a Bacăului şi, ceea ce e şi mai frumos, am avut posibilitatea de a arăta această latură şi altor oameni. Pentru toate acestea spun: „Jos pălăria!”.

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.