ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Daniel Constantin, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De către: Deputat PSD de Bacău, Miron Smarandache.

Obiectul întrebării: Îngrijorările fermierilor băcăuani referitoare la seceta prelungită.

Stimate domnule Ministru,

În judeţele din Moldova se înregistrează o secetă severă, după două luni în care nu au căzut deloc precipitaţii. În aceste condiţii, oamenii din judeţul Bacău şi cele limitrofe sunt îngrijoraţi şi se tem că vor rămâne fără recolte în acest an. În unele zone nu a mai plouat din aprilie, deficitul de apă este extrem de accentuat, iar acest fapt este şi mai dramatic dacă analizăm faptul că lunile iulie şi august sunt considerate, în mod tradiţional, cele mai secetoase ale anului.
Specialiştii au comunicat permanent scăderea nivelului apelor pe râurile Siret, Bistriţa şi Moldova. Astfel, după două luni de secetă, fermierii băcăuani sunt îngânduraţi pentru problemele cu care se confruntă în ceea ce priveşte dezvoltarea principalelor culturi. La porumb, spre exemplu, plantele au dispărut aproape în totalitate din culturile înfiinţate în această primăvară. Şi la grâu situaţia este destul de dificilă, deoarece agricultorii au constatat uscarea acestuia la baza tulpinilor, fapt ce va determina scăderea severă a producţiilor la recoltare.
Vă întreb respectuos, domnule Ministru:
1. Ce întreprinde MADR pentru a limita pagubele fermierilor din Bacău afectaţi de seceta prelungită din această perioadă?
2. Care este situaţia sistemului de irigaţii din judeţul Bacău, respectiv câte hectare beneficiază de instalaţiile aferente existente în prezent, comparativ cu situaţia din anul 1990?
3. Câţi agricultori din judeţul Bacău au beneficiat anii trecuţi de despăgubiri în caz de secetă?

Solicit răspuns scris.
Deputat PSD Bacău,
Miron SMARANDACHE

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.