Vlase Petru Gabriel – Sesiunea Camerei Deputaţilor consacrată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule preşedinte,

Domnilor ambasadori,

Stimaţi colegi,

Ceremonia de marcare în cadrul Parlamentului României a Zilei Holocaustului este, în mod evident, un moment de sinceră tristeţe pentru evreii care au pierit în timpul progromurilor din România, dar şi pentru cei care, evrei sau romi, au fost deportaţi de către autorităţile de pe actualul teritoriu al României către lagărele din Transnistria, dar şi de la Auschwitz.

Cu tot respectul pentru suferinţele îndurate de către membrii celor două etnii, aş îndrăzni să le răspund celor care încearcă să diminueze în mod fals numărul celor dispăruţi în Holocaustul din România, în sensul că nu numărul acestora este important, ci faptul însuşi că autorităţile române, în cazul evreilor din fostul Regat şi cele ungare – în cazul celor care au trăit în Ardealul de Nord – au cauzat, prin deciziile lor, moartea unor cetăţeni români de altă naţionalitate decât cea majoritară.

Din acest punct de vedere – şi subliniez din nou – cu tot respectul şi tristeţea pentru tragica soartă a celor decedaţi în Holocaust, comemorarea acestei zile este plină de învăţăminte pentru noi, românii.

În primul rând, ar trebui să fim conştienţi de faptul că asumarea propriei noastre istorii nu este şi poate fi nici sursa unui sentiment de ruşine, nici a unei temeri de o eventuală şi perpetuă culpă comună. Şi alte ţări şi-au asumat cu demnitate propria istorie. dacă ar fi să ne gândim numai la cazul Germaniei, pe care trecutul nu o împiedică azi să păşească plină de mândrie în rândul celor mai democratice naţiuni ale Europei.

Nici poporul german, nici cel ungar, nici cel român nu pot azi făcute responsabile pentru greşelile tragice şi revoltătoare ale unor lideri din trecut. În schimb, negarea, azi, a trecutului nu face decât să prelungească responsabilitatea pentru acesta din urmă, până în prezent, tocmai prin contestarea unor fapte condamnabile.

De aceea, cred că România poate ţine astăzi fruntea sus, pentru că are o zi a Holocaustului şi are curajul să afirme că nu vor mai fi cu putinţă drame precum cele de acum şapte decenii, tocmai pentru că ştim că trebuie să ne ferim de totalitarism şi şovinism.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, şi într-o astfel de zi -sau poate tocmai într-o astfel de zi – ar trebui să ne întrebăm dacă toţi aceia care au dat dovadă de negaţionism şi antisemitism în atitudinile lor politice s-au gândit o clipă la cum ar fi arătat istoria şi cultura noastră fără evrei.

Le răspund cu toată convingerea şi responsabilitatea cuvintelor rostite de la această tribună a Parlamentului României că, fără evrei, cultura şi istoria noastră ar fi fost mult mai sărace.

Să ne gândim, în acelaşi timp, şi la toţi conaţionalii noştri care sunt acum pe Lista Yad Vashem pentru că au dat dovadă în timpul Holocaustului de curaj, de devotament şi de alte calităţi care i-au determinat cu riscul propriei vieţi şi al vieţii propriilor familii să adăpostească evrei şi să-i scape de la moarte.

Aşa este soarta noastră, să fim cunoscuţi în lume pentru ceea ce facem bun şi chiar eroic.

Întrucât a venit momentul să închei, daţi-mi voie să o fac exprimându-mi profunda durere faţă de cei care au dispărut în timpul Holocaustului din România şi să le mulţumesc tuturor celor care – evrei, romi sau de alte etnii – şi-au adus o contribuţie majoră la dezvoltarea culturii româneşti şi fără aportul cărora toţi am fi fost mai săraci.

Mulţumesc. (Aplauze)

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.