Smarandache Miron Alexandru: – “Reducerea CAS-ului şi armonizarea legislaţiei europene, priorităţile sesiunii de toamnă a Parlamentului”

“Reducerea CAS-ului şi armonizarea legislaţiei europene, priorităţile sesiunii de toamnă a Parlamentului”

Noua sesiune parlamentară a debutat, în aceste zile, odată cu luna septembrie şi noul anotimp, o toamnă, sper, liniştită, frumoasă şi îmbelşugată pentru toţi românii. Din punct de vedere legislativ, Camera Deputaţilor nu are o misiune uşoară în această toamnă, deputaţii având pe masa de lucru o serie de propuneri şi proiecte extrem de importante pentru viitorul României.

În opinia mea, primul şi cel mai important vot din aceste zile trebuie dat la Proiectul legislativ privind reducerea CAS-ului, retrimis Parlamentului de preşedinte şi votat zilele trecute de Senat. Este un prim test de maturitate al parlamentarilor, iar dezbaterea şi votarea acestui proiect, pentru a fi cât mai repede retrimis la Cotroceni spre promulgare, constituie o urgenţă maximă pentru însănătoşirea şi dezvoltarea mediului de afaceri. Sper ca şi reprezentanţii opoziţiei să înţeleagă importanţa reducerii CAS-ului la angajator, deoarece intrarea în vigoare de la 1 octombrie a legii în cauză ar aduce o serie de beneficii atât economiei, cât şi angajatorilor şi angajaţilor corecţi.

În primul rând, reducerea CAS înseamnă micşorarea cheltuielilor agenţilor economici, care ar fi astfel stimulaţi să crească numărul salariaţilor, pe de o parte, şi să îşi dezvolte capacitatea investiţională, pe de altă parte. În al doilea rând, iniţiativa promovată de Guvern ar duce la reducerea considerabilă a evaziunii fiscale, la creşterea procentului muncii fiscalizate şi la eliminarea procentului activităţilor prestate “la negru”. Nu în ultimul rând, reducerea CAS-ului va creşte numărul locurilor de muncă din economia românească şi va contribui la crearea mediului concurenţial de care avem atâta nevoie.

Pe lângă legea amintită, Camera Deputaţilor va continua în această sesiune parlamentară procesele de legiferare a unor decizii guvernamentale luate în favoarea românilor, în special pe domeniile mediului de afaceri, şi armonizării priorităţilor noastre legislative cu cele europene, deoarece până anul viitor trebuie transpuse toate directivele europene în legislaţia autohtonă. Armonizarea cadrului legislativ este un aspect mai puţin atractiv pentru populaţie, dar la acest punct România are multe restanţe, care datează de câţiva ani, iar în cazul nerezolvării acestora la timp riscăm să fim amendaţi de către Curtea Europeană de Justiţie. Spre exemplu, Legea gazelor şi Legea energiei electrice trebuie armonizate cu două directive europene în vigoare şi este nevoie să fie votate în regim de urgenţă, în aşa fel încât să nu fim sancţionaţi financiar de către organismele internaţionale.

Ceea ce românii trebuie să reţină este faptul că buna guvernare iniţiată de Guvernul Victor Ponta, în ultimii doi ani şi jumătate, se va materializa în acţiuni, măsuri şi proiecte îndreptate spre nevoile cetăţeanului, pentru a face traiul oamenilor mai uşor suportabil. Mă refer în special la categoriile defavorizate ale populaţiei, din punct de vedere material, care vor primi şi alte compensaţii reparatorii, după ce bugetarii şi pensionarii au intrat în legalitate din punctul de vedere al tăierilor de salarii şi pensii. De asemenea, este vital să creăm noi locuri de muncă, să dezvoltăm motoarele economiei şi să continuăm trendul de creştere avut în ultimul an şi jumătate.

În final, fac un apel către colegii din opoziţia parlamentară, care, chiar dacă se apropie campania electorală, trebuie să lase deoparte orgoliile politice şi disputa prezidenţială şi să participe activ la votarea legilor importante pentru toţi românii. Menirea parlamentarilor nu este de a face politică, ci de a dezbate şi vota legi bune pentru oameni, cu seriozitate, maturitate şi responsabilitate. Sper să se întâmple aşa şi să avem succes în noua sesiune parlamentară, pentru binele tuturor românilor.

Media
No rating yet

Comments are closed.