Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

„PSD Moineşti şi-a fixat obiectivele campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale”

Adunarea generală a Organizaţiei municipale PSD Moineşti, desfăşurată vineri, a beneficiat de prezenţa liderului judeţean Dragoş Benea, a deputatului Lucian Şova, a senatorului Dan Tătaru şi, nu în ultimul rând, a primarului municipiului, Viorel Ilie. Întâlnirea cu membrii organizaţiei municipale Moineşti a reprezentat o ocazie excelentă de analiză a activităţii depuse în acest an, practic de când PSD Moineşti este condus de mine, în calitate de preşedinte.

Reuniunea a fost extrem de benefică, deoarece am discutat concret despre ceea ce s-a făcut până acum în 2014 şi, mai ales, despre obiectivele necesar a fi îndeplinite în această toamnă. S-au evidenţiat realizările echipei, respectiv ale organizaţiilor de tineret şi pensionari, practic reînfiinţate, conduse de Olivian Darie şi respectiv Constantin Săftoiu, concretizate prin creşterea numărului de membrii şi simpatizanţi, s-au trecut în revistă proiectele următoare şi, de asemenea, s-au amintit şi manifestările derulate în sprijinul oamenilor din Moineşti. De remarcat că la 1 ianuarie 2014 PSD Moineşti avea 360 de membri, iar acum suntem 560, deci o creştere de 55%. Între acţiunile desfăşurate de PSD Moineşti, în ultima perioadă, s-au remarcat acordarea de daruri pentru 100 de copii în preajma Crăciunului 2013, flori pentru doamne şi domnişoare de 8 martie, precum şi organizarea unei tabere de vară, de trei zile, pentru tinerii social democraţi în Piatra Neamţ.

În cuvântul său, preşedintele PSD Bacău şi al consiliului judeţean, Dragoş Benea, a transmis celor prezenţi un mesaj de solidaritate în vederea abordării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentând o analiză corectă a candidaţilor, cu accent pe diferenţele semnificative dintre candidatul PSD, premierul Victor Ponta, şi contracandidaţii acestuia. Benea a vorbit şi despre importanţa participării masive la vot a membrilor şi simpatizanţilor PSD din Moineşti, apreciind realizările din ultima vreme a Guvernului condus de Victor Ponta, fără îndoială mult mai benefice pentru oameni, comparativ cu tăierile de salarii şi pensii ale fostelor guverne girate de preşedintele ţării.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău a punctat şi seria proiectelor realizate în ultima vreme în municipiul Moineşti, precum apa curentă, canalizarea, asfaltarea străzilor Păcii şi Osoiu, dar şi parteneriatul încheiat între primărie şi consiliul judeţean pentru refacerea Clubului Lira, cu o investiţie de 60 miliarde lei, toate acestea demonstrând excelenta colaborare dintre primarul Viorel Ilie, deputatul Miron Smarandache şi conducerea consiliul judeţean. În finalul mesajului său, Dragoş Benea a sfătuit membrii, simpatizanţii şi militanţii partidului ca, împreună cu partenerul local din coaliţia de guvernământ, Partidul Conservator, să acorde maximă atenţie campaniei electorale care va începe în curând, astfel încât rezultatul alegerilor prezidenţiale să fie unul deosebit de bun. Nu în ultimul rând, Adunarea generală a PSD Moineşti a aprobat lista delegaţilor la conferinţa judeţeană a PSD Bacău, din data de 12 septembrie, unde vor fi 14 delegaţi.

Mă bucur că am închegat la Moineşti un colectiv cu oameni harnici şi destoinici, care doresc să se implice pentru ca PSD să fie cu adevărat un partid aproape de oameni, un partid care ajută şi se luptă pentru interesele locuitorilor din zonă. Cred că printr-o muncă susţinută vom reuşi să abordăm în forţă campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, unde ne propunem un scor mult mai bun decât cel înregistrat în mai, la alegerile europarlamentare.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.