Smarandache Miron Alexandru – Privatizarea cu dedicaţie a Petrom a lăsat zeci de mii de oameni fără locuri de muncă
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Miron Alexandru Smarandache:
“Privatizarea cu dedicaţie a Petrom a lăsat zeci de mii de oameni fără locuri de muncă”
România a fost binecuvântată de Dumnezeu cu resurse inepuizabile de bogăţii ale pământului, care să ne ajute să supravieţuim fără niciun ajutorextern zeci de generaţii de acum încolo. După schimbarea regimului din 1989, conducerile statului român au găsit repede de cuviinţă să promoveze la rang de politică naţională distrugerea şi înstrăinarea acestor resurse dătătoare de putere şi bani. Rând pe rând am vândut, privatizat, concesionat, licitat, comisionat sau, mai grav, furat, tot ce a avut România mai scump. Pe un leu, pe doi bani sau, în unele cazuri, pe nimic! Astăzi vreau să mă refer la resursele de carburanţi ale ţării, ţiţeiul românesc de excelentă calitate, exploatarea acestuia din ultimii aproape zece ani îmbogăţind o companie străină în detrimentul României, care încasează doar nişte “bani mărunţi” comparativ cu capitalizarea investitorului.
Realitatea mai puţin cunoscutăîn exteriorul sistemului este cea potrivit căreia, după privatizarea Petrom, zeci de mii de români şi-au pierdut locurile de muncă, cu toate că ei ar fi trebuit să fie şi astăzi activi, mai ales din punctul de vedere al profesionalismului demonstrat. Mă refer la întreaga reţea de operatori industriali care a funcţionat în sistemul industriei de profil de-a lungul anilor, în spatele Petrom, societăţi comerciale mai mult sau mai puţin mici şi mijlocii, dar cu un număr consistent de salariaţi, care şi-au găsit rând pe rând sfârşitul după privatizarea firmei-mamă din 2004. Astfel, oamenii dintr-o serie de industrii cândva profitabile, care prestau diferite servicii, produse şi subansamble pentru Petrom – respectiv din industriile constructoare de utilaj petrolier, metalurgică, siderurgică, constructoare de maşini, reparaţii, service etc. – s-au trezit efectiv pe drumuri, cu datorii la bănci şi fără posibilitatea de a se reangaja.
Unităţi economice de prim rang ale României, precum combinatele siderurgice Galaţi, Hunedoara, Reşiţa, Silcotub Zalău, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Uzina de Camioane Braşov, Uztel şi Upetrom Ploieşti, Uzinele Sodice, carierele, CET-urile şi exploatările miniere din toată ţara, depindeau prin activitatea lor de industria petrolieră. Marea majoritate a acestora s-au desfiinţat, zeci de mii de salariaţi rămânând pe drumuri, în timp ce OMV Petrom foloseşte în prezent activităţile de mentenanţă şi service din alte ţări. În scurt timp după privatizarea considerată a fi un mare succes, în sistem s-a ajuns la un număr necuantificabil până acum de angajaţi disponibilizaţi, cele mai mari unităţi subordonate Petrom fiind la Divizia Petrochimică Bradu (preluată între timp de Oltchim), unde şi-au pierdut locurile de muncă 325 de angajaţi, şi Arpechim Piteşti, unde lucrau peste 630 de persoane. Şi angajaţii trimişi recent în şomaj de la Amurco Bacău, aproximativ 700 de oameni, au reclamat că închiderea combinatului s-ar fi datorat tot monopolului exercitat de Petrom în România, cu atât mai mult cu cât nu au primit răspuns din partea Guvernului la memorandumurile lor. La această oră, OMV Petrom mai are doar aproximativ o treime din salariaţii existenţi la momentul privatizării, circa 20.000 din 60.000. La cei plecaţi se adaugă alţi peste 100.000 de români care au rămas fără locuri de muncă după privatizarea Petrom.
Pe de altă parte, se pare că actualul Guvern se află în relaţii foarte bune cu investitorul austriac. OMV Petrom este singura companie care beneficiază de avantaje din partea statului român, având posibilitatea de a cumpăra gaze pentru producerea de energie electrică la preţul de producţie autohton, potrivit HG nr. 870/2012, emisă de Guvernul Ponta. Probabil că reducerile de care beneficiază în România au contribuit decisiv în realizarea în 2012 a celui mai mare profit din istoria companiei austriece.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla anul viitor, când se vor împlini 10 ani de la privatizarea Petrom, iar Guvernul României poate să renegocieze redevenţele actuale pentru statul român, cu atât mai mult cu cât clauza de stabilitate introdusă în contractul cu Petrom, care expiră în 2014, prevedea obligativitatea ca OMV Petrom să facă anumite investiţii în România. Redevenţa primită de statul român a rămas însă foarte mică, pe fondul creşterii preţului petrolului şi al falimentului marii majorităţi a firmelor subsidiare Petrom.
Ca om care a lucrat în sistem, nu pot decât să am un sentiment de frustrare faţă de starea actuală în care au ajuns oamenii puşi pe liber după ce au contribuit din plin la privatizarea companiei, prin ceea ce au construit anterior. Şi, din această cauză, susţin că viitoarele contracte de privatizare pe care statul le va mai face trebuie să prevadă obligativitatea noilor patroni de a menţine numărul de salariaţi ai firmei cumpărate pe o perioadă de minimum 10-15 ani. Cu alte cuvinte, să nu ne mai vindem ţara chiar pe nimic, atât cât a mai rămas din ea…