Smarandache Miron Alexandru – Poliţia Română, între provocări, competitivitate şi disfuncţionalităţi

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

„Poliţia Română, între provocări, competitivitate şi disfuncţionalităţi”

Pentru orice poliţist român, Ziua Poliţiei Române, pe care o sărbătorim astăzi, 25 martie, ar trebui să aibă o semnificaţie mult mai profundă decât cea a unei banale aniversări oficiale! Când spun mult mai profundă, mă refer la adevăratele probleme existente în Poliţie, nu numai la festivităţile oficiale, dublate de fiecare dată de avansări în grad şi înaintări în funcţii. În rândurile ce urmează, o să explic cum văd eu stadiul în care se află în prezent această structură deosebit de importantă a statului.

Poliţia Română este de şapte ani încoace o poliţie europeană. Cu siguranţă, asta nu înseamnă că şi poliţiştii care fac parte din Poliţia Română au devenit, în aceşti ani, poliţişti europeni, în ciuda progreselor semnificative înregistrate în ultima perioadă. Ministerul Afacerilor Interne, care are în ogradă şi Poliţia Română, păstoreşte o masă importantă de funcţionari, printre care se află cu certitudine oameni deosebiţi, ale căror resurse nu sunt exploatate suficient. Din păcate, Poliţia Română încă mai suferă la capitolul imagine, probabil şi pentru că cei care au fost foarte mulţi ani comandanţi judeţeni nu au fost capabili să devină şi buni manageri.

Pentru marea majoritate a cetăţenilor români, Poliţia Română, ca instituţie, este confundată cu angajaţii ei, iar societatea îi percepe pe poliţişti drept remediul majorităţii problemelor cu care ei se confruntă. Cu siguranţă, această percepţie se va păstra şi în perioada următoare, ea fiind de natură să reprezinte o recunoaştere a rolului deosebit pe care instituţia Poliţiei îl are în societate. Deşi modificările legislative au atribuit activităţile de evidenţă a populaţiei, paşapoarte, permise auto sau înmatriculări în responsabilitatea altor instituţii, cetăţeanul obişnuit încă asociază aceste activităţi cu Poliţia Română. Aceste confuzii sunt foarte greu de înlăturat, în special în mediul rural, iar disfuncţionalităţile şi corupţia asociată unor astfel de activităţi afectează iremediabil şi instituţia Poliţiei. De la poliţist se aşteaptă, aproape fără nici un fel de excepţie, rezolvarea problemelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu de competenţa lui, respectiv ale autorităţii publice pe care o reprezintă. Desigur că pe cetăţean îl doare atunci când este blocat în trafic, atunci când îi dispare portmoneul sau atunci când este purtat de la poliţie la parchet şi apoi la instanţă, chiar dacă este o victimă şi a apelat la poliţie, pentru că a sperat că instituţia Poliţiei va lucra pentru el. În asemenea cazuri, percepţia victimei este, de cele mai multe ori, aceea că poliţistul nu i-a rezolvat problema sau că datorită incompetenţei lui a fost plimbat de la o uşă la alta…

Mai mult, una din categoriile profesionale cele mai intens mediatizate este cea a poliţiştilor. Alături de fotbalişti, politicieni sau artişti, informaţiile care implică poliţişti se află în topul mass- media naţionale şi judeţene. În acest context, apariţiile poliţiştilor în presă în ipostaze total nepotrivite cu uniforma şi rangul lor, precum recentul caz soldat cu demiterea şefului Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, pot fi considerate excepţii care confirmă regula conform căreia mai avem încă mult de muncă până vom implementa o mentalitate europeană lucrătorilor din Poliţia Română. Sunt convins că Ministerul Afacerilor Interne îşi va adapta politica de promovare a imaginii, iar cei cu funcţii de decizie vor conştientiza că această „preferinţă specială” pentru poliţist, chiar dacă uneori relatările din mass-media îmbracă note critice, poate constitui o recunoaştere a importanţei deosebite pe care el o are.

Pe de altă parte, activitatea poliţistului este greu de evaluat sau încadrat în tipare care să permită o cuantificare exactă a muncii lui, cu toate eforturile unor şefi de a le „norma” munca. Niciun poliţist nu poate să prevadă cât timp va petrece la locul săvârşirii unei infracţiuni, la o cercetare simplă la faţa locului, la o audiere a unui infractor, a unei victime sau a unui martor.

Este adevărat că aderarea României la Uniunea Europeană a adus programe şi finanţări şi pentru poliţie, însă aceste sume nu pot reprezenta o garanţie a dispariţiei slăbiciunilor din sistem. Ca în orice instituţie din România, şi în Poliţie există o multitudine de disfuncţionalităţi, de la cadrul legislativ, care uneori îngreunează activitatea poliţiei (spre exemplu martorii asistenţi, reminiscenţă a actului de justiţie comunist, care trebuia să fie înfăptuit de popor), la deficitul de personal (raportul poliţist/numărul populaţiei, care este mult sub media europeană), ineficienţa sistemului de pregătire, capacitatea limitată din punct de vedere informatic etc., şi până la politica păguboasă în domeniul logistic, centralizat şi corupt.

Nu în ultimul rând, apartenenţa europeană a României a generat în ultimii ani ameninţări specifice, în special la frontiera estică: trafic de migranţi, trafic de organe şi alte tipuri de infracţiuni asociate criminalităţii organizate transfrontaliere. Mai ales din perspectiva ultimelor evenimente derulate în ţările din estul României, nevoia de competenţă, profesionalism şi determinare se află la cote maximale pentru structurile specifice ale Poliţiei, fiind vorba de apărarea securităţii naţionale şi cea a frontierelor de stat.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.