Smarandache Miron Alexandru – Drama copiilor românilor plecaţi la muncă în străinătate
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Miron Alexandru Smarandache:
“Drama copiilor românilor plecaţi la muncă în străinătate”
Mii de copii din România trăiesc o adevărată dramă, suferind traume înfiorătoare deoarece părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate. Deşi de regulă sunt lăsaţi în grija rudelor, există numeroase situaţii de copii abandonaţi, ai căror părinţi nu mai privesc înapoi în goana după asigurarea unui trai mai bun. Singurătatea acestor copii este alarmantă, ei trăiesc o dramă traumatizantă, devin instabili din punct de vedere moral şi psihic, iar cazurile în care unii dintre ei şi-au pus capăt zilelor sunt de notorietate. Este evident că veniturile părinţilor plecaţi la muncă în străinătate nu pot înlocui golul lăsat în sufletele copiilor, iar părinţii nu pot fi înlocuiţi de bunici sau mătuşi, oricâtă afecţiune ar avea aceştia.
În ultima perioadă, opinia publică a asistat stupefiată la situaţii de sinucideri ale unor copii din familii bune, care însă nu au rezistat departe de unul dintre părinţi plecat la muncă. Singurătatea este cauza exclusivă pentru care aceşti copii şi-au curmat vieţile la vârsta jocurilor cu păpuşi şi maşinuţe. Tot mai mulţi adolescenţi şi copii ajung la psihiatru din cauza părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, majoritatea celor care au nevoie de consiliere şi tratament fiind copii mici, aduşi de bunicii exasperaţi, ori adolescenţi la care sunt descoperite probleme grave, cu efecte dintre cele mai nefaste pentru viitor – alcoolism, delicvenţă -, care ar putea duce la consum de droguri şi alte probleme psihice greu de vindecat. Potrivit psihologilor, dramele copiilor se consumă în interior, ei simţind că sunt abandonaţi şi ajung chiar să urască ţările de “adopţie” ale părinţilor. Cu cât perioada de despărţire de părinţi este mai mare, cu atât problemele miilor de copii lăsaţi în grija bunicilor sau rudelor se agravează.
În aceste condiţii, consider că după desfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice trebuie să intervină de urgenţă, în primul rând pentru a conştientiza dimensiunea reală a acestui fenomen, care, din punctul meu de vedere, este mult mai profund decât vrem noi să recunoaştem. De asemenea, trebuie să iniţiem un program naţional în scopul salvării acestor copii care rămân în ţară după plecarea părinţilor în străinătate. Ei trebuie incluşi în proiecte comunitare de asistenţă specială, iar părinţii responsabilizaţi, pentru diminuarea dramele copiilor rămaşi aproape ai nimănui. Nu în ultimul rând, cred că statul ar trebui să impună părinţilor, în cazul în care ambii sunt plecaţi la muncă în străinătate, să îşi ia şi copiii cu ei, evitându-se astfel traumele suferite de micuţii lăsaţi în voia sorţii.