Se știe foarte bine că orice organizație sau instituție, pentru a fi vizibilă și pentru a inspira încredere, trebuie să fie una transparentă, să-și facă publice rapoartele de activitate și financiare și să se întâlnească periodic cu jurnaliștii. Deoarece tăcerea este modul prin care instituția în cauză permite celor din exterior să umple golurile cu informații nu neapărat pertinente.

Directorul Casei de Cultură din Bacău, domnul Ghiorghe Huluță, este de altă părere. Fiind rugat să ne ofere câteva informații despre inaugurarea și istoria instituției sus-numite, acesta a refuzat să colaboreze.

Directorul Casei de Cultură din Bacău, într-un moment neinspirat

La rugămintea prezentării câtorva date din istoricul Casei de Cultură, domnul Ghiorghe Huluță nu a dorit să răspundă la nicio întrebare. Motivând că are o ședință, Directorul Casei de Cultură, se pare, nu era tocmai binedispus; astfel, dacă la început aproape că programa pentru săptămâna viitoare o întrevedere pentru a răspunde întrebărilor voluntarilor, atunci, spre finalul scurtei discuții, domnul Huluță a subliniat că nu va face asta, deoarece el face politică, motiv pentru care nu va oferi absolut nicio informație.

La ieșirea din instituție, doar după ce i-am citit întrebările (pentru a se convinge singur că nu avem, totuși, nimic cu politica), a fost de acord să ne strecoare câte ceva printre degete. Chiar și așa, am putut afla doar că inaugurarea Casei de Cultură din Bacău a avut loc în anul 1965, iar din 2008 el este directorul instituției.

De-asemenea, tot domnul Huluță a fost cel care a menționat că, neprimind fonduri de nicăieri, Casa de Cultură a trecut la sistemul de autofinanțare „prin spectacole și prin spațiile pe care Casa de Cultură le dă în arendă.” Făcând abstracție de orice informație despre închirierea camerelor, Gheorghe Huluță a părăsit instituția, neoferind vreun detaliu.

Restaurant și hotel în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor

hamletFăcând ocolul Casei de Cultură, am intrat în Restaurant et Pub Hamlet unde am reușit să aflăm de la chelnerița localului, că spațiul aparține tot Casei de Cultură.

Mai mult, dacă urci scara impresionantă din imagine, ajungi la un etaj imediat superior restaurantului, aflat în plin proces de renovare. Despre acesta, tot chelnerița ne-a spus că aparține localului și urmează a fi transformat în hotel.

                                                                                      interior casa de cultura

Cosniderăm că reacția surpinzătoare a Directorului Casei de Cultură din Bacău nu este una adecvată, mai ales că fiecare cetățean are dreptul să cunoască aceste informații de interes public.

Nu ne rămâne decât să sperăm că, pe viitor, transparența acestor instituții de stat va fi una reală, astfel încât oamenii să fie la curent cu tot ce se petrece în orașul în care trăiesc. Așa cum știm, facem parte dintr-o societate bazată pe principii democratice, ceea ce implică și faptul că dreptul la informare al cetățenilor este unul primordial.

Până una-alta, spunem că Se poate mai bine…pentru Casa de Cultură din Bacău!

Sursă imagini:liviu-terinte.blogspot.rorestauranthamlet.ro

Autor: Maria Dicusar, Voluntar Comunicare în cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău” din partea Asociației Un Zâmbet Bacău.

 

Autorul articolului

Articole asemănătoare

2 Response Comments

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.