Se poate mai bine… privind legislația românească care lezează identitatea istorică a unei comunități

Un articol din Deşteptarea m-a inspirat asupra subiectului pe care l-am ales, pentru că e vorba despre nedreptatea îndreptată spre oamenii care în prezent nu îşi pot apăra faptele, activitatea şi cărora nu le se poate face încă dreptate pentru calvarul ce a avut loc în timpul vieţii lor.

Pe 23 iulie 2015, la Bucureşti, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Articolul 5 spune: “Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Deşi la prima vedere legea pare a fi una cu intenţii bune, tratată în profunzime aceasta poate duce la mari interpretări datorită ambiguităţii cu care a fost scrisă. Nu doar lezează libertatea pentru care românii au luptat cu stoicism în ’89, ci pune din nou istoria în postura de a le face nedreptate post-mortem unor personalităţi remarcabile care au devenit simboluri de excelenţă pe plan local sau naţional.

Această lege ne obligă să dăm uitării una dintre personalităţile reprezentative ale Bacăului – Mircea Cancicov. Om ilustru care a dat dovadă de eficienţă atât pe plan local cât şi naţional, motiv pentru care a fost ministru de finanţe în mai multe guverne ale României din perioada interbelică, epoca de Aur a României, cum o numesc unii istorici. Guvernul Groza, condus din spate de interesele Moscovei l-a condamnat pe Cancicov în 1946, atribuindu-i rolul unuia dintre cei 65 de persoane care au “provocat dezastru ţării” (pe lângă alţii care au fost acuzaţi pe alte motive). A decedat în penitenciar după 18 ani de puşcărie fără a i se demonstra vina. După noua lege care afirmă: ”Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.”
Parcul care îi poartă numele ar trebui să îşi aleagă un alt nume, de asemenea după noua lege, numele lui nu ar trebui să se afle pe listele membrilor de onoare ale Academiei Române. O școală din Bacău, Centru de Afaceri şi Expoziţii, precum şi Fundaţia culturală “Georgeta şi Mircea Cancicov”, vor trebui să recunoască ca au purtat numele unui criminal de război, potrivit noii legi. Paradoxal că tocmai centrele de cultură unde activează oameni remarcabili sunt luate peste picior de noua lege.
Conform art. 6 alin. 2, Parlamentul României recunoaşte deciziile luate în 1945 de către Tribunalele Penale Internaţionale  ca fiind juste, ignorând interesele politice ale statelor membre în momentul creării acelor tribunale. Ignoră faptele unor grupări oportuniste,  faptele unor personalităţi compromise. Într-o conversaţie, Churchil i-a spus lui Roosevelt, doi înalţi demnitari de stat care au participat la Procesele de la  Nürnberg: “Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un guvern comunist minoritar”, referindu-se la guvernul din 1945 venit la putere în România, care a făcut o mulţime de fapte reprobabile şi condamnări nejustificate. Elita României a fost băgată în închisori şi elemente extremiste care s-au pus în slujba URSS în mod linguşitor, au ajuns eroi.
A fi politician, nu înseamnă a fi şi istoric şi dacă nu ai o diploma în istorie, atunci caută oameni din acest domeniu atunci când legea vizează istoria. Când se modifică sau se implementează o lege nouă trebuie luată în considerare opinia mai multor grupuri ţintă, în special a acelor ce sunt afectaţi direct de lege. Absurd mi se pare acum faptul că această lege în mod direct minimalizează meritul şi nivelul de inteligenţă a oamenilor care fac parte din Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov“. Oameni reprezentativi ai judeţului Bacău, unii dintre ei membri ai Filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor.  Acest organism care mai bine de 21 de ani a promovat valori culturale ş ştiinţifice, în mod paradoxal se face vinovat de a purta numele unui om care în 1945 a fost considerat criminal. Din punctul meu de vedere această lege îi descalifică din punct de vedere moral şi intelectual.
Art. 2 al.c)“Prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România”.  Astfel, la uitare sunt condamnaţi mulţi intelectuali care n-au fost decât în trecere legionari, dar de care statul a vrut să scape şi, în schimb, de sub lege iese neşifonat capul acestei mişcări – Corneliu Zelea Codreanu, pentru că a fost asasinat de către Carol al II-lea  din interese politice personale, nefiindu-i intentat un proces de judecată pe motiv că este “Căpitanul” mişcării.
Un alt caz este cel din Târgu Ocna, după ce în 2014 a convins magistraţii Curţii de Apel din Bacău asupra faptului că Valeriu Gafencu merită să rămână cetăţean de onoare a oraşului, după noua lege meritul acestei persoane este negat fără alte menajamente.
Consider că se poate mai bine… pentru modul în care sunt elaborate legile de către parlamentarii noștri și pentru interesul manifestat de  băcăuani în demersul lor de a-și  apăra identitatea istorică locală.
Sursă foto: Bacău.net