Se poate mai bine pentru… viața localnicilor din satul Crăiești
Comuna Stănișești este cea mai săracă zonă a județului Bacău, regiune parcă uitată dinadins de către autorități. În mod special, aș vrea să vorbesc despre locuitorii satului Crăiești care își duc viața într-o sărăcie cruntă. După spusele sătenilor, în regiune locuiesc peste 500 de persoane, majoritatea ducându-și traiul sub limita existenței. Neavând unde munci, mulți sunt zilieri pentru un salariu minim pe economie.
O femeie, mamă a 5 copii, îmi povestea cu amărăciune că și-ar dori să își găsească un loc de muncă bine plătit, dar din grija micuților nu-și permite să își caute un serviciu decent. Are o fetiță adoptată pentru care primăria locală nu-i acordă decât o îndemnizație în valoare de 200 ron lunar, când după lege ar trebui să obțină 600 ron. În zonă, precum și în localitatea vecină – Benești există o livadă frumoasă care aducea profituri considerabile înainte de colapsul agricol apărut după revoluție. Astăzi, mari loturi de hectare de pruni au fost abandonate de către actualii proprietari care fie nu au fonduri sau subvențiile sunt mici, din care cauză aceste terenuri au fost lăsate la voia întâmplării, fie nu sunt interesați de această afacere care necesită nu doar investiții, ci efort, o lege clară și personal calificat în domeniu, pentru o agricultură eficientă.
Într-o țară intrată în Uniunea Europeană de 8 ani, țăranii de aici au rămas la utilaje arhaice de prelucrat pământul. Această zonă nu intră încă în planurile de dezvoltare strategică a Consiliului Județean Bacău. În Crăiești a fi țăran înstărit înseamnă a avea cal și căruță. Drumul care ajunge până la începutul comunei Stănișești, devine deodată aproape inexistent. Infrastructura acestei localități este pur și simplu o glumă sinistră. Am întrebat țăranii ce fac atunci când cineva se îmbolăvește grav iarna, pentru că un punct medical există doar în comună. Ironic, mi-au spus că mai norocoși sunt cei ce au căruțe, iar restul nu au decât să moară la ei acasă. În sat nu există nici măcar o farmacie, țăranii trebuie să se deplaseze 12 kilometri până în Stănișești, după spusele locuitorilor. Oamenii nu au gaz, conducte de apă. Paradoxal e să vezi case care par că se prăbușesc, dar au antene satelit. Țăranii spun că deși oferă o priveliște ciudată, e o încercare de a ține legătura cu lumea. Șase familii nici măcar nu au electricitate, folosesc generatoare. Locuind după un deal, acestea rămân practic izolate de restul satului în condițiile climaterice nefaste. Din cauza noroiului, copiii nu se pot deplasa la școală.
Cel mai trist și dureros fapt e că sunt lipsiți de un viitor frumos copiii acestor oameni simpli de la țară. Au o mică școală în comunitate în care interiorul este similar cu cel a unei clădiri părăsite din orașul ucrainean Cernobîl. Aici învață copiii din clasele 1-4. Profesorii care vin în sat, fac naveta. Copiii spun că cel puțin iarna la școală este cald, dar sălile sunt prost dotate. În incinta școlii improvizate există și o grădiniță care are un program de la 8 dimineața până la 12.00. Rata abandonului școlar este mare. Rugați să depună o semnătură pentru produsele umanitare primite de la organizația Valoare Plus, mulți dintre ei au încercat să improvizeze niște litere. Viața socială din zonă exclude servicii culturale menite să lărgească orizontul de cunoaștere a tinerelor generații. Deși familiile sunt numeroase, mulți având de la 4 la 10 copii, aici practic nu există perspective. Actualmente, în Crăiești învață 46 de copii. Copii din clasele mai mari merg la școală în satul vecin. La Benești, 18 copii din clasa a 6-a sunt din Crăiești. Mama unui copil se plângea că acesta ajunge deseori murdar acasă, pentru că toti stau lipiți unul de altul în transport și nici mașina nu e îngrijită. De câteva ori iarna copiii au venit pe jos în sat pentru că microbuzul se defectase pe drum. O altă mamă îmi povestea că anul trecut, în clasa în care învăța fiica ei, a căzut tavanul, în timpul lecției. Să își trimită copilul să învețe în oraș, un sătean abia visează.
Țăranii se așteaptă la mai multe acțiuni din partea primarului comunei, ei spun că e greu să întervii pe lângă instituțiile juridice, dar nu e imposibil. Eu aduc exemplul primarului din comuna Răchitoasa, Ionel Zorilă, aflat la al 2-lea mandat al său, care a insistat timp de două săptămâni consecutive pentru a obține sprijin din partea guvernului pentru construirea unui azil de bătrâni.
Deși zona are un potential peisagistic fantastic și ar putea deveni, pe deasupra, principala sursă de aprovizionare cu fructe pe piețele Bacăului și în afară, datorită livezilor, se pare că nimeni nu are timp de sacrificii pentru viața unor amărâți.
Având 667 de biserici în județul Bacău, e mai confortabil să te speli de păcate între ziduri, decât să încerci să îți ajuți aproapele. Dacă după noua statistică, 9 din 10 români se declară religioși, atunci vreau să apelez în mod individual la persoane care au o responsabilitate față de cetățenii acestui județ, amintindu-le că în primul rând au o datorie morală față de aceste comunități de o sărăcie lucie, apoi obligația legislativă. Considerăm că se poate mai bine pentru viețile acestei comunități căzută în negura uitării.
https://www.facebook.com/gabriel.malinescu/posts/10206409387984127?pnref=story
În timp ce toate comunele din Județul Bacău au organizat măcar strângerea gunoiului în pubele la Stănișești cam așa se colectează: pe gârlă. Asfalt, canalizare, rigole, gaz, apă, niciodată. Va rămâne veșnic un vis.
Prefectura ar trebui să desființeze această Primărie pe temeiul reorganizării regionale impuse de UE. Alipirea la Motoșeni, Vultureni sau Răchitoasa va aduce măcar asfalt. Și doar din economisirea administrativă.