Relansarea economică a României a devenit o realitate de necontestat în ultimii trei ani, de când Guvernul PSD a preluat conducerea ţării. Primul pas a fost acela de a corecta nedreptăţile făcute românilor de guvernele Băsescu-Boc, materializate prin tăieri de salarii, ciuntiri de pensii, închideri de şcoli şi spitale, disponibilizări în masă, creşterea şomajului, lipsa perspectivelor oferite tinerilor. Toate aceste acţiuni îndreptate împotriva oamenilor de bună-credinţă din această ţară au culminat cu un fenomen extrem de periculos pentru viitorul şi dezvoltarea naţiunii noastre: privarea de demnitate a românilor. Aici s-a ajuns în cel mai nefericit punct al unor guvernări care nu vor rămâne înscrise în niciun fel în istoria postdecembristă a României.

O primă decizie politică luată de Executivul PSD s-a referit la modul de utilizare al Fondului de rezervă al Guvernului, deoarece în fostele guverne acest instrument bugetar a fost folosit excesiv în scopuri politice şi electorale. Ca urmare, PSD a decis ca Fondul de rezervă al Guvernului să fie folosit pe criterii şi cu destinaţii precise, fără conotaţii politice, fapt demonstrat de alocările dispuse la sfârşitul anului trecut.

Un al doilea element de schimbare majoră a avut loc în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri concrete de relansare economică. Fostele guverne refuzau sistematic astfel de decizii, dar, în schimb, păstrau banii pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, destinat aproape exclusiv clientelei politice. Filosofia economică a actualului Guvern s-a transpus şi în ceea ce priveşte negocierile cu creditorii internaţionali ai României, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, în cursul cărora delegaţia română a refuzat să accepte în genunchi, aşa cum se întâmplase anterior, toate cererile formulate, reuşind să-şi susţină cu predictibilitate ţintele asumate, fără a se umili şi fără a fi afectat bugetul naţional. De altfel, ultimele discuţii cu FMI au atins problema principală a acestei perioade locurile de muncă, capitol la care Uniunea Europeană a apreciat cum se cuvine progresele înregistrate de România în ultimii ani. Acestea sunt modificări substanţiale survenite faţă de anul 2012, când nu numai că nu exista nici o previziune clară privind crearea de noi locuri de muncă, ci din contră, propunerile se raportau la noi şi noi restructurări în zona bugetară şi în cadrul companiilor de stat, ceea ce a însemnat iremediabil creşterea şomajului.

Mai mult decât atât, Guvernul actual a propus în mod constant un dialog constructiv cu opoziţia şi cu partenerii sociali, iar propunerile privind noul Cod fiscal şi noul Cod de procedură fiscală au girul tuturor factorilor abilitaţi: oameni de afaceri, IMM-uri, societatea civilă, organizaţii neguvernamentale, patronate, sindicate. De asemenea, PSD a reuşit într-un timp relativ scurt să soluţioneze problema celor nouă miliarde de lei pe care Guvernul trebuie să-i restituie cetăţenilor care şi-au câştigat drepturile salariale restante în instanţele de judecată, operaţiune deja începută şi aflată în derulare conform graficului stabilit. Operaţionalizarea reducerii CAS, creşterea salariului minim şi acordarea unor facilităţi categoriilor defavorizate ale populaţiei sunt alte măsuri sustenabile ale Executivului susţinut de majoritatea parlamentară actuală, cu impact benefic în primul rând în sprijinul mediului privat, dar şi pentru oamenii cu posibilităţi materiale reduse.

PSD a dovedit incontestabil că este partidul care ştie şi poate să conducă destinele executive şi administrative ale României. Am pus imediat în aplicare un set de măsuri concrete, de relansare economică şi de stimulare a atragerii fondurilor europene, pentru crearea de noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente. Aceste decizii se resimt acum, din ce în ce mai trainic, şi în buzunarele românilor, fapt ce denotă cu obiectivitate realitatea conform căreia PSD s-a ţinut de cuvânt şi îşi va respecta până la capăt promisiunile făcute oamenilor.

Media
No rating yet

Comments are closed.