Melinte Ion – Solul ca resursă naturală

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Ion Melinte:

“Solul ca resursă naturală”

Solul reprezintă cea mai de preţ resursă naturală a României, bogăţia naţională cea mai valoroasă, care, împreună cu apa şi aerul, dau naştere hranei, fără de care populaţia s-ar prăpădi în câteva zile, cu politicieni, cu guvern, cu toată pleiada de birocraţi şi mafioţi care au cuprins, ca o pedeapsă, multe pârghii de decizie a naţiunii.

Ei, bine, pământul, solurile noastre, sunt în mare pericol, din cauza gravelor erori de decizie politică în privinţa măsurilor de conservare. Solurile româneşti şi-au pierdut peste 40% din starea naturală a fertilităţii din următoarele motive:

• practicarea unei agriculturi primitive în care îngrăşămintele, ca factor de producţie, nu mai există este la modă. Peste 50% din producţiile care cu greu se obţin astăzi sunt realizate pe seama resurselor solurilor – fenomen prezent numai în Africa – în agriculturile cele mai primitive;
• distrugerea a circa 60% din păduri, care a schimbat complet comportamentele ecologice ale segmentului de biosferă românesc, a favorizat schimbările climatice şi, respectiv, deşertificarea;
• distrugerea lucrărilor antierozionale a făcut ca numai în câţiva ani să se piardă 150 milioane tone sol fertil, ce conţine 1,5 milioane tone de humus. Nimeni, în ultimii 20 de ani, nu a investit un leu pentru evitarea acestei catastrofe.

Pe toţi cei care vor putea să aibă un minim de sensibilitate pentru dezastrul pe care îl trăim îi informez că un centimetru de sol se reface în minimum 400 de ani.

Solul şi capacitatea lui de producţie, la noi, au evoluat într-o direcţie nedorită, la fel cum au evoluat organizarea şi managementul agriculturii.

Capacitatea omului de a produce restrictiv pe solurile României a devenit imposibilă. Programe concrete de refacere a fertilităţii solului şi optimizare a factorilor de producţie, deşi sunt urgent necesare, nu se întrevăd în curând sau cel puţin nu se simt prezentate până în anul 2013.

Dacă ar fi, acestea ar trebui să înlocuiască neglijenţa criminală a guvernelor comuniste şi postcomuniste privind gestionarea patrimoniului natural al ţării. Românii au dreptul la o ţară frumoasă şi nu cred că vor accepta, în continuare, distrugerea ei.

Suntem vinovaţi dacă acceptăm să ne urâţim, să ne sluţim ţara, şi aceasta nu ne-o vor ierta copiii noştri, care, cu siguranţă, vor conştientiza dezastrul, dar şi sloganul puterii: “după noi potopul”.