Melinte Ion – Legile fondului funciar, încotro?
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Ion Melinte:
“Legile fondului funciar, încotro?”
Pădurile grănicereşti, comunele politice şi comunele urbariale care au aparţinut satelor cu aşezăminte, denumite şi urbe, au fost dobândite ca averi înainte de apariţia Legii nr.5/1950, care a înfiinţat comunele.
Comunele grănicereşti, politice şi urbariale, cuprinse în legile fondului funciar, au fost împroprietărite în perioada lui Iosif al II-lea şi a Mariei Tereza, precum şi prin Legea de reformă agrară din 1921 şi Reforma lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova. Deci aceste terenuri sunt ale proprietarilor de drept, folosite în comun de către aceştia, ca păduri şi păşuni săteşti. Pădurile au fost înscrise pe numele satelor în cărţile funciare şi registrele de publicitate imobiliară. Acestea fac obiectul proprietăţii private a sătenilor şi în niciun caz nu fac şi nu au făcut niciodată obiectul proprietăţii publice a primăriilor şi a consiliilor locale, orăşeneşti şi municipale, şi nici nu au fost înscrise în vreun document funciar pe numele acestora.
Aceste sate cu denumirea de comună grănicerească, politică sau urbarială au avut fiecare limitele lor de hotar şi bună vecinătate în grăniţuirea cu satele învecinate şi nu pot fi confundate cu grăniţuirea comunelor înfiinţate prin Legea nr. 5/1950.
În Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, iniţiatorii nu au definit clar pădurile comunale ca proprietăţi săteşti, şi acestea au fost atribuite unităţilor administrativ-teritoriale. Aceste păduri comunale nu au aparţinut niciodată unităţilor administrativ-teritoriale, întrucât nu existau la reforma agrară.
Consider că unele instituţii ale statului au greşit în ultimii şapte ani, făcând o interpretare greşită gramatical a sintagmei de “comună”, fără să verifice cine este în fapt proprietarul de drept care a achitat preţul acestor proprietăţi, ţăranul român.
De asemenea, consider că se impune ca dreptul de proprietate să se întoarcă către adevăraţii proprietari, ţăranii români, indiferent de caz, pentru ca România să nu ajungă să fie sancţionată de CEDO.