Melinte Ion – Când vor deveni irigaţiile o prioritate reală?
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Ion Melinte:
“Când vor deveni irigaţiile o prioritate reală?”
Analiza problemelor rolului, locului şi stării irigaţiilor în agricultura României constituie în acest moment unul din cele mai delicate şi responsabile demersuri pe care trebuie să le aibă în vedere Guvernul Ponta II.
Deşi România dispune de condiţii naturale bune pentru practicarea unei agriculturi performante, sunt necesare eforturi financiare şi materiale substanţiale pentru a da “viaţă” sistemului de irigaţii al ţării.
Amenajările pentru irigaţii pe care statul român le-a făcut înainte de 1990 se dovedesc, astăzi, în cea mai mare parte foarte greu, dacă nu imposibil de întreţinut şi exploatat.
În ultimii 22 de ani, acest vast domeniu patrimonial al agriculturii a fost supus arbitrariului, deciziilor absurde şi dezastrului.
Între anii 1991-1998 nu s-a făcut nimic, în schimb s-a distrus ceea ce s-a realizat, fiind cea mai neagră perioadă pentru sectorul de irigaţii de când acesta există. S-ar putea spune că nici o ţară şi nici un popor din lume nu s-a răzbunat cu atâta înverşunare şi iresponsabilitate asupra propriilor realizări, distrugându-le.
Practic, chiar în condiţii de secetă, activitatea de irigaţii a fost aproape suspendată, fără a înceta distrugerea masivă a lucrărilor executate.
Una din concluziile care trebuie să se desprindă pentru întreaga perioadă de după revoluţie (şi nu numai) este aceea că potenţialul de producţie creat prin irigaţii a fost valorificat într-un mod cu totul nesatisfăcător. Dovada acestor stări de lucruri o constituie, în primul rând, rezultatele deosebit de modeste în domeniul nivelului randamentelor medii la ha la principalele culturi în zona de concentrare maximă a irigaţiilor.
Având în vedere schimbările climatice la nivel mondial, irigaţiile în România trebuie să reprezinte o problemă de interes naţional strategic, fiind baza obţinerii de producţii agricole cu randamente ridicate.
Ea este o problemă care reclamă un sprijin financiar masiv, făcut cu conştiinţa clară că efortul făcut se va repercuta înzecit, prin sporuri de recoltă, în măsură să asigure securitatea alimentară a naţiunii.