Marcu Nicu – Depolitizarea instituţiilor publice

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Nicu Marcu:

“Depolitizarea instituţiilor publice”

De-a lungul timpului am observat o anumită consecvenţă în păstrarea raportului prestaţie-contraprestaţie, dar nu am putut observa păstrarea legăturii dintre cele două, şi asta se întâmplă de fiecare dată când cei implicaţi în campaniile electorale sunt remuneraţi nu de la angajatorul de drep, ci de la angajatorul profesional: statul.

Poate ar fi trebuit să-mi încep declaraţia de astăzi cu o definiţie care va explica necesitatea acestei declaraţii!

Ce este politizarea? Substituirea criteriilor bazate pe merit cu cele întemeiate pe considerente politice în procesul de selecţie, retenţie, promovare, recompensare şi penalizare a funcţionarilor publici.

Pe larg, aceasta înseamnă preluarea posturilor din instituţiile statului ducând la o populare a funcţiilor pe alte criterii decât cele care ar duce la formarea unui corp profesional bine conturat şi cu experienţă. Numirea personalului pe aceste criterii odată la 4 ani sau mai des, în funcţie de campaniile electorale, a creat două efecte “perverse” asupra administraţiei publice şi a instituţiilor plătite din bani publici.

Greşeala repetată cu regularitate nu lasă posibilitatea celor angajaţi chiar şi pe criterii politice să se specializeze pe post, iar în acelaşi timp, nu pot fi angajaţi profesionişti şi cu experienţă în locul lor. Nu în ultimul rând putem discuta de o creştere a categoriei bugetarilor, datorită faptului că nu toţi cei care vin pleacă odată cu terminarea mandatului celor care i-au numit în aceste funcţii.

În plus, sistemul astfel creat se confruntă cu oameni noi, angajaţi pe fix aceleaşi criterii ca şi cei dinaintea lor, rezultând o lipsă de profesionalism de mare notorietate, care a generat în timp nevoia unui management privat şi chiar reglementarea prin acte normative a obligativităţii unor concursuri de numiri pe post a căror legislaţie nu este respectată în totalitate.

Ca deputat în Parlamentul României, nu-mi doresc să găsesc defectele sistemului din care fac parte, ci doresc găsirea unor soluţii pentru aceste probleme.

Aceste soluţii se găsesc în profesionalizarea “pepinierelor” politice, în pregătirea lor pentru momentul în care vor putea ajunge să ocupe posturile pe baza cunoştinţelor şi a experienţei profesionale.

Media
No rating yet

Comments are closed.