Sunt Oxana Morari, voluntar în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România. Astăzi, la secțiunea Jos pălăria vom vorbi despre Centrul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău, împreună cu domnul Ionică Doru și doamna Popa Carla.

Oxana Morari: Pentru început, ați putea să ne vorbiți despre istoria înființării Centrului pentru Dezvoltare a Deprinderilor de Viață Independentă din cadrul DGASPC Bacău?

Ionică Doru: O să încerc să răspund eu la această primă întrebare. Având în vedere numărul de ani prestați, experimentați în acest domeniu, Centrul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă din cadrul DGASPC Bacău este continuitatea, aș putea spune, a serviciului de asistență și sprijin pentru tinerii de peste 18 ani, care a fost ca urmare a unui proiect implementat de Direcția noastră care s-a finalizat cu înființarea unui astfel de serviciu, spuneam, de asistență și sprijin pentru tinerii peste 18 ani care își continuă studiile, deci urmează o formă de pregătire și care beneficiază de o măsură de protecție socială. Proiectul a avut câteva rezultate. La data respectivă, în anii respectivi, era o chestie nouă în cadrul Direcției noastre și aș putea spune că era nouă și în județ, pentru că integrarea socio-profesională a tinerilor nu se făcea ca urmare a acestui serviciu sau ca urmare a înființării unui astfel de serviciu specializat. Scopul acestui proiect a fost reintegrarea socială și inserția profesională a tinerilor peste 18 ani care își continuau studiile la un moment dat și care se aflau, în cadrul Direcției noastre, în sistemul de ocrotire. Ca rezultate, la vremea respectivă, au fost 112 tineri, cu vârsta peste 18 ani care au beneficiat de o formă de ocrotire, adică de protecție socială, care-și continuau studiile – erau în diferite forme de pregătire –  și au beneficiat de servicii de consiliere și asistență la angajare, la vremea respectivă – ocazie cu care, în cadrul proiectului, echipa ce a implementat atunci proiectul s-a ocupat și de identificarea locurilor de muncă compatibile cu pregătirea profesională a tinerilor care urmau să părăsească sistemul de ocrotire sau urma să-i integreze socio-profesional. La vremea respectivă, baza de date a locurilor de muncă urca undeva la 400 de locuri; atunci erau locuri de muncă mai multe, poate, decât acuma, zic eu. Au fost identificate tot atunci, cu această ocazie, peste 160 de firme angajatoare, acuma li se spune angajatori de inserție, potrivit unor alte legi care au venit ulterior, iar 36 de tineri beneficiar – și asta e important – au fost angajați; deci au fost integrați socio-profesional. Proiectul a avut continuitate, pentru că, deși s-a încheiat undeva în 2003, serviciul va funcționa și funcționează și astăzi, numai că azi i se spune Centrul pentru Deprinderi de Viață Independentă, mai exact, din 2006, când au apărut standardele în acest domeniu. Însă, serviciul ca atare funcționează, spuneam, în cadrul acestui centru și azi și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale de asistență generală, ocupându-se, efectiv, de pregătirea și integrarea socio-profesională a tinerilor care au terminat o formă de pregătire profesională și urmează, prin efectul legii, să părăsească sistemul de ocrotire.

Oxana Morari: Ați putea să ne vorbiți despre activitățile care au loc sau care sunt organizate de către echipa ce coordonează respectivul proiect?

Ionică Doru: Da, sigur că da. Tinerii noștri care urmează să părăsească sistemul se află în anul terminal de pregătire sunt luați în evidența acestui centru. Baza de date, cuprinzând acești tineri, este întocmită, să spun așa, de către specialiștii centrului. Cu un an înainte ca acești tineri să părăsească sistemul, tinerilor proveniți din sistemul de ocrotire socială, din diferite servicii de asistență socială, fie din centre rezidențiale, sau alte centre cu specific din cadrul Direcției noastre, la început li se organizează o evaluare inițială, după care trec prin ședințe de consiliere individuale și de grup, pentru a se vedea nivelul de pregătire al lor, capacitățile lor, valorile sub aspectul deprinderilor dobândite până la această dată; legat de orientarea lor școlară, dar mai ales profesională, pentru că urmează să părăsească sistemul și să devină salariați, deci angajați, se face consilierea juridică, și psihologică – despre asta Carla o să dezvolte, cred, urmând o consiliere profesională a ceea ce înseamnă legătura lor cu piața forței de muncă, și, mai ales, cu obținerea și, respectiv, păstrarea unui loc de muncă în condițiile date. Asta înseamnă că centrul nostru, prin activitățile pe care le desfășoară, în afara faptului că își pregătește această bază de date cu tinerii care urmează să părăsească, și aici fac o paranteză: beneficiarii acestui centru nu sunt numai tinerii care părăsesc sistemul de ocrotire: sânt și tinerii care au părăsit sistemul de ocrotire, dar care revin, sânt tinerele mame de la centrul maternal care au nevoie de un loc de muncă – pentru că așa apelează la sprijinul nostru, tineri cuprinși cu vârsta între 17-18 ani care termină peste doi ani o formă de pregătire, dar care se pot angaja, potrivit Codului Muncii, și de la 16 ani, sânt și alți tineri din comunitate care ne apelează, cerându-ne sprijinul. De regulă, sânt beneficiarii reveniți, care au ieșit din sistemul de ocrotire, care au avut eșecuri de-a lungul perioadei de la ieșirea din sistem, integrarea profesională și revenirea lor și ne cer sprijiunl în continuare, pentru a-i ajuta să descopere, să obțină un loc de muncă; mai au nevoie de anumite sfaturi, de o consiliere în acest sens.

Oxana Morari: Dar există anumite crietrii de care țineți cont, atunci când vin tinerii să participe la acest proeict?

Ionică Doru: Criteriile după care ei sunt selectați și evaluați sunt: criteriul de vârstă, criteriul de pregătire profesională, proveniența – de unde provin ei: sunt din cadrul sistemului de ocrotire sau din comunitate, sau sunt recomandați de anumite organizații non-guvernamentale, care sunt și ele acreditate și care dezvoltă activități în cadrul serviciilor de protecție socială.

Carla Popa: Ideea este că niciun tânăr care apelează la sprijinul acestui serviciu nu este refuzat; practic, nu sânt criterii de selecție, și cineva ar putea să rămână fără sprijin.

Oxana Morari: Și, totuși, câte procente sau câți beneficiari au reușit să se integreze în sfera socială sau socio-profesională?

Carla Popa: Dacă e vorba de procente, cred că nu sunt concludente. Toți tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecție primesc sprijin. Pot fi dintre ei tineri care refuză, la un  moment dat, acest sprijin. Fie se reîntorc în familia de proveniență, fie pleacă la frați, la surori, la alte rude și, atunci, părăsind localitatea, nu mai apelează la sprijinul nostru. Dar orice tânăr, înainte de a părăsi sistemul de protecție beneficiază de acest sprijin care nu este condiționat, într-un fel sau altul. Niciun tânăr nu părăsește sistemul de protecție fără a fi identificat pentru el un loc de muncă sau o locuință.

Ionică Doru: Sigur că da. În orice caz, în medie de șapte ani, cam 55-60 de beneficiari ai centrului au reușit să se integreze. Acestă cifră spune că aici intră tinerii care urmează în anul respectiv, ca absolvent, să părăsească sistemul de ocrotire, și ceillați care sunt beneficiari veniți fie din comunitate sau recomandați. Cam asta ar fi media. Pot fi și mai puțini sau chiar mai mulți.

 Oxana Morari: Există o perioadă specifică în care tinerii pot aplica sau o pot face în orice perioadă a anului?

Ionică Doru: În orice perioadă a anului. Nu este nicio perioadă specifică. Noi îi introducem în baza noastră de date pe cei pe care-i avem la evidența sistemului de ocrotire și care urmează să părăsească acest sistem, dar dacă ei vin din comunitate, recomandați de cineva sau chiar ne cer sprijinul, auzind de noi – în orice moment, în orice timp al anului; Nu e nicio problemă. Dezvoltând activitățile noastre pe linia integrării cu acești tineri, sigur că putem aminti și aici de colaboratorii noștri – apropo de actorii comunitari – care îi recomandă, adică îi trimit spre noi să-i sprijinm, mai ales dacă ei au fost benificiarii serviciilor noastre de ocrotire. Pentru că, dacă ajunge la Agenția Județeană de Ocupare un astfel de beneficiar care este o persoană în căutarea unui loc de muncă, care n-a reușit să se integreze, și dacă află cei de acolo că el provine din sistem, sigur că-l trimite înapoi spre noi, pentru că noi avem deja o bază de date cu ei, îi cunoaștem din anii anteriori, știm că au trecut prin mâinile noastre, au fost pregătiți și orientați pentru a ocupa un loc de muncă pe piața locală și ne vine mai ușor; și ei vin, nu e nicio problemă. Sau în cadrul burselor a locurilor de muncă, că și acolo participăm cu tinerii respectivi.

Oxana Morari: Fiindă ați menționat de actorii sociali: cine sunt, de fapt, actorii sociali care conlucrează pentru a câștiga acel grup-țintă?

Clara Popa: Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Bacău colaborează atât cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, cât și cu ONG-urile din județul Bacău, și aici aș vrea să menționez Asociația Betania, Asociația Trust Orfelinat Ungureni, HHC România, Asociația Familia, SOS Satele Copiilor Bacău, cam astea ar fi. Cred că nu mi-a scăpat nicio organizație cu care am colaborat în ultimii ani.

Ionică Doru: Mai este Asociația Favor, foarte importantă.

Clara Popa: Exact. Plus angajatorii de inserție care au înțeles și sprijină acest segment de tineri. Nu este ușor să integrezi tinerii proveniți din sistemul de protecție socială, deoarece mai există și alte prejudecăți legate de acești tineri. O parte din ei pot fi și tineri cu dizabilități, dar angajatorii cu care colaborăm sprijină și acestă categorie de tineri; câteodată sunt interesați și de facilitățile legale care decurg din angajarea acestor tineri, altădată chiar vor să le întindă o mână de ajutor și îi sprijină prin diferite modalități, dar primul pas ar fi cel al angajării. Cam aceștia sunt actorii comunitari.

Ionică Doru: Sigur că da. Sunt cei mai importanți; toți sunt importanți, până la urmă; respectivii conștientizează implicarea lor în ceea ce înseamnă integrarea profesională a unor tineri care vin dintr-un sistem de ocrotire, care sunt lipsiți de sprijin și ajutor în general, mai ales al familiei. Ideea este că, la un moment dat, s-a născut această nevoie de colaborare cu acești actori pe care i-am depistat. În primul rând, noi îi cunoaștem pe ei. Prin testele noastre, prin consiliile noastre, prin ședințele respective ne dăm seama cam încotro se îndreaptă, din punct de vedere al unei cariere profesionale. Mai sunt și alți actori care ar putea să ne întindă o mână de ajutor. Carla a început cu Agenția Județeană de Ocupare care e foarte importantă, pentru că este instituția publică care duce evidența locurilor de muncă, se ocupă de studiul de piață al locurilor de muncă, ne poate prezenta, la un moment dat, oportunitățile în acest sens, are o bază de date cu agenții economici care ofertează locuri de muncă vacante, și asta trebuie s-o facă în mod legal, sunt obligați să prezinte agenției locurile de muncă vacante, ca agenția să-și orienteze șomerii îndemnizați sau neîndemnizați de lungă durată spre aceste agenții. De la o zi la alta, de la un an la altul, noi ne-am îmbogățit numeric baza de date cu agenți economici. Sunt foarte mulți pe care-i știm în Bacău. Pot să vă fac acum o listă întreagă din memorie. De ce? Pentru că de-a lungul anilor am avut nevoie de ei. A venit din urmă iarăși un sprijin spre ei. Acest sprijin a fost Legea 116, privind combaterea marginalizării socializării, care ne-a ajutat din acest punct de vedere. Primii beneficiari unei astfel de legi sunt tinerii care provin din sistemul de ocrotire. Agenții economici de inserție erau acei angajatori care primeau niște facilități la angajare. Ce înseamnă asta? Dacă un tânăr care venea din sistemul de ocrotire era sau este angajat de un astfel de angajator, de la data negocierii contractului de muncă și a salariului, pe o perioadă de la unu la trei ani de zile, primea 75% din partea statului din retribuția pe care trebuia s-o primească tânărul. Efortul agentului economic de inserție pe fondul de salariu era de doar 25 la sută; cui să-i convină să plătească doar 25 la sută din salariu pe o perioadă de trei ani pentru un om? Aici a intervenit lupta noastră, ne îndreptam spre agenții economici de inserție, îi consiliam din punct de vedere al relației lor ca angajator necunoscut cu un tânăr care vine din sistemul de ocrotire și care are în spate niște prejudecăți, niște probleme. Îi consiliam în așa manieră, încât relația să fie una pozitivă, să-l înțeleagă pe tânăr, să-i acorde răbdare, clemență, sprijin, în primul rând, pentru că, în condițiile în care tânărul meu era dat afară, pentru că angajatorul voia fără ca acesta să aibă niște cauze imputabile lui, atunci dădea banii înapoi prin lege. Deci, banii primiți de la stat 75% din tribuție îi dădea înapoi cu dobânda aferentă. Dar au fost și angajatori care au spus: Domnule, nu mă interesează aspectul Legii 116 prin care dumneavoastră vreți să-l integrez eu, să-l angajez. Eu îl angajez, eu îl plătesc. Mai puțin din ăștia, dar marea majoritate au apelat la așa ceva: Dacă tot oferă legea aspecte de genul acesta, de ce să nu profităm de ele? După aia, pe lângă agenția asta, pe lângă ONG-urile pe care le-a enumerat Carla care sunt cu tradiție în relație cu noi, am mai descoperit și alte ONG-uri care ne-au contactat, le-am contactat sau agenți economici care nu neapărat sunt din Bacău; am mai depistat agenți economici unde ne-am dus. Am angajat tineri pe care i-am dus la Daewoo Mangalia, la ICO Sibiu, i-am dus la REVA Simeria Hunedoara, la Suceava la Brădet, la Vrancea, la București în construcții. Deci, am ieșit. Bacău, sigur, ne-a oferit, până la un moment dat, posibilități, oportunități de angajare pentru tinerii noștri. Noi, ca serviciu, ne-am bătut pentru asta, deoarece pe piața muncii există o concurență. Noi din spate îi susțineam, pentru că tânărul ăsta a suferit și suferă prin această postură în care trece prin două șocuri în viața asta: unul când familia îl părăsește, îl abandonează, el intrând în sistem și al doilea șoc este când el iese din sistem, iar noi trebuie să-l sprijinim, încât el să suporte mai ușor al doilea șoc, ca el să se intregreze și să devină și el un tânăr democratic.

Oxana Morari: Care sunt obligațiile beneficiarilor?

Ionică Doru: Ce fel de obligații?

Oxana Morari: De exemplu, tinerii care partcipă la acest proiect au anumite obligații?

Ionică Doru: Tinerii aceștia nu au numai drepturi, ci au și obligații. Este foarte, foarte adevărat. Noi, de regulă, prin munca pe care o facem, ne aplecăm atât de mult asupra lor , ne îndreptăm mai mult spre drepturile lor. Căutăm să le punem în evidență, să-i înarmăm, dar, câteodată, trebuie să le mai amintim că au și obligații. Obligația este de a participa, și sunt unii, cum spunea și Carla, care refuză sprijinul nostru. Iată o obligație – vino spre noi. Există o sintagmă care spune Ajută-mă, ca să te ajut. Pentru că dacă nu mă ajuți să te ajut, n-am să pot. Și-atunci: vino încoace, să ne cunoaștem, pentru că proiectăm un traseu, până la urmă, al angajabilității cu tine. Nu pot să fiu numai eu proiectantul; poate doar principalul, dar trebuie să fii și tu lângă mine, deoarece n-am cu să depistez chiar atât de bine încotro vrei tu să te îndrepți și cam care sunt șansele tale. Așadar, vino spre noi. Sunt unii care refuză. Deci au și obligația asta. Au obligația să se pregătească zilnic; dacă ne uităm la nivelul de pregătire – e subțirel, mai ales al pregătirii profesionale, nemaivorbind de experiență profesională. Pe piața muncii sânt diferiți angajatori care spun: trebuie să aveți experiență 3-5 ani. Dacă el este absolvent, mâine termină școala, de unde experiența asta? Acum au inventat ca pe perioada vacanțelor să desfășori o activitate în domeniul pentru care te pregătești și în care vei finaliza, astel încât să capeți câte un pic experiență. Și-atunci, poți răspunde la acel criteriu al experienței. Deci, iată o altă obligativitate – pregătirea. După aia, este vorba de acea autoevaluare, autocunoaștere; trebuie să te cunoști pe tine. Nosce te ipsum. Pentru pe că piața muncii orice om ies cu ceva, cu o marfă – forța lui de muncă. Această forță de muncă trebuie să și-o evalueze singur.  Deci, iată o bligație, o chestie de la care trebuie să plece. E foarte important. Sunt și alte valori.

Carla Popa: Sprijinul care este acordat acestei categorii de tineri este individualizat în funcție de nevoile lor, în funcție de abilitățile pe care le au formate la momentul respectiv; tocmai de aceea, inițial, ei sunt evaluați din punct de vedere psihologic, le sunt evaluate abilitățile și competențele dezvoltate până la momentul intrării ca beneficiar al centrului, interesele profesionale. De aceea, e foarte importantă colaborarea, dorința lor de a se integra și de  a porni în viața profesională și în viața independentă. Ținând cont de evaluările realizate, ținând cont și de interesele, și de dorințele lor, facem un plan comun de integrare și, pas cu pas, încercăm să-l urmăm. Este adevărat că, de multe ori, apar și piedici. Dar suntem lângă ei în acea perioadă, îi sprijinim să reușească, să învețe din experiențele, poate neplăcute la un moment dat, și să le depășească.

Ionică Doru: Astea sunt obligațiile din faza de pregătire a lor pentru a ieși din sistem și pentru a se integra. Dar sunt ogligații care se nasc și pe care le au – sunt cele de după integrare și post integrare. La un loc de lucru trebuie să respecți un program, să cunoști regulamentul de organizare, funcționare, disciplina societății respective, să cunoști societatea și să-i respecți valorile ei. După aia, să dezvoți un sistem rațional, pozitiv, să înveți din experiența colegilor, să te atașezi de ei, pentru că altfel te automarginalizezi, fără discuții. Iar când apare o astfel de situație, noi suntem cei care iarăși venim și intermediem o relație de acest gen, un conflict, dacă este cazul, prin acele vizite de monitorizare post integratorie. Sigur că obligații sunt multe. Fiecare ni le știm, dar tinerilor de astăzi trebuie să și le spui, pentru că ei uită; mă rog, sunt mai exuberanți, mai democrați.

Carla Popa: Toate aceste aspecte menționate anterior sunt dezvoltate și se lucrează individual cu tinerii. Teoretic, ei știu toate aceste lucruri. Diferența este atunci când pornesc în viața reală și în activitatea profesională. De multe ori, eram solicitați să mediem diferite conflicte la locul de muncă, să discutăm cu ei, să-i chemăm în ședință de consiliere individuală. Era și este normal, pentru că ei beneficiază de acest sprijin și mai beneficiază și de o perioadă de monitorizare post integrare, abia după aceea intervine separarea, pentru că trebuie să vină și acest moment, când ei rămân pe cont propriu în viața independentă.

Oxana Morari: Și cât durează această perioadă de monitorizare?

Ionică Doru: Această perioadă de monitorizare post integratorie durează de la șase luni până la un an, dar, să fim sinceri, am depășit-o, nu pentru că am ieșit din standarde, ci pentru că ei revin de câte ori au ei nevoie: și anul acesta, și la anul, și peste doi ani. Am avut situații și exemple de tineri pe care i-am inegrat, pierzându-și locul de muncă de cinci-șase ori din cauze imputabile. La un moment dat, trebuie să ne oprim, ei trebuie să înțeleagă din propriile greșeli, să nu le mai repete, pentru că am avut tineri care ne-au creat probleme, în sensul că nu și-au văzut de treabă la locul de muncă, au fel de fel de chestii… Imaginați-vă că acel agent economic, pentru viitorii tineri pe care urma să-i integrăm, au zis mulțumesc frumos, dacă veniți iarăși cu tineri din ăștia…. de aia, suntem foarte atenți la astfel de aspecte și, bineînțeles, încercăm să prevenim această chestiune, iar ei rămân în contact direct cu noi: fie angajatorul ne sună ori de câte ori este nevoie, în cazul în care un tânăr n-a venit la serviciu sau din alte motive; imediat vedem despre ce este vorba. Tinerii nu sunt obișnuiți cu programul. Sigur, începe un alt program când sunt în protecție. Dar când trebuie să iai viața în cont propriu, să te scoli de dimineață, să-ți faci un plan zilnic. Programul e program, de opt ore, impus. Trebuie să ajungi la ora care trebuie. Până această chestiune se transformă într-un mod de viață, mai durează. Ei cad în greșeală. Plus că sunt influențe de tot felul: stradale, prieteni, colegi, internet, baruri și alte cluburi care îi trimit într-o altă sferă. Chestiunea  asta trebuie prevenită, corijată, pentru ca, după șase luni – un an de zile, dacă e să-mi iau mâna de pe el, mi-am luat și du-te în lumea ta, în viața ta! Gata! Clădește-ți, crează-ți cărarea ta! Du-te până la capăt. Dacă tânărul se gândește și la o familie, atunci responsabilitățile cresc. Pentru asta ei trebuie pregătiți.

Oxana Morari: Ați putea să ne povestiți niște istorii din viață trăite de către beneficiari?

Carla Popa: Da, sigur că da. Aș vrea mai întâi să menționez, pentru că, dacă la începutul interviului ați specificat faptul că sunt psiholog în cadrul Direcției, la acest moment sunt Șef serviciu pentru îngrijire de tip familial în domeniul asistenței sociale a persoanelor adulte și am făcut parte din echipa Centrului pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă în calitate de psiholog. Îmi aduc aminte cu plăcere de multe evenimente plăcute și, poate, mai puțin plăcute, dar asta e viața și toate fac un întreg al activității. Aș putea să-mi aduc aminte acum – fiindcă ultima discuție a fost despr intervenție, despre întemeierea unei familii – despre doi tineri beneficiari ai serviciilor noastre, ambii susținuți în sistemul special de protecție: un băiat și o fată, ea – angajată în sectorul confecției, el la – o întreprindere de panificație. În timp, și-au întemeiat o familie; chiar am avut plăcerea și am mers la cununia lor religioasă, apoi la botezul fetiței. Sânt tineri care te fac să ai încredere în ceea ce întreprinzi, să treci peste anumite dificultăți pe care le-ai avut cu alții în anumite momente. Mulți dintre tineri, nu numai aceștia,  apelează deseori la ajutorul nostru pentru alte probleme pe care le întâmpină pe parcursul vieții: poate pentru a-și întocmi un dosar pentru o locuință socială, poate au nevoie de o adeverință sau de un sfat (la cine să apeleze pentru o problemă de sănătate). Niciodată nu au fost refuzați, ci au fost sprijiniți. Îmi mai aduc aminte de o integrare în județul Suceava, unde am încărcat în mașină bagaje pentru tânăra respectivă. Atunci s-a identificat un loc de muncă la o pensiune cu cazare, masă, pe lângă salariul minim – pentru că e bine să menționăm acest aspect al salariului minim pe economie care este acordat la angajare majorității tinerilor, nu numai celor proveniți din sistemul de protecție, deoarece meseriile în care se pregătesc ei sunt cele standard: confecționări sau lăcătuș mecanic; vă dați seama că, angajându-te într-un alt domeniu, ești muncitor necalificat. Și-atunci, oportunitățile în care este asigurată și cazarea sunt apreciate de noi pentru această categorie de tineri. Până la final, tânăra nu a rămas acolo, a stat doar o perioadă de două luni de zile. Nu s-a acomodat cerințelor locului de muncă, nu s-a acomodat nici în colectiv. Într-adevăr, la un loc de muncă angajatorii nu trebuie considerați filantropi sau organizații de binefacere. Noi știm foarte bine, încercăm și cu ei să discutăm lucrurile acestea, angajatorii încearcă să-și dezvolte afacerea și au nevoie de oameni responsabili, de angajați care-și îndeplinesc atribuțiile profesionale și reușesc să contribuie la bunul mers la societății și la profitul acesteia, bineînțeles, profitând toți: ei având un loc de muncă, și angajatorii – la fel, având nevoie unii de alții. Se întorc, dacă nu reușesc să se integreze acolo; sunt sprijiniți în căutarea unui alt loc de muncă. Mi-aduc aminte că la acel loc de muncă, colaborând și cu Asociația Betania, am dus de acolo o beneficiară care a fost angajată. În altă situație, mi-aduc aminte că am integrat în comuna Traian, la o familie, o tânără. Acolo i s-a asigurat o cameră separată pentru ea, asigurând ajutor gospodăriei și în grădina familiei. Am colaborat atunci cu HHC România, pentru că acea cameră avea nevoie de încălzire, și s-a achiziționat o sobă pe lemne și, bineînțeles, o canapea și ce mai avea nevoie tânăra în camera respectivă. Întotdeauna căutăm să colaborăm cu actorii sociali, pe care i-am și menționat anterior, în sprijinul acestor tineri. Un fapt care să ne aducă un zâmbet – menționez că persoana la care locuia tânăra la vremea respectivă ne-a spus că i-a mâncat toată șunca pe care o avea pentru iarnă; asta i-a plăcut ei mai mult și a evitat diversificarea alimentației, axându-se mai mult pe ce i-a plăcut. Pe urmă, în timp, femeia respectivă lucra la SC Agricola Internațional din sat, a sprijinit-o și pe tânără, angajând-o și pe ea la ferma de păsări. Sunt multe istorioare. Și domnul Ionică cred că poate continua poveștile.

Ionică Doru: Da. Sunt foarte multe povești. În atâția ani, vă dați seama….Sunt multe generații care au trecut prin serviciul nostru cărora le-am acordat toată atenția și sprijinul, pentru că, până la urmă, aveau și au în continuare mare nevoie de asta. Nu au familie și nu sunt sprijiniți. Acuma, mai există și mirajul ăsta la plecării în străinătate. Mulți dintre ei mai au rude care pleacă în străinătate la muncă și ar fi o oportunitate pentru ei, întreabându-ne: știți, eu vreau să plec la fratele meu, în Italia sau în Grecia… Se întâmplă că se duc și se întorc înapoi. Ideea este că acești tineri trebuie ajutați. Trebuie să le acordăm multă atenție și sprijin. Au mare nevoie de noi. Nu conștientizează ei câtă nevoie au de noi, cât conștientizăm noi pentru ei, deaorece știm de unde vin, încotro se îndreaptă și cam ce capcane ale vieții îi așteaptă dincolo de  gardul instituției. Asta e. N-au experiența vieții, n-au de unde s-o capete, n-are cine să-i sprijine concret, să le dea un sfat, n-au un mentor care să existe pentru el; sigur, sunt persoane de referință din centre, care-i învață de mici și, ușor-ușor, îi obișnuiește cu atitudinea, după aia cu deprinderea, iar la final e abilitatea. Până ajungi să ai abilități pentru ceva, e greu. Ideea este că aceste persoane le călăuzesc pașii evoluției în centre, dar, cu toate astea, au mare nevoie de ei la ieșirea din sistem; își pun mari semne de întrebare: Încotro mă îndrept? Ce trebuie să fac? Cum trebuie să fac? Pe cine să întreb? Ce trebuie să știu etc. Încercăm, prin aceste ședințe de consiliere, să-i sprijinim pe toate planurile: de relații cu piața, de relații cu comunitatea, cu instituțiile din comunitate. Noi aveam profile ocupaționale pe meserii care ofereau informații despre: definiție, nivel de pregătire pe linia acestei meserii, care sunt oportunitățile pe piață. După aia, relația cu alte instituții. Cu poliția, de exemplu. De ce trebuie să știu unde este poliția în Bacău? Pentru anumite situații conflictuale în care intru, ca să știu cui să mă adresez, să-mi apere drepturile ca cetățean. Sau primăria din Bacău. Tinerii mai cer câte o adeverință pentru dosarul social, pentru locuință. Vine timpul când își vor întemeia o familie și îi va interesa unde vor sta. Și dacă este băcăuan, atunci intră pe listele primăriei, merge la audiență la primar sau cine se ocupă cu asta și li se cere o serie întreagă de documente: întocmirea unui dosar social, cu anchetă socială unde stă,  pentru a împlini punctajul respectiv să acceadă spre o locuință. Trebuie să-i învățăm toate astea, să-i obișnuim. Termenii sunt mai grei pentru ei, pentru a înțelege această chestiune delicată; și-atunci, trebuie să ne facem datoria, să-i ajutăm, cua tât mai mult.

Carla Popa: Mulți tineri, de exemplu, vin și spun că ar dori să se facă psihologi sau asitenți sociali.

Ionică Doru: Da, avem.

Carla Popa: Bineînțeles că discutăm despre pregătirea lor școlară, despre nivelul de educație pe care trebuie să-l ai, ca să accezi într-o profesie sau alta și încercăm, din punct de vedere realist, să discutăm cu ei, să-și cunoască nivelul, să se autoevalueze cât mai aproape de adevăr, așteptările lor să fie în concordanță cu nivelul lor de pregătire, pentru că astfel și riscul de eșec este mult diminuat.

Ionică Doru: Așa este. Îmi amintesc de un tânăr de la Centrul Henri Coandă care spunea că vrea să se facă pilot. Ok, Alexandru, nicio problemă. Știi ce înseamnă să sjungi pilot? Păi, trebuie să zbori, mi-a răspuns el. Ei, asta e o treabă de fantezie. Trebuie să ai o pregătire beton, iar de sănătate nu mai vorbesc. Bineînțeles că n-a ajuns acolo. A ajuns student la Facultatea de Inginerie în construcții la Iași. Trebuie să fii realist. E dreptul tău să visezi, ca tânăr, dar, coboară! Realitatea e aici. Pentru că altfel, ești decepționat, dezamăgit. Încercăm să-i ajutăm să se apropie cât mai mult de posibilitățile lor. Ce pot ei face, ca să acceadă, să se ocupe și să păstreze locul acela de muncă. Carla amintea: ei se clasifică într-o meserie, într-alta, dar, până la urmă, îi angajăm în calitate de salariați în alte profesii, pentru că nu sunt pregătiți, sau se califică la locul de muncă, dar au niște deprinderi care-i ajută să se descurce și devine mai târziu calificat. E mai bine așa. Asta e.

Oxana Morari: Ce părere aveți despre imapctul proiectelor finanțate prin Fondurile Europene și care este scopul lor, cum le folosiți sau cum le distribuiți, mai exact?

Carla Popa: Impactul priectelor derulate cu Fonduri Europene, pot spune în general, este unul pozitiv. Nu putem nega aspectele pozitive care s-au înregistrat în urma derulării acestor proiecte. Chiar la această dată, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău se află în derulare două proiecte în care beneficiază de sprijin tineri ce părăsesc sistemul de protecție, persoane rome și persoane cu dizabilități. Sunt oferite cursuri de calificare în meseriile de lucrător în comerț, lucrător în alimentație, frizer, peisagist-floricultor, camerist, agent de curățenie. În afară de acele cursuri de calificare, bineînțeles că aceste persoane sunt sprijinite în procesul de orientare profesională și identificarea unui loc de muncă. Vreau să vă spun, însă, că vorbind în general despre proiectele care au avut ca scop integrarea profesională a diferitor categorii de persoane, majoritatea s-au oprit, din păcate, la oferta de cursuri de formare în diferite domenii cu aspectele pozitive, așa cum am menționat, pentru că, de multe ori, calificarea în anumite școli profesionale era doar pentru confecționier și lăcătuș mecanic. Cursurile de lucrător în comerț sau în alimentație, peisagist-floricultor au fost oportunități accesate de foarte multe persoane, dar mai departe, pentru identificarea unui loc de muncă, acest sprijin nu a mai fost continuat. Probabil că următoarea direcție a acestor fonduri orientate spre integrarea profesională a diferitor categorii dezavantajate social ar trebui să se axeze pe dezvoltarea unor unități de economie socială, unități protejate, în care să fie create locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și cu dificultăți. În mediul rural sunt foarte multe persoane în dificultate sau cu dizabilități, care au nevoie de un loc de muncă. Din păcate, aceste persoane de multe ori nu au nici forța finnaciară să acceadă la un loc de muncă într-o localitate urbană și, de aceea, sprijinul ar trebui să fie unul local sau măcar în zona de proximitate a acestei persoane. Vorbeam că nu au posibilitatea financiară; unii dintre ei – nici capacitatea fizică de a se deplasa pe distanțe lungi. Aici intervin, la fel, ofertele personalizate și adaptate nevoilor diferitor categorii de persoane.

Oxana Morari: Ați putea să ne vorbiți despre Proiectul de Suflet din cadrul Centrului pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață?

Ionică Doru: Dacă vă referiți doar la Proiectul de Suflet, n-am putea, pentru că sunt mai multe. Îmi amintesc, în 2007, când, în urma bursei organizate de Centrul Județean de Ocupare a Forței de Muncă pentru tinerii absolvenți, cu această ocazie, am depistat un angajator. Era vorba despre acest concern de Mangalia care oferta locuri de muncă, mai ales pentru tinerii care provin din sistem cu posibilitatea calificării la locul de muncă, chiar dacă erau necalificați. Oferta era trimisă la Bacău pe bursă. Am contactat firma respectivă, am intrat în contact direct cu șefa serviciului de resurse umane, i-am spus de unde am aflat de ofertă. M-am prezentat. I-am spus despre ce este vorba, a fost interesată de ceea ce i-am povestit. În vara-toamna anului respectiv, a urmat integrarea a 14 tineri din sistem. Cum spunea Carla, am încărcat bagajele a 14 tineri care nu încăpeau, ne mai trebuia o mașină. Până la urmă, am luat strictul necesar, ulterior revenind și am plecat cu ei. Tinerii erau din mai multe centre rezidențiale din Bacău. Am organizat plecarea și am ajuns la Daewoo Mangalia, într-o zi când salariații erau în grevă, aliniați pe aleile întreprinderii, strigând „Salarii” …Noi trebuia să ne vedem de treabă. Ne-am oprit la poarta întreprinderii și am văzut că erau cu banderole, cu stegulețe. Ei cereau salarii mai mari, iar noi voiam să intrăm, pentru că nouă ne conveneau salariile lor. Au venit doamnele, ne-am dus pe altă parte, ca să nu deranjăm sindicaliștii și am intrat în clădire. Ne-au dus într-o sală destul de mare, cu bănci, cu catedră, cu tablă. La un moment data venit o echipă formată din trei persoane: pe două dintre ele le știam telefonic, dar pe care le-am cunoscut acolo, șefa serviciului, încă o domnișoară și un psiholog. Eu eram cu două colege de la centru. Am discutat cu fiecare în parte. Ei au prezentat întreprinderea, ceea ce ne puteau oferi. Cert este că ne-au oferit angajare, calificare la locul de muncă, locuință în cămine, cotra cost, dar cu reduceri foarte mari, cantină și posibilități de a-și continua studiile. Avem un colaj de poze, a fost făcut un film despre eveniment, toți au fost testați psihologic. De-acolo am plecat cu tot cu bagaje la cămin, ne-am repartizat pe camere. Am dormit și noi o noapte cu ei. A doua zi ne-am trezit și am intrat în program. Pe tinerii îi așteptau o altă rundă de angajare – protecția muncii – cu fiecare în parte, opt ore, conform legii, iar după asta a urmat repartizarea lor pe meserii. A fost o reușită. Sigur că au fost și eșecuri. Nu toți din cei 14 au rămas la Dewoo Mongolia, unii dintre ei au plecat: unul a teminat liceul, unul s-a căsătorit și a plecat cu soția în Anglia, altul – la facultate, vreo 5-6 sunt și acum acolo; s-au căsătorit, și-au întemeiat o familie acolo. E ceva frumos pentru ei; întrebâdu-i, sigur, unii și-ar aminti despre lucrurile plăcute, alții poate n-ar spune prin ce-au trecut, ca să nu dea un exemplu negativ pentru ceilalți, dar este o experiență de viață și asta contează foarte mult.

Carla Popa: Vreau să vorbesc despre o altă experiență, un alt eveniment. Am colaborat cu echipa DVI la organizarea evenimentului Întâlnirea între generații, reușind să marcăm o perioadă de bună funcționare a centrului și de muncă susținută. Am avut alături pe foștii beneficiari care au reușit în viața independentă, dar și tineri beneficiari care urmau să facă pasul spre o viață independentă. Au fost alături de noi angajatori care ne-au sprijinit de-a lungul timpului, dar și reprezentanți ai unor ONG-uri și instituții colaboratoare. A fost un moment de bilanț, de evidențiere a reușitelor, dar și a momentelor dificile, de mulțumiri și evocări care, pe alocuri, au adus chiar lacrimi în ochii participanților.

Ionică Doru: Am pus față în față generații care au reușit, au ieșit din sistem; trei dintre ei erau de la Daewoo Mangalia, iar alții din țară, și dincolo erau tinerii care urmau să părăsească sistemul. Am organizat acea întâlnire dintre generații, arătând exemple pozitive, deoarece puterea exemplului este foate mare, celor care urmau să iasă din sistem, cam cum trebuia să procedeze aceștia. La final, le-am dat câte o diplomă de excelență celor care au reușit, pe care le-a înmânat-o Directorul nostru general. A fost un eveniment deosebit. Pentru ei este extraordinar, pentru că sunt niște momente din viață care-i marchează.

Carla Popa: Am considerat că-i foarte important exemplul personal. Tinerii care urmau să părăsească sistemul puteau să vadă că sunt șanse, că există posibilități de-a reuși, de-a depăși anumite momente dificile și că pot avea alături – pe lângă sistemul de protecție – angajatori, organizațiile neguvernamentale și că nu sunt singuri.

Oxana Morari: Ce idealuri și valori considerați că ați transmis tinerilor care au beneficiat de acest program din cadrul centrului?

Carla Popa: În primul rând, respectul pentru muncă; banii se câștigă cu greutate și trebuie să depui un efort pentru asta. Noi am fost alături de ei să-i ajutăm, angajatorii au dovedit deschidere față de ei, iar tinerii a trebuit să înțeleagă că le revine un merit important și că în final depinde doar de ei să reușească. Apoi, toleranța. Pornind chiar de la exemplul și de la propria lor persoană. Fiecare persoană e diferită. Dacă arată într-un fel sau altul, asta nu înseamnă că este mai puțin valoroasă. În afară de acestea, este vorba de sinceritate, dragoste și respect față de semeni, față de  familie. Am avut foarte mulți tineri care, într-un moment, spuneau anumite cuvinte despre propria familie de proveniență, poate uneori într-un mod acuzator. Noi am căutat întotdeauna să-i învățăm să-și respecte familia din care au provenit, să înțeleagă că într-un anumit moment al vieții au intervenit dificultăți și că poate a fost nevoie să se recurgă la acest sprijin din partea statului. În mare, cam acestea sunt valorile noastre pe care am încercat să le insuflăm și tinerilor cu care am colaborat.

Oxana Morari: Vă mulțumesc foarte mult că ați venit aici și că ne-ați povestit despre ceea ce faceți, despre felul în care lucrați, și depuneți suflet și nu pot să spun decât Jos pălăria.

Sursă Foto: Deșteptarea.ro

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.