Bună ziua, mă numesc Oxana Morari, sunt voluntar în cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în  cadrul Fondul ONG din România. Astăzi continuăm seria de interviuri „Jos pălăria pentru” și alături de mine îi am pe Victor, pe Ștefana, Smaranda și Radu. Astăzi vom vorbi despre voluntariat, despre „Gala voluntarilor” și despre Asociația pentru Dezvoltare Activă( ADA).

 Victor-Cătălin Toma: Asociația pentru Dezvoltare Activă este o asociație din Bacău care lucrează cu tinerii, e formată în principal din tineri, și urmărește prin activitățile sale să promoveze educația non-formală, voluntariatul și cetățenia europeană. Dacă vreți să mă completați…

 Smaranda Smaranda Ioana Camber: Practic, ADA este mai mult decât un ONG formal, este o familie non-formală, în care se lucrează foarte mult cu tineri. Practic suntem ajutați să creștem printr-un program de coaching și mentorat, să ne descoperim anumite aptitudini și să dezvoltăm anumite competențe, și facem toate aceste activități în scopul de a ajuta societatea și de a avea un impact pozitiv în jur.

 V.C.T.: Și foarte important, la ADA am promovat întotdeauna ideea că de fapt, prin voluntariat, înainte să ajuți comunitatea, te ajuți pe tine însuți, pentru că tu, ca și voluntar, ești principalul actor care obține toate beneficiile. Da, ajuți comunitatea și întotdeauna pleci de la ideea că acel „mulțumesc” pe care ți-l oferă persoana pe care o ajuți la final e ceea ce-ți dă ție forță să continui să ajuți și pe altcineva. La fel e și cu voluntariatul, doar că mai mult tocmai, te ajuți pe tine, tu aștepți acel „mulțumesc”, deci mulțumirea sufletească e de partea ta de fapt, și atunci tot ce faci în voluntariat…te ajuți pe tine însuți, și asta promovăm foarte des, ideea asta, în ADA, că în primul rând da, ok, ajutăm comunitatea, da foarte mult mergem pe partea în care noi ne dezvoltăm personal, social, profesional și așa mai departe.

I. C.: Și Victor m-a inspirat pentru ideea: „Te ajuți pe tine, ajutându-i pe alții”.

Oxana Morari: Super! Aș fi vrut să vă întreb ce reprezintă pentru voi voluntariatul, dar oarecum mi-ați anticipat întrebarea, și vreau să vă întreb ce părere au părinții voștri despre activitatea respectivă, având în vedere că majoritatea timpului îl petreceți în cadrul acestui ONG. Radu, de exemplu.

 radu stefanRadu Ștefan Boca: Depinde și de părinți la urma urmei. Părinții mei sunt deschiși, au zis da, ok, poți să te duci, poți să faci, dacă îți place poți să continui. Și am fost, mi-a plăcut și acum am ajuns să îmi petrec majoritatea timpului făcând activități de voluntariat, sau plecat pe drumuri cu activități și lucruri de acest fel. Nu știu…consider că și eu simt că mă dezvolt în voluntariat și bănuiesc că asta se și vede, au văzut-o și ai mei și de asta credcă încă sunt foarte deschiși la această idee. Cam asta e, adică au văzut și ei că dacă fac o chestie care-mi place și mă și dezvoltă în același timp și pot să ajut și comunitatea pe lângă asta, atunci e grozav.

  Ștefana-Elena Bostan: Da, acest lucru în principiu se aplică și în cazul meu, numai că eu am destul de des genul acela de discuții în care trebuie efectiv să le explic cu ce mă ajută voluntariatul. Și atunci, în timp, sunt din ce în ce mai pro voluntariat pentru că observă în viața de zi cu zi cam cât de mult mă dezvolt. Atunci nu au ce să spună împotriva activităților de voluntariat în care mă implic.

 R.Ș.B.: E o chestie inevitabilă până la urma urmei fiindcă da, faci voluntariat, dar nu poți să le  spui doar că faci voluntariat și să rămână așa, o bulă, normal că o să se creeze la un momentdat discuția despre „Ce faci tu când ești voluntar?” și „Ce faci acolo?” sau „Ce ai făcut în cadrul activității ăleia?” și așa află și ei ce facem și se duce vestea să-i zicem mai repede.

   V.C.T.: Am început să fac voluntariat cred că acum 9 ani. Era o altă poveste pe-atunci, la început, pentru că încă voluntariatul nu era atât de „la modă” cum este azi și părinții încă mai aveau ideea despre voluntariat, despre ce însemna munca patriotică obligatorie înainte de ’90, când erai obligat să faci voluntariat. Și atunci cred că asta e o problemă generală, pentru că părinții nu întotdeauna sunt foarte deschiși: „Copilul meu pleacă de acasă, unde pleacă? Ce face? Ce se întâmplă acolo?”. Și la început chiar trebuia să vorbim de multe ori și cu părinții, să le explicăm foarte clar ce se întâmplă, de ce copilu’ vine acasă târziu și ce se întâmplă în toate orele alea în care el stă acolo și cred că e foarte important pentru că încet-încet, din ce am observat, părinții la rândul lor sunt implicați, încep să se implice în activitățile de voluntariat, în organizațiile în care copiii sunt voluntari. E foarte important să existe între ONG-uri și părinți o foarte bună comunicare pentru că astfel, încet-încet, pas cu pas, și părinții ajung să se implice în activitate și chiar reușim să dezvoltăm o societate civilă bazată nu doar pe tineri dar bazată pe toate vârstele.

  O.M.: Extraordinar!

  S.I.C.: Ca o completare la ce a spus Victor, chiar mama, după ce a vorbit destul de mult cu mine despre tema voluntariatului, după ce a văzut anumite efecte, pentru că într-adevăr, schimbările se văd până la urmă, a zis că vrea și ea să se apuce de voluntariat și chiar a început, inițial cu puțin ajutor în ADA, și apoi s-a înscris într-un alt centru, într-un ONG potrivit ei, dar ideea e că a început să facă voluntariat probabil datorită a ceea ce s-a spus prin casă.

    O.M.: Ați putea să ne spuneți ceva despre cele mai importante proiecte în care ați fost implicați? 

 ada3 V.C.T.: La ADA, cum spuneam și mai devreme, dezvoltăm diverse proiecte, majoritatea temelor sunt cetățenia europeană, voluntariatul și educația non-formală, dar de asemenea și mediul înconjurător. Pe parcursul timpului ne-am dezvoltat mai multe proiecte, majoritatea dintre ele promovate prin cadrul programului ”Tineret în Acțiune”, iar acum programul Uniunii Europene „Erasmus +”, ce promovează educația non-formală. Primul nostru proiect a fost „Educația altfel”, un proiect care a urmărit promovarea educației non-formale la nivel național, a fost un proiect care s-a desfășurat în peste 30 de orașe din țară, peste 200 de activități, mai mult de 4000 de beneficiari și am încercat să lucrăm foarte mult și cu inspectoratele școlare. Am făcut activități din Constanța până în Baia Mare și din Timișoara până în Iași, iar prin proiectul ăsta, cum spuneam și mai devreme, am încercat să influențăm puțin deciziile la nivelul educației non-formale dar, mai mult decât atât, am vrut să creăm profesorilor contextul prin care să cunoască ce înseamnă educația non-formală și să folosească anumite metode pentru lucrul la clasă. Un alt proiect a fost „Acting European”, care a fost și numit „Proiectul de Voluntariat al Anului” în domeniul tineretului, anul trecut, în decembrie. A fost un proiect care a promovat voluntariatul ca o formă de manifestare a cetățeniei europene, în Bacău, Onești, Comănești, Roman și Piatra-Neamț, contribuind într-un fel la dezvoltarea parteneriatului între organizațiile non-guvernamentale din cele două județe. Un alt proiect a fost „Împreună pentru Parcul Gherăiești”, nu știu dacă ați auzit de „Zilele Parcului Gherăiești”, un prim festival educațional de tip Open Park din Bacău, pe parcursul căruia au avut loc peste 20 și ceva de ateliere de dezvoltare personală, creativitate, activități sportive și activități culturale, dar pot să vă povestească și colegii mei mai multe despre proiectele noastre, doar vreau să le amintesc foarte pe scurt. De asemenea am organizat un training, „International Acting European 2”, a fost o continuare a primului proiect, în care am vrut să împărtășim lucrătorilor de tineret din mai multe țări unele practici pe care le-am dezvoltat pe parcursul primei ediții, iar apoi am avut un schimb de tineri, în care tinerii din mai multe țări au participat, în timp de 10 zile, în Slănic Moldova, la o activitate menită să promoveze o bună relaționare cu social-media și să promoveze ideea că trebuie să te protejezi atunci când folosești social-media. Acum pregătim un alt schimb de tineri și între timp pregătim și a doua ediție a „Zilelor Parcului Gherăiești”. Acum, cum spuneam, pot împărtăși și ei exact ce au însemnat activitățile astea pentru ei.

  O.M.: Ce roluri au fost memorabile pentru voi, în cadrul acestor proiecte? Dacă vă mai amintiți…

 S.I.C.: Clar au fost multe roluri și multe activități pentru că, după cum ați remarcat, e o serie întreagă de activități foarte complexe, am trecut de la clasicul a împărți fluturași și a mă ocupa de partea logistică până la prezentări în fața unui public, în cadrul instituțiilor de învățământ, de obicei cu Radu sau Ștefana, despre educația non-formală, despre „Împreună pentru Parcul Gherăiești” și totodată am avut rolul temporar de prezentatoare în cadrul „Zilelor Parcului Gherăiești”, bineînțeles și partea logistică. Ce alte roluri? Sigur au fost multe.

 R.Ș.B.: Da, au fost. Normal că fiecare dintre noi a trecut prin diverse ipostaze până la urma urmei și fiecare o avem pe aia favorită. A mea, personal, în cadrul proiectului „Împreună pentru Parcul Gherăiești”, pentru pregătirea festivalului ne-am lărgit un pic echipa, am făcut niște recrutări, și la un moment dat am ajuns în poziția de a fi liderul echipei care trebuia să se ocupe cu workshop-urile care trebuiau desfășurate în cadrul festivalului. A fost o experiență dificilă dar care chiar mi-a plăcut fiindcă am reușit să relaționez cu oamenii și am ajuns să am încredere în ei fiindcă știam că dacă am lucrat cu ei pe parcursul unei luni sau chiar mai mult de o lună, făcând diverse activități de team-building, exact plănuite, exact cu cine o să vorbim, pe cine o să implicăm în cadrul „Zilelor Parcului Gherăiești” și am ajuns la un punct în care discutam cu ei ca și cum discutam cu niște prieteni și chiar aveam încredere în ei, ne simțeam bine și am și făcut până la urma urmei un lucru foarte fain, care a ieșit super bine și de care lumea s-a bucurat.

   S.I.C.: În plus, în cazul meu, mi-am amintit, aș adăuga ideea de „leadership structurat”. De ce spun asta? Pentru că, la un momentdat, am avut acea idee de a face ceva.Mi-am dorit să încerc  ceva nou. Și Victor a venit cu sugestia: „De ce nu scrii un proiect? De ce nu scrii un proiect Erasmus +?”. Tot el m-a inspirat pentru a alege o idee, și astfel am sfârșit prin a fi coordonatoarea echipei de scriere a proiectului, la nivelul voluntarilor, pentru că, bineînțeles, coordonatorul asociației este cel care ne-a învățat cum să aplicăm, cum să depunem, și totodată ne-a ajutat să depunem proiectul și astfel a fost aprobat. Dar, revenind la idee, a fost o experiență plăcută, să simt oarecum că sunt lidera…adică nu neapărat, mă intimidez, nici nu știu cum să spun, nici nu știu dacă am fost lidera sau nu. Ideea e că…

  R.Ș.B: Ideea e că lucram într-o echipă și nu cred că putem să spunem că a fost cineva lider cu adevărat, fiecare la rândul lui…nu știu, e o echipă formată din relativ puțini oameni pentru a scrie un proiect și fiecare are părți la care se pricepe mai bine, părți pe care poate să le dezvolte mai bine, părți la care poate să scrie mai bine sau la care poate să contribuie pur și simplu mai mult. Și de aceea se schimbă rolurile treptat, fiindcă o dată  ea e care organizează, o dată pot fi eu, o dată poate fi oricine, în funcție de abilitățile lui.

 S.I.C.: Și e frumos că, după ce lucrezi un timp cu echipa de voluntari, ajungi să-i cunoști, să-i anticipezi, să-ți dai seama la ce sunt buni și practic să simți că te poți baza pe ei în diferite situații. Cam așa s-a întâmplat la scrierea proiectelor, adică atunci când lucrezi cot la cot, ai nevoie de ceva, nu contează că e 6 după-amiaza sau 3 dimineața, simți că poți apela la oamenii tăi pentru ajutor.

 fana in actiune Ș.E.B.: Da, poți apela la ei și, în același timp, poți să-ți dezvolți anumite abilități, pentru că ok, poate eu, de exemplu, în „Împreună pentru Parcul Gherăiești” m-am ocupat mai mult de partea logistică, dar asta nu înseamnă că nu am putut să mă ocup și de alte lucruri. Așadar, vrând să-mi dezvolt anumite abilități, diferite de cele pe care le am poate deja, am considerat că trebuie să iau mai multe roluri în cadrul asociației. Sau în cadrul proiectelor în general.

 S.I.C.: Și totodată, Victor mai are ideea asta: „Vrei să faci ceva? Apăi fă, asumă-ți!”. Practic, ne încurajează să ne asumăm responsabilități și să ne asumăm partea noastră de lucru. Să devenim responsabili.

 O.M.: Dar cum faceți recrutări de tineri în cadrul asociației? Cum îi motivați să se implice într-un ONG de exemplu?

V.C.T.: La recrutări, doar pentru evenimentul „Zilele Parcului Gherăiești”, am avut o campanie de recrutare, pentru că a fost un eveniment foarte mare și aveam nevoie de o echipă foarte mare, din care majoritatea au rămas după acel eveniment ca și voluntari în ADA. Dar de cele mai multe ori se întâmplă ca tinerii, în general, să participe la activitățile noastre, diverse activități cum ar fi o cafenea publică de exemplu, organizate în cadrul proiectelor, iar după să mai vină și la următoarea activitate și apoi să ne spună: „Vreau și eu să mă implic!”. Niciodată nu am spus ”nu” cuiva care a vrut să se implice. Și de asemenea, pe partea de recrutare, nu există neapărat o selecție oficială, formală, ci mai mult, hai să-i spunem, o selecție naturală așa, în care cui i-a plăcut și cine s-a adaptat grupului a rămas și a continuat să muncească. Cum spuneam, în general mergem pe ideea în care cei care află de noi vin, le place –  rămân, sau la început mergeam pe ideea în care ne aduceam prietenii care-și aduceau prieteni cărora le plăcea și-și aduceau și alți prieteni și așa mai departe.

  O.M.: E un fel de piramidă?

 V.C.T.: Nu neapărat piramidă, doar că acest tip de recrutare e numit „recrutare concentrică”, în ideea în care, tocmai, sunt diferite cercuri, un cerc care se mărește împreună cu prietenii și mergem foarte mult pe ideea în care acesta e principalul mod în care organizațiile mici, care nu sunt neapărat foarte cunoscute, organizațiile care nu sunt foarte vizibile tocmai pentru că au puțini oameni care muncesc foarte mult și nu mai au timp să muncească și pe partea de vizibilitate merg în general pe ideea asta în care lumea vine, îi place și rămâne. Cred că majoritatea organizațiilor cu care lucrăm folosește același stil. La fel s-a întâmplat și cu ei. Când l-am cunoscut pe Radu am luat numărul lui de telefon, lăsat pe o hârtie, l-am sunat, și-a adus prietenii care acum sunt din stâlpii organizației, care la rândul lor după și-au adus prietenii și așa ne-am format ca și ONG, așa lucrăm.

 O.M.: Ce abilități ați obținut făcând voluntariat?

 R.Ș.B.: Una dintre abilitățile pe care mi le-am dezvoltat foarte mult e aceea de a vorbi în public și de a relaționa cu oamenii, fiindcă e un lucru foarte dificil și e un lucru pe care nu-l faci într-un context formal, cum ar fi în școală. Sunt extrem de puține ore la care un profesor te îndeamnă „Da, uite, poți să faci o prezentare? Poți să te duci în fața clasei și să vorbești liber cu colegii tăi.”și tot nu e aceeași chestie dacă vorbești cu colegii de la școală, deja ai o relație cu ei, deja îi cunoști și nu ai atât de multe emoții, însă când ești pus în fața unui public pe care nu-l cunoști și căruia trebuie să-i prezinți niște informații noi și atractive… Tu știi că sunt atractive dar nu știi cum ar putea ei să reacționeze la chestia asta. Și de asta tot timpul e un proces continuu, nu cred poți să zici că „Sunt la maximul abilității mele de public speaking”, fiindcă tot timpul poți să mai adaugi ceva, poți să fii și mai adaptabil, poți să lucrezi și mai mult cu publicul și ăsta e unul dintre lucrurile pe care chiar voiam să îl dezvolt înainte să mă implic în cadrul organizației și pe care chiar am reușit să-l dezvolt.

 S.I.C.: Așa cum a spus și Radu, inițial mă gândeam la competențele de public speaking pentru că, într-adevăr, fiind pusă în contextul în care trebuia să prezint o idee, neavând un plan exact de idei a trebuit să improvizez. Și apoi mi-am dat seama că m-aș putea descurca la asta, aș putea să-mi îmbunătățesc competențele și să lucrez la ele. Și am avut situații în care să experimentez, slavă Domnului! În plus, dat fiind numărul mare de activități, mi-am dezvoltat și competențele organizatorice, pentru că la un moment dat s-a pus problema timpului: „Și cu școala ce mai faci?” mă întrebau părinții. Sau au fost diferite aptitudini practice, când trebuie să improvizezi…competențe, da, de improvizație. Astea sunt cele care-mi vin momentan în minte dar sigur sunt mai multe și este o continuă dezvoltare.

 Ș.E.B.: În general s-a pus mult problema pe competențe practice, astfel încât eu personal, pe lângă partea de public speaking, pe lângă partea de organizare la care și eu mă gândeam înainte, am învățat de exemplu foarte bine cum să utilizez calculatorul. Pe partea de editare a filmelor chiar nu știam cum să-l folosesc, dar acum sunt din ce în ce mai pregătită. Oricum, în principiu sunt o groază de competențe dar cam astea sunt, în linii mari, lucrurile pe care le-am lucrat noi.

 V.C.T.: Ok, deci dacă abilitățile de comunicare, de public speaking s-au luat, competențele organizatorice s-au luat, ia să vedem ce mai…competențele digitale s-au luat, ce mi-a mai rămas, ia să vedem… Păi, de la partea de tot ce înseamnă competențe manageriale, tot ce înseamnă pregătire, managementul riscului, toate tipurile de management pentru planificarea unui proiect, abilități de analiză și așa mai departe, până la competențe antreprenoriale, capacitatea de a distinge între informații, de a vedea care e informația corectă, mergem inclusiv la abilități practice, lucru manual, când faci diverse produse și așa mai departe. În voluntariat pe asta lucrăm noi foarte mult: în momentul cînd cu voluntarii, prin coaching, stabilim obiective de învățare. Ce vreau să învăț în perioada următoare? Și în funcție de obiectivul de învățare pe care fiecare și-l stabilește, va face o activitate, ajutat de ceilalți, dar în primul rând el va fi coordonatorul acelei activități, tocmai pentru a-și putea exersa atât partea ce ține de leadership dar mai ales aspecte ce țin strict de obiectivul lui de învățare. Pentru că, de exemplu, dacă vreau să îmi dezvolt abilitatea de a lucra cu copiii, voi organiza o activitate în care beneficiarii vor fi copiii, iar eu în calitate de coordonator sau facilitator al acelei activități voi lucra cu copiii și în felul acesta îmi voi dezvolta abilitățile de comunicare cu copiii. Ăsta e un lucru pe care punem foarte mult accentul în ADA. Și cum spuneam și mai devreme, cum spuneau și ei, poți să dezvolți aproape orice tip de competență, atâta timp cât îți propui și-ți și dezvolți oportunitatea necesară pentru a-ți dezvolta acea competență.

 O.M.: Dar ați avut anumite perioade în care ați fost demoralizați și ați vrut să renunțați la voluntariat?

 V.C.T.: Eu personal…nu. Demoralizat da, de renunțat la voluntariat nu. Și partea de demoralizare pornește și depinde foarte mult de persoană, în funcție de nevoile fiecărei persoane în parte sau și de așteptări, mai ales. Pentru că dacă mă aștept, prin voluntariat, de exemplu: „Vreau să fac voluntariat, ca după să pot să înot tot  Atlanticul, dintr-o parte în alta. Da uite că am făcut voluntariat la o echipă de înot, am învățat acolo să înot, dar n-am fost capabil să traversez Atlanticul.”, și atunci normal că-s demoralizat și normal că sunt dezamăgit și așa mai departe. Și atunci care e ideea de bază: sunt foarte importante acele obiective de învățare: în momentul când ți le stabilești să fie realiste, să fie realizabile, să fie concrete, exact pas cu pas. Și atunci poți să fii demoralizat dacă îți propui ceva care e mai mare decât poți duce să spunem. De asta e important, și asta facem noi, să mergi pe varianta de obiective scurte în care îți propui un lucru mic pe care îl duci până la capăt, încă un lucru mic pe care îl duci până la capăt, dar totul având în vedere un obiectiv mai mare. Și atunci, dacă știi să împarți obiectivul cel mare în obiective mărunte, și cu ajutorul cuiva reușești să îți stabilești exact fiecare punct de pe traseu, nu doar punctu final, n-o să fii dezamăgit la final. Și cred că asta e foarte important să ai în vedere atunci când faci voluntariat. Să știi exact de unde pleci, să știi unde vrei să ajungi, dar mai ales pașii pe care îi urmezi pentru a ajunge acolo.

 O.M.: În decembrie 2014 a fost organizat la nivel național „Gala Națională a Voluntarilor” de către federația Volum, unde ADA a luat premiul pentru „Proiectul de Voluntariat al Anului” în domeniul tineretului, „Voluntarul Anului” în domeniul tineretului și „Voluntarul Junior al Anului”, iar la nivel județean FSC a organizat „Gala Județeană a Voluntarilor Băcăuani”, unde Ștefana a fost numită „Voluntarul Anului” în domeniul de tineret. Titlurile pe care le-ați obținut în cadrul acestor evenimente: au fost o sursă de încurajare pentru voi?

poze ADAV.C.T.: Cu siguranță. E de apreciat ce a început Federația Volum, recunoașterea meritelor voluntariatului și recunoașterea meritelor voluntarilor, că e un aspect foarte important, în primul rând te motivează să mergi mai departe, te motivează să crești, te motivează ca și anul viitor să fii acolo. Dar, mai mult decât atât, e bine pentru că în ultimii ani s-a încercat și s-a reușit în România și se dezvoltă acest aspect în care munca voluntarilor este recunoscută, este susținută – de asta avem și noua lege a voluntariatului – și, mai mult decât atât, automat te simți bine pentru că în momentul în care îți auzi numele, adică numele proiectului tău, proiectul în care ai investit sute de ore de muncă, sute de ore în care ai stat de vorbă cu oamenii sau sute de oameni pe care i-ai cunoscut și toată munca respectivă, când îți asculți numele, că e rostit numele proiectului sau, în cazul lor, îți auzi numele, tu ești voluntarul anului, da, mă bucur. Și pot să spun cu mâna pe inimă că mă bucur, pentru că așa e natura umană, din punct de vedere psihologic avem nevoie de recunoaștere, avem nevoie să ne auzim numele, avem nevoie să vedem că alții ne apreciază. La fel se întâmplă și cu voluntariatul, iar aceste titluri nu fac altceva decât să ne onoreze, să ne facă fericiți că munca noastră este recunoscută, dar în același timp tocmai să ne motiveze să mergem mai departe și anul viitor să fim tot acolo, dar cu ceva mult mai sus. Ei pot să spună exact cum se simt ca și voluntarii anului.

O.M.: Ștefana, de exemplu, tu cum te-ai simțit când ai luat titlul respectiv?

Ș.E.B.: Eu m-am simțit foarte motivată, tocmai ceea ce spunea Victor mai devreme, pentru că ok, poate și anul viitor voi fi în același titlu, dar cu siguranță mi-am propus ca în anul acesta să fac mult mai multe activități decât cele pe care le-am făcut anul trecut. Așadar, da, titlul respectiv m-a motivat extrem de mult, astfel încât să devin o persoană mai bună și ca lumea în care exist să fie una mai bună.

O.M.: Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerilor care doresc să schimbe lumea?

V.C.T.: Tinerilor care vor să schimbe lumea le transmit…să o schimbe. Să nu se dea bătuți și să își pună ideile în practică și, mai mult decât atât, le transmit să găsească alți tineri care vor să schimbe lumea și să schimbe lumea alături de ei. Pentru că întotdeauna în echipă o să reușim să ne atingem obiectivul.

 S.I.C.: Și, practic, ați mai auzit că schimbarea începe cu voi, dar și că schimbarea se poate. Ideea e să nu renunțați voi la viziunile pe care le aveți, pentru că viziunea vă poate duce spre succes. Nu vă lăsați aripile tăiate de context sau de oamenii din jur. Așa cum sunt acei oameni din jur care se îndoiesc de voluntariat sfârșesc destul de surprinși văzându-te acolo pe micul ecran cu o diplomă de „Voluntarul Anului”, tot așa nu vă lăsați demoralizați de context, încercați să găsiți ce vă place, și munciți pentru el, indiferent de situație.

 R.Ș.B.: Mesajul pe care vreau să-l transmit e să încerce să gândească local, fiindcă da, poate într-o zi ai să ajungi să schimbi lumea, însă ca să schimbi lumea mai întâi trebuie să te schimbi pe tine, trebuie să-i schimbi pe cei din jurul tău, trebuie să schimbi comunitatea din care faci parte, orașul din care faci parte, țara din care faci parte și după aia lumea. Tocmai asta e și chestia, să rămâneți perseverenți, fiindcă da, cum a spus și Victor mai devreme, putem să ne stabilim acei pași mici  de care credem noi că suntem în stare, însă lucrurile s-ar putea să nu meargă cum vrem noi întotdeauna. Și de asta, chiar dacă poate unul din pașii ăștia mici pe care tu i-ai stabilit nu s-a îndeplinit, asta nu înseamnă că ar trebui să te oprești acolo. Ar trebui să continui și să încerci fiindcă, într-un final, dacă chestia aia chiar nu e potrivită pentru tine, nu va ieși. Însă, dacă încerci și ai energie și îți pui în aplicare abilitățile și încerci cu adevărat să faci lucrul acela, sigur va ieși.

 Ș.E.B.: În principiu, totul este posibil dacă muncești cu adevărat pentru acel lucru.

V.C.T.: Și pentru că tinerii nu sunt viitorul, așa cum am fost mințiți toți anii ăștia, tinerii sunt prezentul.

O.M.: Mulțumesc. Mulțumesc mult că ați răspuns la întrebări și pentru că mi-ați acordat din timpul vostru prețios.

V.C.T.: Mulțumim și noi.

 O.M.: La revedere!

Autor : Oxana Morari, voluntar comunicare în cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău” din partea Asociației Un Zâmbet Bacău.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.