Ion Melinte – declaraţie politică intitulată „Învăţământul agricol, încotro?”
Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău şi-a tras existenţa din Şcoala Agricolă înfiinţată în anul 1852 şi deschisă în 1853 de Ştirbei Vodă pe moşia Pantelimon, sub numele de Institutul de Agricultură de la Pantelimon. În dorinţa lui de a scoate agricultura din adâncul făgaş al rutinei, acest domnitor a dispus să fie luată în arendă pe timp de 15 ani numita moşie a Eforiei Spitalelor civile şi înfiinţarea pe ea a Institutului de Agricultură, o fabrică de maşini şi utilaje agricole, o pepinieră de duzi, o livadă de pomi roditori, legume şi o fermă.
Piatra fundamentală a acestui locaş de învăţământ agricol s-a pus în anul 1868 de către domnitorul Carol I. Organizarea învăţământului agricol superior din România, în perioada interbelică, începe prin Legea din 1893 asupra învăţământului agricol. După Marea Unire din 1918, învăţământul agricol superior a fost reglementat de Regulamentul privind Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău şi Academia de Agricultură de la Cluj.
Pentru a scoate în relief preocuparea personalităţilor din acea vreme, privind învăţământul agricol, voi reda în continuare o parte din mesajul transmis de Maiestatea Sa Regele Carol I la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău: “N-am trebuinţă a vă încredinţa cât de viu este interesul meu pentru agricultura noastră pe care o privesc ca un izvor nesecat al bogăţiei ţării. Nu putem mulţumi destul lui Dumnezeu că e binecuvântată România cu un pământ aşa mănos, care cere numai o muncă bine îngrijită. Suntem clar datori ca să îmbunătăţim întinsele noastre câmpii şi să dezvoltăm agricultura noastră astfel cu productele noastre să poată lupta cu acele ale altor ţări pe pieţele Europei.
Doresc din suflet ca această şcoală a cărei temelie am pus-o – sunt acum 35 ani – să îndeplinească şi în viitor, înaltă şi frumoasă-i chemare şi ca tinerii elevi, care primesc aici un învăţământ teoretic şi mai ales practic, să închine munca şi cunoştinţele lor cu totul agriculturii şi în folosul scumpei noastre ţări”.
Deducem din aceste cuvinte că autorităţile din acea perioadă militau pentru ca ştiinţa agricolă să prindă viaţă. După 1990, privatizarea anarhică şi-a pus amprenta pe spaţiul educaţional agronomic. După opinia mea învăţământul agricol românesc trebuie restructurat profund. Statul român nu poate rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă astăzi în învăţământul liceal agricol şi trebuie să se implice în pregătirea personalului tehnic de specialitate, cu o mare aplicare spre instruirea tehnică.
Evoluţia tehnică din agricultură necesită un nivel ridicat de instruire şi de aceea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să se implice, aşa cum era răspunzător de acest domeniu, în perioada interbelică, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.
Dacă în scurt timp nu se vor lua măsuri de restructurare a învăţământului agricol, dezvoltarea spaţiului rural românesc rămâne doar un vis frumos pe hârtie.