S-a votat în Camera Deputaţilor Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care are menirea de a asigura o protecţie mai eficientă faunei cinegetice.

Se pune întrebarea, cine va apăra proprietarii de terenuri de distrugerile provocate de speciile de faună de interes cinegetic în condiţiile în care prezenta formă a actului normativ are ingerinţe în dreptul de proprietate asupra terenurilor, chiar presupune şi dreptul de a-l folosi liber, fără acceptul proprietarilor?

Prevederile actului normativ, în forma în care a fost votat, încalcă dreptul de proprietate privată – art. 4 alin (1) – care prevede că: „Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care acordă un drept de servitute vânătorului, în condiţiile prezentei legi, la vânatul localizat pe respectiva proprietate”. Ba, mai mult, proprietarilor de păşuni şi păduri li se stabilesc şi noi obligaţii:

– să permită amplasarea gratuită a instalaţiilor vânătoreşti temporare (art. 15 alin. (72));

– să nu deranjeze exemplarele de faună nici măcar în scopul fotografierii sau filmării.

Legea nr. 406/2007, modificată aşa cum a fost votată în Camera Deputaţilor, asigură o protecţie mai eficientă pentru fauna cinegetică, deci apără vânatul şi trasează obligaţii suplimentare proprietarilor de teren din zona fondurilor cinegetice.

Este normal ca legiuitorul să creeze un echilibru – o lege care să apere vânatul, o bogăţie de altfel pentru ţara noastră -, dar să apere şi fermierii, proprietarii de teren cu suprafeţe mai mari sau mai mici, de distrugerile inevitabile pe care le produc exemplarele din specia de faună sălbatică de interes cinegetic.

Dar cine apără proprietăţile oamenilor, cine apară culturile şi animalele domestice de distrugerile produse de animalele sălbatice, dar mai ales cine îi despăgubeşte pe aceştia?

În consecinţă, mă aştept ca parlamentarii să ia în discuţie şi modificarea H.G. nr.1.679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 406/2007.

Din păcate, H.G. nr. 1.679/2008 nu se raportează la realităţile României, ba, mai mult, creează cadrul legislativ prin care proprietarii de terenuri din aproprierea pădurilor să mai fie păgubiţi încă o dată, după ce oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice. Mă refer aici la cei care au curajul să sesizeze distrugerea culturilor la primărie. După ce este parcursă procedura stabilită de H.G. nr.1.679/2008, ajung tot la judecătorie (drumuri la instanţă, cheltuieli cu avocaţi, etc.) şi de regulă pierd, deci mai cheltuiesc nişte bani să îşi caute dreptatea, dar pagubele rămân, pentru că oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice.

Doresc să atrag atenţia asupra acestui lucru şi vreau să îmbunătăţim actul normativ mai sus menţionat prin simplificarea modalităţilor de despăgubire pentru fermierul care trăieşte din ceea ce cultivă el pe hectarul lui de pământ. Este necesar să punem la dispoziţia fermierilor drepturi şi modalităţi eficiente şi rapide pentru a nu le îngreuna situaţia, pentru a-i încuraja şi susţine prin mijloacele legale necesare nu doar pentru a supravieţui, ci chiar pentru a se dezvolta.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.