În declaraţia de astăzi, doresc să vă prezint pe scurt, conform informaţiilor făcute publice şi relatate de presa locală şi naţională, istoricul rafinăriei RAFO Oneşti şi să arăt faptul că ceea ce m-am temut că se va întâmpla devine acum realitate. Ca parlamentar de Oneşti, am fost preocupat de soarta rafinăriei şi am avut suspiciunea privatizării acesteia sub influenta unor interese obscure.

După ani de controverse, decizii neclare şi vânzări succesive rămase fără nici un rezultat concret pentru economia românească şi salariaţii de aici, firma Petrochemical Holding din Viena, acţionarul majoritar al rafinăriei, a decis să vândă rafinăria la fier vechi, urmând conform declaraţiilor făcute să folosească terenul pentru o nouă platformă industrială. Practic, marele colos industrial de odinioară a ajuns să fie demontat şi vândut la fier vechi, prin iniţierea procedurii de vânzare a activelor şi utilajelor companiei.

Istoria RAFO a început în anul 1956, când Guvernul comunist construieşte Rafinăria Oneşti, care procesa ţiţei nesulfuros din ţară. După 1990, rafinăria a ajuns pe mâinile mai multor acţionari români, protagonişti ai unor imense scandaluri, dar nimeni nu a fost găsit vinovat pentru starea deplorabilă în care a ajuns vechea unitate industrială moldoveană. În cele din urmă, din 2009, RAFO intră în posesia unui magnat rus, lakov Goldovsky, care, prin firma sa Petrochemical Holding, ajunge să deţină 96,51% din acţiunile RAFO, restul de 3,48% aparţinând altor acţionari. Anul 2008 a fost practic ultimul an în care rafinăria din judeţul Bacău a mai produs motorină sau benzină. De atunci, compania a făcut afaceri doar din vânzarea unor active diverse, utilajele şi echipamentele tehnologice fiind păstrate în conservare, iar salariaţii reducându-se de la câteva mii la câteva sute. Mai mult, în 2009, cele 43 de benzinării ale RAFO,au fost vândute şi astfel în ultimii ani a mai rămas doar numele din ceea ce a fost platforma de la Oneşti.

Acum însă, RAFO a ajuns în regretabila situaţie de a fi dezmembrată şi vândută la fier vechi, în condiţiile în care mai avem doar patru rafinării care mai pot funcţiona, din cele zece moştenite, şi nici una dintre ele nu au capital integral românesc.

Informaţiile publice relatează faptul că Ministerul Economiei a aprobat, de-a lungul ultimilor ani, mai multe memorandumuri în scopul iniţierii unor măsuri de sprijin pentru SC RAFO Oneşti SA, sub forma oferirii unor garanţii de stat pentru finanţarea planurilor de redresare ale companiei. Deznodământul de zilele trecute, reliefat de decizia de a dezintegra rafinăria şi a o vinde la fier vechi, indică faptul că aşa zisele intenţii ale statului de a contribui la salvarea RAFO au fost, din păcate, zadarnice.

Nu pot să închei, stimate colege şi colegi fără să-mi pun întrebarea firească cine se face vinovat de această situaţie. Cum a fost făcută privatizarea, care au fost clauzele contractului de privatizare, cum a fost monitorizat contractul de privatizare, cine şi cum a urmărit ce se întâmplă cu banii garantaţi de statul român, de ce nu s-au luat măsuri de răscumpărare a acţiunilor atunci când s-a văzut faptul că rafinăria se îndreaptă spre dezastru?

Senator PC Bacău,

Vasile NISTOR

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.