Transformarea zonei centrale într-un spaţiu pietonal major este forma prin care oraşul şi locuitorii săi îşi doresc, de fapt, să se redefinească la nivel urban şi comunitar. Necesitatea unui spaţiu pietonal survine ca urmare a coagularii unei comunităţi puternice şi a unei atitudini civice.

Pietonalul trebuie să devină nu doar un spaţiu de utilizare locală, ci şi un punct de atracţie turistică. Oferta spaţiului public poate fi astfel extinsă cu funcţiuni şi evenimente culturale: spectacole, ateliere, serate, concerte, spaţii expoziţionale cu tematici referitoare la cultura, istoria şi economia zonei. Un centru pietonal poate crea un spaţiu pentru toate acestea, devenind o platformă urbană cu valenţe culturale, economice şi sociale.

centru-BacauÎn Bacău, o astfel de idee stagnează de multă vreme, iar cetățenii par împărțiți între cei care doresc închiderea zonei centrale (Strada Nicolae Bălcescu și Calea Mărășești) pentru a scăpa de poluare, zgomot sau pentru a face loc organizării unor evenimente stradale și cei care se opun, considerând că acest lucru ar duce la blocarea traficului. (Foto: Deșteptarea.ro)

Haideți însă să vedem cum au rezolvat autoritățile din alte orașe problema centrului pietonal.

Oradea – centru pietonal amenajat cu fonduri europene

piata-unirii-de altadataÎn luna februarie a acestui an, Primăria Oradea a demarat lucrările pentru a transforma centrul oraşului în zonă pietonală. Astfel, pavajul, gradenele şi fântânile arteziene au fost gândite să arate ca la începutul secolului al XX-lea, pentru a readuce atmosfera de altădată. Odată cu scoaterea maşinilor din centrul istoric se vor reduce zgomotul şi poluarea. În acelaş timp, Primăria informează în mod regulat cetăţenii cu privire la stadiul lucrărilor, pe site-ul acesteia.

„Artera principală de circulaţie de la podul Ferdinand spre Universitate practic va dispărea. În locul ei va apărea o piaţă publică, un platou pietonal generos mărginit de 4 fântâni arteziene”, explică Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

„Oradea duce lipsă de un astfel de spaţiu de tip Agora, de tip piaţă pietonală, în care să stai să organizezi evenimente, să te întâlneşti cu prietenii”, este de părere Adriana Lipoveanu, arhitectul şef al Oradei.

„Modelul este unul care urmează experienţele din vest, în care zonele centrale în oraşe care au istoric atât din punct de vedere arhitectural, cât şi elemente valoroase, încât ele să fie păstrate şi redate în cât mai mare măsură pietonilor, turiştilor”, susţine Ioan Maghiar, managerul de proiect, într-un interviu acordat pentru digi24.ro.

stadiul actual al lucrarilorLucrările de renovare a Pieţei Unirii din Oradea vor costa peste 4 milioane de euro, bani obţinuţi din fonduri europene. Administraţia locală va moderniza şi o stradă adiacentă, strada Vasile Alecsandri, care va deveni pietonală. Aceasta va avea o lăţime de 13.5 m, cu 2.5 m pentru pietoni, 4 m lăţime vor avea marchizele montate în zona mediană a pietonalului, alţi 4 m vor fi pentru pietonal şi excepţional, pentru intervenţia pompierilor şi a salvărilor, iar alți 2.5 m pietonal. Strada va fi pavată cu piatră în nuanţe naturale, asemănătoare celei din Piaţa Unirii. Valoarea proiectului de reabilitare este de 3.2 milioane de euro (conform voceatransilvaniei.ro).

Sibiul de poveste

În anul 2005, Primăria Sibiu îşi propunea să elimine poluarea degajată în urma traficului auto în centrul istoric al oraşului, transformând o zonă vastă a municipiului într-o zonă rutieră dedicată exclusiv circulaţiei pietonale. Intenţiile administraţiei locale s-au bazat pe un studiu de trafic întocmit în perioada respectivă de catre angajaţii municipalităţii, scopul fiind acela de a evalua impactul circulaţiei rutiere în centrul vechi al oraşului în perspectiva anului 2007. Astfel, edilii s-au străduit să confere traficului auto un climat cu adevărat european. Conform proiectului demarat de municipalitate, cele trei pieţe istorice (Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Huet) şi străzile imediat adiacente au fost destinate exclusiv circulaţiei pietonale, iar în zona Podului Minciunilor (calea de acces directă în centrul Sibiului) a fost instalată şi o barieră care să permită un acces auto controlat în zona istorică a oraşului.

Specialiştii care au lucrat în cadrul studiului de trafic şi care s-au ocupat şi de implementarea noilor reguli de circulaţie în zona centrală a oraşului au considerat ca o expunere redusă la agenţii poluatori eliminaţi de vehiculele în miscare va asigura şi o mai bună protecţie imobilelor istorice aflate pe lista monumentelor arhitectonice şi în patrimoniul UNESCO (romanialibera.ro).

sibiu1Astăzi, centrul istoric al Sibiului este recunoscut şi înregistrat ca patrimoniu cultural, ceea ce înseamnă că are anumite caracteristici naturale sau construite de către om atât de valoroase, încât trebuie conservate şi protejate. Programul de reabilitare a inclus atât refacerea celor trei pieţe centrale ale orasului, cât şi a unei serii de străzi din centrul istoric, unde au fost refăcute toate reţelele de utilităţi şi pavajul. De asemenea, cu sprijinul Ministerului Culturii au fost refăcute faţadele şi acoperişurile unor clădiri din pieţele centrale, case cu valoare de monument istoric (vacantesicalatorii.ro).

Zonă pietonală în centrul istoric al Braşovului

sfat-f brasovÎnceput în anul 2004, proiectul de amploare al Primăriei Braşov a avut drept principal obictiv ca centrul oraşului să fie doar pietonal, după modelul marilor metropole. „Programul pe care l-am început în anul 2004 a fost acela de a reda vechii cetăţi a Braşovului farmecul de altădată. Am început cu transformarea străzilor din centrul istoric în zone pietonale, înlocuirea asfaltului cu piatră naturală, iluminatul public se face acum cu lampadare, care se încadrează în arhitectura zonei, mobilierul urban este adaptat la această zonă istorică. Am înlocuit autobuzele de mare capacitate cu cele de mică capacitate, am interzis traficul greu în centrul istoric”, preciza primarul George Scripcaru, pentru adevarul.ro.

Astfel, din septembrie 2008 accesul auto a fost interzis în zona Casa Sfatului – Biserica Neagră, întrucât au fost finalizate lucrările de pietruire în valoare de 1.5 milioane de euro, acoperite de municipalitate, conform evz.ro.

Iaşi – pietonal pe bulevardul Ştefan cel Mare

iasi„Va fi transformat într-o zonă pietonală de tip piaţetă, cu pavaj din granit gri, cu inserţii de marmură albă şi neagră. Fiind zona pietonală, nu va exista diferenţă de nivel între trotuar şi zona de stradă aşa cum este ea acum. Pietonalul va avea rolul de a pune în valoare monumentele aflate pe bulevardul Ştefan cel Mare, pornind de la Teatrul Naţional, Catedrala Mitropolitană şi Palatul Roznovanu şi terminând cu biserica Trei Ierarhi”, declara Mihai Chirică, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Iaşi. Astfel, lucrările pentru acest proiect au început în vara anului 2012, traseul iniţial al străzii fiind păstrat şi lărgindu-se intersecţiile cu străzile adiacente, pentru a exista un transfer lin între artere (curierul-iasi.ro). De precizat este faptul că zona centrală a oraşului este în curs de modernizare prin intermediul unor fonduri europene nerambursabile accesate de municipalitatea ieşeană.

Aceasta realizare, cu toate că a iscat nemulţumirile unor ieşeni, a însemnat o alinere a oraşului la standardele impuse de multe alte oraşe din lume, ce prevăd extinderea spaţiului pietonal din zonele centrale, o reducere a impactului şi a prezenţei automobilelor în aceste zone, ce sunt deschise locuitorilor şi turiştilor (solutii-iasi.ro).

Și în alte alte orașe mai mici, precum Hunedoara, Cernavodă sau Râșnov, autoritățile au demarat diferite acțiuni pentru consultarea publică în legătură cu transformarea carosabilului utilizat în prezent de mașini în spațiu pietonal.

În Bacău, cu greu ne amintim vremurile din anii ’90 când strada devenea, la sfârșitul săptămânii, “proprietatea” pietonilor, bicicliștilor, rolerilor sau skaterilor; în prezent, însă, subiectul nu a fost supus dezbaterii publice atât cât ar fi meritat. De aceea, în această săptămână, noi, Cetățenii Activi pentru Bacău, ne-am gândit să redeschidem ideea centrului pietonal propunând și o posibilă rută pe care autoritățile ar putea-o închide în fiecare duminică, cel puțin pe timpul verii.

11144849_10204112754195351_1939317073_o

Centrul Pietonal al Municipiului Bacău ar putea fi creat prin blocarea circulației imediat după stația de taxiuri din spatele Hotelului Moldova mergând, pe o distanță de aproximativ 700 de metri, până la Parcarea Policlinicii. Spațiul ar putea fi utilizat de pietoni, bicicliști, roleri, skateri, dar și de diferite organizații sau grupuri ce desfășoară activități recreative și educaționale cu tineri și copii.

Așteptăm răspunsul vostru la întrebarea din această săptămână din Grupul Cetățenesc, iar ideile voastre cu privire la acest subiect, argumentele pro și contra sau măsurile concrete care ar putea readuce centrul orașului cetățenilor băcăuani pot fi postate la secțiunea “Comentarii” a acestui articol sau pe pagina de Facebook a proiectului.

Surse foto: oradea.ro, bihon.ro, panoramio.com, ivisit.ro, gazetabrasovului.roziaruldeiasi.ro.

Media
No rating yet

1 Response Comment