Activitatea parlamentarilor băcăuani din luna octombrie a fost una variată. În timp ce unii dintre aleşi au susţinut declaraţii politice în plen, au adresat întrebări ori interpelări parlamentare şi au participat la diverse evenimente, alţii au preferat să fie mai „discreţi”. Astfel, am sumarizat pentru voi care a fost activitatea senatorilor şi deputaţilor noştri în luna octombrie.

Profilul complet al fiecărui parlamentar băcăuan poate fi consultat cu un click pe numele acestuia.

Dumitru Marcel Bujor

Bujor-Dumitru-MarcelSenatorul s-a aflat printre iniţiatorii a 10 proiecte legislative, pe teme diverse: declararea zilei de 28 iunie „Ziua Ziaristului Român”, adoptarea zilei de 1 septembrie ca zi a comunităţilor defavorizate afectate de sărăcie, instituirea Zilei Funcţionarului Public, investirea personalului didactic cu exerciţiul autorităţii publice. Totodată, acestea s-au axat pe modificarea şi completarea unor legi: Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal.

A susţinut o declaraţie politică pe tema situaţiei dificile a persoanelor vârstnice din ţara noastră şi a adresat un număr de 5 întrebări şi interpelări. Acestea au făcut referile la: fondurile alocate infrastructurii şcolare din judeţul Bacău, fondurile europene pentru reconversia viilor, pagubele produse de secetă în judeţul Bacău, deficitul de medici de familie din comunele băcăuane şi cardul de sănătate. 4 dintre acestea au vizat aspecte ale situaţiei actuale din judeţul nostru.

A fost menţionat în presa locală, întrucât a paricipat, pe 1 octombrie, la evenimentul organizat în Oneşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Nu a fost prezent în Parlament la votul pentru proiectul legislativ cu privire la confiscarea averilor infractorilor, care a fost respins.

Dragoş Luchian

Luchian-DragosS-a aflat printre iniţiatorii a două proiecte legislative cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi a Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

A susţinut în plen 3 declaraţii politice intitulate „Sistemul de pensii publice – previziune sumbră pentru viitorul nostru ca stat”, „Alegerile din PSD – o perspectivă a unei situaţii în care se află clasa politică românească” şi „Ecotaxa pentru maşini electrice – o altă promisiune neaplicată”. A adresat două interpelări cu privire la protejarea mediului, către Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, şi la stadiul finanţării şoselei de Centură a municipiului Bacău, către Ministrul Transporturilor.

A fost menţionat în presa locală, întrucât a susţinut o serie de declaraţii de presă referitoare la taxa de salubrizare, la lucrările de pe Strada Milcov şi la acuzele aduse de deputatul Cosmin Necula. Totodată, a fost inclus într-un sondaj PNL cu privire la alegerile locale din 2016. A participat duminică, 18 octombrie, la manifestările prilejuite de inaugurarea Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, organizate în cadrul proiectului ,,Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial specific județului Bacău”.

Vasile Nistor

Nistor-VasileSenatorul s-a aflat printre iniţiatorii unui singur proiect legislativ, cel privind impozitul specific unor activităţi.

A susţinut un număr de 4 declaraţii politice şi a adresat 4 întrebări şi 4 interpelări parlamentare. Declaraţiile politice au vizat teme precum combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, finanţarea sportului de performanţă, îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene şi susţinerea cadrelor didactice. Două dintre întrebările adresate fac referire la judeţul Bacău şi la zona Moldovei: despre măsurile de atragere a investitorilor şi despre valorificarea siturilor arheologice. Restul au drept subiect teme variate: eficientizarea studiului informaticii în şcolile româneşti, informarea incompletă a debitorilor români, eficientizarea funcţionării Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii Şi Securitate Socială, necesitatea modificării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, modificarea legii uceniciei şi securitatea cibernetică a sistemului medical.

A fost menţionat în presa locală şi naţională, întrucât a participat la întâlnirile şi la conferinţele de presă organizate de ALDE în Arad şi în Iaşi.

Dan Tătaru

Tataru-DanÎn această lună, senatorul nu a avut activitate parlamentară.

A fost menţionat în presa naţională, întrucât a votat împotriva proiectului legislativ pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

Constantin Avram

Avram-ConstantinÎn această lună, deputatul nu a avut activitate parlamentară.

A fost menţionat în presa locală, fiind prezent la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării ALDE Bacău.

Lucian Manuel Ciubotaru

Ciubotaru-Lucian-ManuelDeputatul s-a aflat printre iniţiatorii unei singure propuneri legislative, cu privire la modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. A adresat o întrebare Primului-ministru cu privire la repunerea în drepturi a artiştilor, sportivilor şi academicienilor, fiind a doua din mandatul curent.

A fost menţionat în presa locală, cu ocazia adresării, în luna septembrie, a primei sale întrebări parlamentare de la începutul mandatului. Totodată, a acordat un interviu cu privire la situaţia actuală din PNL Bacău şi la activitatea sa în calitate de deputat.

Iulian Iancu

Iancu-IulianÎn această lună, deputatul nu a avut activitate parlamentară.

A fost menţionat în presa locală şi naţională. Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că deputatul se află în conflict de interese, alături de 13 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator. Acesta şi-a și-a angajat fratele în funcția de subinginer în cadrul propriului birou parlamentar, în mandatul 2008-2012. Totodată, Iulian Iancu a fost propus pentru a fi membru în Consiliul de Administraţie al Agenției Europene pentru Energie, fapt care a fost contestat de PNL. Cu această ocazie, a fost supus unei analize, activitatea sa în calitate de om politic fiind prezentată opiniei publice. A susţinut declaraţii în calitate de președinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

Viorica Marcu

Marcu-VioricaÎn această lună, deputatul nu a avut activitate parlamentară.

A fost menţionat în presa locală, întrucât a susţinut declaraţii de presă pe tema taxei de salubrizare. A participat duminică, 18 octombrie, la manifestările prilejuite de inaugurarea Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, organizate în cadrul proiectului ,,Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial specific județului Bacău”. S-a abţinut în cazul votului pentru Legea irigaţiilor.

Ion Melinte

Melinte-IonDeputatul s-a aflat printre iniţiatorii a 3 proiecte legislative ce au vizat modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări ori interpelări.

A fost menţionat în presa locală şi naţională, întrucât, în luna septembrie, s-a aflat printre parlamentarii iniţiatori ai proiectului de modificare a Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare şi a proiectului care prevede modificări ale Legii privind comercializarea produselor alimentare. Totodată, s-a abţinut în cazul votului pentru Legea irigaţiilor.

Cosmin Necula

Necula-CosminS-a aflat printre iniţiatorii a două proiecte legislative, cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea Registrului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice şi la impozitul specific unor activităţi. Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări ori interpelări.

A fost menţionat în presa locală şi naţională, întrucât a susţinut declaraţii cu privire la alegerea președintelui partidului prin votul direct al membrilor şi la taxa de salubrizare.

Ionel Palăr

Palar-IonelDeputatul s-a aflat printre iniţiatorii unui singur proiect legislativ, ce a vizat completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public. Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări ori interpelări.

A fost menţionat în presa locală, întrucât a susţinut declaraţii de presă pe tema propunerii deputatului Cosmin Necula de a se micşora taxa de salubrizare.

Miron Alexandru Smarandache

Smarandache-Miron-AlexandruÎn această lună, deputatul s-a aflat printre iniţiatorii a 3 proiecte legislative privind învestirea personalului didactic cu exerciţiul autorităţii publice, impozitul specific unor activităţi şi înfiinţarea şi funcţionarea Registrului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice.

A adresat un număr de 9 întrebări parlamentare. Acestea au fost referitoare la judeţul nostru şi au vizat teme precum: candidatura Bacăului la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2021”, participarea deţinuţilor din Penitenciarul Bacău la cursuri de perfecţionare, memoriul domnului Dascălu Gheorghe din oraşul Comăneşti, numărul insuficient de psihologi şcolari din România, deficitul de specialişti criminalişti din România, dezvoltarea agroturismului din judeţul Bacău, eficienţa investiţiilor pentru îmbunătăţirea ratei de absolvire a şcolii şi de promovare a examenului de bacalaureat în judeţul Bacău, regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii, memoriul doamnei Carmen Luminiţa Andrei din oraşul Comăneşti.

Lucian Şova

Sova-LucianÎn această lună, deputatul nu a avut activitate parlamentară.

Gabriel Petru Vlase

Vlase-Petru-GabrielDeputatul s-a aflat printre iniţiatorii a două proiecte legislative privind votul prin corespondenţă şi Codul penal. Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări sau interpelări.

A fost menţionat în presa locală şi naţională, fiind desemnat preşedintele Comisiei de Cod electoral şi vicepreşedinte al PSD. A fost întocmită o analiză a activităţii sale, prin prisma numirilor în funcţiile enumerate anterior.

Valerian Vreme

Vreme-ValerianS-a aflat printre iniţiatorii unui singur proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003. Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări sau interpelări.

A fost menţionat în presa locală şi naţională, participând la cea de-a şasea ediţie a Reuniunii Internaţionale a Parlamentarilor, la Deschiderea oficială a Congresului Internaţional Astronautic, în Ierusalim şi la deschiderea celei de-a patra Conferinţe internaţionale Big Data dedicată Programului european Copernicus. Totodată, a fost prezent, pe 1 octombrie, la evenimentul organizat în Oneşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Numele său a apărut într-o analiză a dosarului Microsoft.

Media
No rating yet

Comments are closed.