Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Constantin Avram:
„Suferinţa unei naţiuni”
Ca simplu participant la Revoluţia română din decembrie 1989, de pe urma căreia nu am vrut „să mă chivernisesc cu ceva”, adică certificat, spaţiu sau teren şi scutiri de impozite, actualele frământări ale societăţii româneşti, de la cele economice şi sociale la cele de ordin politic, mă îndreptăţesc la îngrijorare, la sentimentul inutilităţii ca membru al societăţii, dar mă obligă să remarc, cu mare tristeţe în suflet, că naţiunea noastră a atins maximul unei suferinţe mute!
În plan social ne confruntăm cu foarte multe probleme ce definesc clivajul societăţii româneşti, ca rezultat al sistemului concurenţial defectuos, care pe zi ce trece şi de la o oră la alta polarizează extrem de periculos societatea românească. Şomajul, adică lipsa locurilor de muncă, a devenit o stare de fapt, o stranie normalitate şi în final o cangrenă socială care duce inevitabil la distrugerea unor familii, la sărăcie lucie, la creşterea infracţionalităţii, la dezbinare socială mai acută ca niciodată. Românii au început exodul, ca măsură extremă a nevoii de a-şi putea întreţine familia şi a-şi trimite copiii la şcoală. Nu există ceva mai crunt decât să-ţi părăseşti meleagurile natale, silit de nevoile imediate ale zilei de mâine, care pentru foarte mulţi a devenit un adevărat chin, o adevărată suferinţă.
Încercările repetate ale tuturor guvernelor de a rezolva problema prin măsuri sociale, de la programul „laptele şi cornul” până la consolidarea sistemului de pensii prin majorări succesive, nu au fost de natură să aline suferinţa adâncă, rănile adânci ale societăţii româneşti.
Mai mult decât atât, pe fondul acestei situaţii grele, generate şi de datoria României de aproximativ 20 miliarde de euro, acumulată de Guvernul Boc, asistăm la asaltul unor secte religioase asupra bisericii creştine, care, profitând de sărăcirea populaţiei, a trecut efectiv la prozelitism, cumpărând conştiinţe şi şubrezind temelia credinţei noastre strămoşeşti, ceea ce evident produce o mare suferinţă sufletească.
În plan economic, actualul Guvern încearcă să umple găurile lăsate de guvernarea PDL (cea mai dezastruoasă guvernare după Revoluţie în plan economic şi social), încearcă să crească nivelul de absorbţie a fondurilor europene (cu succes, credem), atât de necesare continuării lucrărilor de investiţii, încearcă să tămăduiască suferinţa unei economii rămase fără principalele mijloace de producţie, ca urmare a trecerii la fier vechi a ceea ce mai rămăsese în picioare. Am fost cu toţii martorii unui mare regres al economiei româneşti, pusă într-o situaţie inegală concurenţial cu marile economii europene, cu un dezavantaj extraordinar în ceea ce priveşte infrastructura specifică unei economii moderne, pentru că se vede cu ochiul liber că „nici placheuri nu mai producem”.
În schimb, am reuşit să devenim o piaţă mare de desfacere a produselor altor naţiuni, am reuşit să netezim calea marilor companii străine prin defrişarea spaţiului economic naţional şi să îngropăm companiile româneşti (deci şi capitalul autohton), şi aşa cu şanse foarte mici într-un mediu economic concurenţial rapace. Deci şi economia românească este într-o mare suferinţă! Să nu se creadă aici că am nostalgii ale trecutului, dar de 25 de ani încercăm să ne ridicăm în economia europeană, dar constatăm că, invariabil, de la an la an, ne propunem numai să rezistăm. Până când, rămâne de văzut. Aşteptatul reviriment economic este oarecum motivat de premiile obţinute de cercetătorii români la concursurile internaţionale de inventică.
Dar cel mai îngrijorător aspect al societăţii româneşti este evident cel legat de politică, serios influenţată de excesele unui sistem judiciar, sistem care, oricât s-ar dori, nu reuşeşte întotdeauna separarea şi neamestecul în viaţa politică a ţării. Primim din ce în ce mai multe indicaţii de la Bruxelles cum să facem una, cum să rezolvăm alta, cum să ne pedepsim conaţionalii! Avem destui parlamentari la Parlamentul European care au grijă permanent „să pârască”, să ţipe în gura mare că statul de drept este călcat în picioare etc. Sunt destui care preferă să obţină ceva avantaje sau un spor de imagine îndeplinind cel mai murdar rol în politică: acela al cozilor de topor.
Este cel puţin curios faptul că, exact în perioada de precampanie pentru alegerile din 25 mai 2014, suntem martorii unor adevărate spectacole de arestare preventivă a unor membri marcanţi ai PSD şi PNL, care au dosare deschise din anii 2010 sau 2011. De ce nu au fost soluţionate până acum, nu se ştie încă, dar graba cu care aceste 25-30 cazuri care au captat atenţia DNA, DIICOT sau ANI şi au fost instrumentate, arată clar că justiţia influenţează politicul şi nu invers. Acest fapt a devenit mai evident ca niciodată. În acelaşi timp, toate cele aproape 400 de sesizări ale Guvernului Ponta către DNA sau DIICOT, ce vizează abuzurile unor membri ai Guvernului Boc, au rămas în aşteptare. Unii comentatori politici au numit-o poliţie politică. Nu ştiu dacă aşa este, dar e clar pentru mulţi că şi aici naţiunea română este într-o mare suferinţă şi dezbinare fără precedent care vulnerabilizează stabilitatea socială, economică şi politică a ţării.
Această perpetuă suferinţă nu poate fi alinată decât prin solidaritate socială, prin înţelegerea faptului că suntem într-un mare pericol: acela că dintr-o naţiune unită, stabilă şi în ascensiune europeană să devenim un popor dezbinat, în scădere demografică, şubrezit economic, deci lipsit de putere, creând astfel condiţii pentru a produce dezbinarea teritorială pe care unii abia o aşteaptă.
Fără comentarii