Avram Constantin – Regionalizarea României – drum spre progres şi bunăstare sau pericol de dezmembrare a statului naţional unitar român?!
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Constantin Avram:
“Regionalizarea României – drum spre progres şi bunăstare sau pericol de dezmembrare a statului naţional unitar român
Anunţat drept unul dintre cele mai importante proiecte ale României, procesul de regionalizare presupune reîmpărţirea administrativ-teritorială a ţării, prin adăugarea unui nivel suplimentar de unităţi administrative, şi anume regiunile cu personalitate juridică. Practic, anumite competenţe care acum se află la nivel central vor fi transferate la regiuni: economie, fonduri europene, afaceri, infrastructură, sănătate, mediu, educaţie, agricultură, cultură, turism, protecţie socială, amenajarea teritoriului, situaţii de urgenţă, tineret şi sport.
În prezent, majoritatea statelor europene au guvernare pe mai multe nivele, diferite de la stat la stat, în funcţie de nevoile şi caracteristicile fiecăruia. Putem oferi poate doar câteva exemple, federalismul din Germania, regiunile Italiei, sistemul pe trei nivele din Polonia (comune, districte şi voievodate) sau regiunile din Franţa.
În România, procesul se află într-o perioadă de identificare şi conturare a celor mai viabile alternative care să se plieze cel mai bine pe structura şi interesele sale. Dezbaterile despre modul în care va arăta structura administrativă a României în urma procesului de regionalizare sunt diverse, însă un lucru este clar: trebuie luate în calcul toate componentele acestei problematici, plecând de la numărul acestor regiuni, prerogative, bugete etc. Plecând de la exemplele statelor europene în domeniul regionalizării şi descentralizării, putem identifica evident atât avantaje, cât şi riscuri, însă cred că este de datoria noastră, a tuturor, să identificăm acele formule care să ofere cel mai coerent model de regionalizare pentru România, adaptat realităţilor şi nevoilor reale, autentice ale contextului autohton.
Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, programe de dezvoltare regională mai coerente, o cunoaştere mai bună a nevoilor cetăţenilor sau o mai bună gestionare a resurselor publice, acestea sunt doar câteva dintre avantajele acestui proces.
Există, evident, şi riscuri, iar din punctul meu de vedere principalele provocări ale acestui proces vor fi: dezvoltarea aproximativ egală a regiunilor, reducerea birocraţiei sau alocarea echitabilă a resurselor în interiorul regiunilor.
Este nevoie, astfel, de o transparenţă majoră pentru ca fiecare cetăţean să înţeleagă cât mai corect cadrul general al procesului de regionalizare şi modul în care acesta va produce atât schimbări, cât şi noi oportunităţi în viaţa fiecăruia.
Au fost propuneri succesive, în anul 2004, prin Legea nr.315/2004 adoptată de Parlament, care a propus dezvoltarea regională a României, cu 8 regiuni pe structura actuală a judeţelor şi care răspundea oarecum numai criteriilor economice.
În 2009, UDMR aliatul PDL la guvernare, a venit cu o propunere legislativă pentru 16 regiuni, cuprinse în 5 macroregiuni, aprobată tacit în Senatul României. Evident că în Camera Deputaţilor a căzut, iar ideea a stârnit râsul majorităţii, dar a mulţumit o parte a celor care mai visează la revizionismul maghiar. Ce nu înţelegem este legat de faptul că regionalizarea pentru unii înseamnă simpla divizare a unui spaţiu economic al unor state suverane în zone administrativ-teritoriale care să aducă decizia mai aproape de cetăţean.
De ce ne asumăm riscul divizării economice şi teritoriale a României? Acest risc ar trebui asumat conştient numai în folosul comunităţilor locale, după consultarea mediului academic, a autorităţilor publice locale, după dezbateri cu ONG-urile şi în baza unor criterii foarte clar definite.
Pentru că efectele crizei economice şi financiare nu au ocolit statele europene care sunt deja organizate pe regiuni, iată câteva motive pentru care trebuie să gândim foarte serios acest proces al regionalizării României.