Avram Constantin – Nevoia de simboluri a poporului român

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

„Nevoia de simboluri a poporului român”

Este bine de ştiut că, de-a lungul istoriei noastre milenare, poporul român a fost întotdeauna motivat, sensibilizat, îndârjit de anumite situaţii limită, situaţii care au generat martiri, exponenţi ai unei cauze populare, într-un cuvânt, au generat lideri cu valoare de simbol.

Din momentul în care mulţimile şi-au identificat exponenţii dezideratelor sau revendicărilor lor, aceştia au putut fi expuşi ca lideri de opinie pe diferite teme sociale, economice sau politice.

Valul de simpatie, de respect şi de speranţă al acestora i-a încurajat, i-a determinat în lupta lor – ca reprezentanţi ai unui segment social, economic sau politic – cu imperfecţiunile sistemelor sociale devenite anacronice, cu timpurile în care acestea, sistemele, exercitau o presiune din ce în ce mai mare asupra drepturilor colective sau chiar ale persoanelor.

Liderii izvorâţi din nemulţumirile colective ale maselor, ale comunităţilor de orice fel deveneau astfel, portdrapelul problemelor acestor comunităţi, purtătorii mesajelor izvorâte din contextul momentului socio-politic.

Este foarte adevărat că, deşi liderii de opinie îndeplineau aproape toate condiţiile de purtători de mesaj colectiv, nu toţi reuşeau să devină prin charismă, comportament social adecvat sau reuşite profesionale un adevărat model social, un adevărat simbol!

De fiecare dată colectivităţile umane, după identificarea simbolului sau al modelului social, au reuşit să-şi impună voinţa împotriva sistemelor sociale devenite neconforme cu timpurile, cu năzuinţele acestor colectivităţi. Şi asta o reuşeau numai după identificarea acestor modele sociale cu ajutorul cărora „mişcau” sistemele sociale devenite sclavi ai rutinei, incapabile să le satisfacă dorinţele, incapabile să le respecte drepturile şi virtuţile sociale pe care le doreau a fi părţi ale vieţii sociale de zi cu zi.

Tot din istorie ştim că reprezentanţii vremelnici ai sistemelor sociale, economice sau politice care erau la cârma comunităţilor, a naţiunilor şi care, de regulă, reprezentau trecutul, au manifestat consecvent o teamă, o rezervă faţă de posibilitatea comunităţilor de a naşte lideri de opinie care să devină şi modele sociale sau simboluri.

Teama acestora era justificată tocmai pentru că aceste modele sociale puteau să pună în mişcare mulţimile care le puneau în pericol stabilitatea la conducerea societăţii le puneau în pericol privilegiile, averile şi toate avantajele izvorâte din poziţia lor socială.

Avem şi noi, în România, două cazuri în care abuzurile instituţiilor statului asupra a două persoane, şi amintesc aici pe domnii Raed Arafat şi Mircea Diaconu, au făcut ca verticalitatea acestor persoane, contrapusă abuzurilor şi nedreptăţilor la care au fost supuse, să le transforme în adevărate modele sociale.

În cazul domnului Arafat, care susţinea un anume model de reformă dură a sistemului sanitar, intervenţia preşedintelui Băsescu pe această temă, în timpul Guvernului Boc, a avut ca rezultat final căderea Guvernului Ungureanu (un guvern de 78 de zile), tocmai pentru că „punerea la zid” a doctorului Arafat a scos oamenii în stradă în mai multe zone ale ţării, alăturându-i acestuia imaginea unui model social acceptat de către societatea civilă.

Cazul actorului Mircea Diaconu este şi mai actual, dar şi mai elocvent! Domniei Sale, deşi avea două hotărâri judecătoreşti care îi permiteau să se bucure de un drept constituţional (dreptul de a alege şi de a fi ales), Biroul Electoral Central îi respinge candidatura pentru alegerile europarlamentare, în baza unei decizii controversate a Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât, cazul a juns la Curtea de Apel Bucureşti.

Este clar pentru toată lumea că Mircea Diaconu a devenit un simbol, un model social de urmat, tocmai pentru că într-un timp record (5 zile), a adunat peste 100.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii sale şi pentru că sistemul limitat sau divizat politic, spun unii, s-a opus recunoaşterii drepturilor constituţionale ale unei persoane.

Curtea de Apel Bucureşti, s-a exprimat pozitiv în acest caz… şi, atunci, mă întreb: „Pentru ce a fost nevoie de atâta tevatură?!… ştie cineva pentru ce?!”

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.