Avram Constantin – Modificarea Codului rutier – între creşterea veniturilor la bugetul statului şi stoparea, limitarea drastică a numărului de accidente de circulaţie

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“Modificarea Codului rutier – între creşterea veniturilor la bugetul statului şi stoparea, limitarea drastică a numărului de accidente de circulaţie”

Înainte de revoluţia din 1989, puţini, foarte puţini dintre noi aveam posibilităţi financiare de a obţine un autoturism de producţie indigenă, celebra Dacie, ca să nu mai vorbim de autoturismele din import, care se limitau numai la mărcile Skoda, Lada, Trabant etc. Pentru obţinerea unui autoturism aşteptam 4-5 ani pe listele faimoase de la depozitele speciale. După decembrie 1989, numărul autoturismelor noi sau second hand s-a înzecit, traficul rutier a devenit aproape de nesuportat în marile oraşe ale ţării, dar în special în Bucureşti.

În mod regretabil s-a înmulţit îngrijorător numărul de accidente rutiere, ca urmare a intrării în ţară a maşinilor de mare putere, a iresponsabilităţii vitezomanilor, a nerespectării regulilor de circulaţie, toate, dar absolut toate, soldate cu sute de morţi şi mii de răniţi, la care se adaugă distrugerea parţială şi uneori totală a autoturismelor implicate în accidentele care ocupă din ce în ce mai mult spaţiile televiziunilor de ştiri. Aproape toate ediţiile de ştiri, cuprind dureros, spun eu, cel puţin câte 1-2 accidente de circulaţie care mai de care cuprinse în statisticile cu morţi sau răniţi.

În acest context sumbru, Ministerul de Interne supune atenţiei noastre modificarea Codului rutier şi propune motivat înăsprirea pedepselor pentru vitezomani, dar şi pentru consumatorii de alcool, înainte de a urca la volanul autoturismelor. Dar această înăsprire a pedepselor se defineşte mai mult prin creşterea cuantumului amenzilor aplicate în diferitele cazuri, decât prin măsurile punitive la care se expune conducătorul auto. Privită din acest punct de vedere, modificarea s-ar justifica numai din nevoia de creştere a veniturilor la buget şi mai puţin de limitarea numărului de accidente, care mai de care mai violente. Cel puţin asta s-ar putea înţelege din textul proiectului. Nu ştiu în ce măsură creşterea cuantumului amenzilor conduce la creşterea comportamentului preventiv al conducătorilor auto, dacă ţinem seama de faptul că oricum echipajele Poliţiei Rutiere stau la pândă pe şoselele României să vâneze eventualele greşeli sau abateri ale conducătorilor auto în traficul rutier. Nu cumva am micşora cheltuielile bugetare prin reducerea numărului de echipaje ale Poliţiei Rutiere odată cu întărirea măsurilor punitive (de constrângere temporară a unor drepturi) şi alocarea acestor resurse la capitolul “siguranţa cetăţenilor”?! Pentru că noi, contribuabilii, plătim taxe şi impozite să fim păziţi, nu să fim pândiţi de poliţişti. S-ar putea spune că amestecăm sarcinile Poliţiei Rutiere cu cele ale Poliţiei Locale, dar nu este aşa, pentru că şi într-un caz şi în celălalt se consumă resurse publice, indiferent unde sunt vărsate.

Oricum cetăţenii României au mai multă nevoie de siguranţă personală în spaţiul public decât de supravegherea excesivă pe şoselele ţării ale echipajelor Poliţiei Rutiere, ascunse mascat pe sub sălcii, pe sub extinderile unor magazine de la şosea, pe după alte mijloace de transport etc., numai de dragul unei amenzi de circulaţie, pentru că astfel nu este îndeplinită decât componenţa financiară a acţiunii poliţiştilor rutieri, în dauna componenţei preventive a acesteia. Este mai mult decât probabil ca majorarea cuantumului amenzilor de circulaţie să genereze un alt nivel de corupţie, să crească nivelul şpăgilor, ca rezultat al înţelegerii între agentul de circulaţie şi conducătorul auto. Neplata acestor amenzi impun măsuri mai aspre, într-adevăr, privind suspendarea permisului de conducere sau spectrul executării silite, dar creşterea nivelului amenzilor nu este neapărat o măsură care să crească prevenţia conducerii autovehiculelor rutiere.

Opinez că mai trebuie reflectat asupra modificării Codului rutier, astfel încât aceste măsuri să conducă mai mult spre siguranţa cetăţeanului şi întărirea prevenţiei decât spre atingerea micului obiectiv de a se face planul la amenzi de circulaţie, deoarece se naşte întrebarea: ce o să ne facem atunci când România o să fie brăzdată de autostrăzi pe care pentru fluenţa traficului limita de viteză va fi ridicată substanţial? Sau ce o să facem atunci când resursele bugetare nu o să mai poată permite plata salariilor şi întreţinerea maşinilor speciale pentru atât de multe echipaje ale Politiei Rutiere?!

Media
No rating yet

Comments are closed.