Avram Constantin – Mai avem suveranitate naţională?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

„Mai avem suveranitatea naţională?”

Măcinată de interminabilul scandal politic intern, generat preponderent de preşedintele ţării, România riscă să îşi piardă, încet-încet, unul din principiile sale inalienabile de funcţionare a statului, prevăzut în mod expres de legea de căpătâi: suveranitatea. La articolul 2, Constituţia României prevede, fără echivoc, următoarele: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”.

Plecând de la aceste texte din legea fundamentală, constatăm, din păcate, că suveranitatea statului şi poporului român nu mai reprezintă mare lucru în zilele noastre. Sunt multe motive pentru care am ajuns, repet, din nefericire, în această situaţie delicată. Statul român şi-a câştigat, de facto, suveranitatea, prin istoricul act al Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Mai apoi, România şi-a apărat cu demnitate suveranitatea, atât în cele două războaie mondiale, cât şi, mai ales, în vremea comunismului, de la căderea căruia sărbătorim în acest an 25 de ani. După 1990, suveranitatea României s-a manifestat îndeosebi prin libertatea de opinie şi conştiinţă a cetăţenilor săi, prin voinţa politică care a dus la aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, şi mai puţin prin prisma unor fapte de vitejie colosale ale conducătorilor.

Nu demult însă, am asistat la adevărate acţiuni de încălcare a suveranităţii naţionale, venite practic din afara statului român. Să mă explic. Ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Olandei şi-au exprimat public „îngrijorarea” faţă de amendamentele aduse Codului penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici. Mai mult, reprezentanţii acestor misiuni diplomatice acreditate la Bucureşti au căzut de cuviinţă să „tragă de urechi” statul român şi implicit Parlamentul direct în presă, fără a folosi uzanţele diplomatice normale care le-ar fi stat la dispoziţie, respectiv adresarea directă! Diplomatic, corect ar fi fost ca sus-numitele ambasade, prin reprezentanţii lor de seamă, să îşi exprime „neliniştile” şi „preocupările” privitoare la votul din luna decembrie din 2013 din Camera Deputaţilor direct autorităţilor abilitate, respectiv Parlamentului sau Ministerului Afacerilor Externe. Acestea au preferat însă un dialog iniţial cu mass-media, şi abia apoi s-a iniţiat, tot de partea română, o discuţie cu cei nemulţumiţi. În paranteză fie spus, nu mi s-au părut în regulă nici vizitele diplomaţilor străini la Comisia juridică din Camera Deputaţilor, şi nici pelerinajul ulterior al deputaţilor jurişti pe la Ambasada SUA, unde unora dintre ei nici măcar nu li s-a permis accesul în clădire…

Aceste reacţii ale ambasadorilor străini acreditaţi în România, chiar dacă vorbim despre emisari ai ţărilor puternice ale lumii, precum SUA, Marea Britanie, Germania şi Olanda, ultimele două, întâmplător sau nu, cele mai înverşunate opozante ale aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, nu sunt tocmai acţiuni fericite pentru noi. Din contră. Astfel de preocupări constituie, de fapt, încălcări flagrante ale suveranităţii naţionale, care, precum am citat la începutul acestui expozeu, „aparţine poporului român”…

Dacă ar fi să extrapolăm manifestările de la sfârşitul anului 2013 ale unor ambasade şi ambasadori, fără a dramatiza, putem spune că România se află într-o ipostază nedorită, delicată din punctul de vedere al respectării suveranităţii naţionale. Este adevărat, ministrul de externe a avut o poziţie publică după „îngrijorarea” ambasadelor, însă a fost una mai degrabă blajină şi împăciuitoare. Preşedintele ţării a tăcut însă mâlc, cu toate că domnia sa are în prerogativele funcţiei atât apărarea suveranităţii ţării, cât şi atribuţii de politică externă. Probabil nu a vrut să deranjeze pe cineva.

În opinia mea, aceste manifestări care calcă în picioare, la propriu şi la figurat, suveranitatea României, nu trebuie tolerate în nici un fel. Creându-se astfel un precedent, ne-am putea aştepta de acum încolo ca oricine, individ sau instituţie, din afara graniţelor ţării, să vină şi să ne certe direct, fără somaţie şi fără menajamente, deşi, cum spunea legea fundamentală, „nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”! În aceste condiţii, consider că autorităţile statului român trebuie să dea dovadă de o reacţie mult mai fermă în faţa unor astfel de cazuri de încălcare a suveranităţii naţionale. Responsabilii de destinele ţării, prezenţi şi viitori, trebuie să dea un semnal clar privind existenţa suveranităţii României, în sensul că nu vorbim doar despre un principiu constituţional, ci despre însăşi chintesenţa democraţiei statului român. Să fie clar pentru toţi, ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2013 nu trebuie să se mai repete.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.