Avram Constantin – Dezechilibrul puterilor în stat – pericol de destabilizare a instituţiilor statului român!
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Constantin Avram:
“Dezechilibrul puterilor în stat – pericol de destabilizare a instituţiilor statului român!”
Constituţia Românieise bazează pe modelul Constituţiei celei de a cincea Republici Franceze, fiind ratificată prin referendum naţional la data de8 decembrie 1991. În anul 2003 a avut loc un plebiscit, prin care Constituţiei i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislaţia Uniunii Europene. Conform Constituţiei, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul unei democraţii constituţionale. Preşedinteleeste ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Parlamentul Românieiestebicameral, având un rol legislativ, analizând şi votând legile ordinare şi organice atât în comisiile de specialitate, cât şi în plen. Guvernul Românieieste autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în bazavotului de încredereacordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Numirea Guvernului se face de către Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de către Parlament.
Potrivit principiuluiseparării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului şi este compus dintr-o structură de instanţe organizate ierarhic. În România, justiţia se înfăptuieşte numai de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, respectiv curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile.
Cea mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlneşte la majoritatea naţiunilor moderne, puterilelegislativă,judiciarăşiexecutivă neavând voie să se afle în aceeaşi mână. Prin transmiterea funcţiilor către Parlament, Guvern, administraţie, precum şi către judecători independenţi, puterea statală este ţinută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetăţeni de eventualele abuzuri sau acţiuni despotice ale statului.
Propovăduitorii separării puterilor în stat afirmă că această limitare a responsabilităţilor protejează democraţia, blochează apariţia dictaturii, în timp ce criticii ideii susţin că, indiferent de realizări, separarea puterilor încetineşte procesul de guvernare, promovează dictatura executivului, respectiv consfinţeşte imposibilitatea tragerii acestuia la răspundere, tinzând totodată să marginalizeze legislativul.
În realitate, nu există niciun sistem democratic care are o absolută separare a puterilor sau, la celălalt capăt al spectrului, nu există niciun sistem politic având aceste puteri “total integrate”. Numai unele dintre sistemele politice actuale sunt fondate declarat pe acest principiu al separării, în timp ce altele sunt clar bazate pe interconectarea şi întrepătrunderea lor. În acelaşi timp, în zilele noastre, federalismul reprezintă deseori o formă de separare a puterilor, dar nu garantează echilibrul puterilor statale. Nu putem în acest moment să apreciem în ce măsură procesul de regionalizare anunţat păstrează separarea puterilor statului, ca să nu mai vorbim de echilibrul atât de necesar dintre acestea.
Cu toate acestea, în practică, separaţia puterilor nu a fost niciodată (şi nici nu ar trebui să fie) una perfectă, absolută, deoarece ar fi condus la un blocaj instituţional. Rigiditatea înţelegerii şi aplicării acestui principiu în cadrul raporturilor instituţionale ar produce dezordine şi dezechilibre, lăsând frâu liber tendinţelor naturale de tip autoritarist. De aceea, în funcţionarea sistemului politic, principiul separaţiei puterilor în stat ia forma delimitării unor autorităţi publice independente (una faţă de cealaltă), cu prerogative diferite (prin care se realizează activităţi specifice), dar şi a colaborării dintre puteri, dublat de controlul reciproc.În faţa tendinţelor de autonomizare şi autoritarism ale unei puteri s-a contrapus practica colaborării şi echilibrului puterilor. Din nefericire, asistăm de vreo şapte-opt ani la încercări repetate de decredibilizare reciprocă a puterilor statului, de tendinţe de substituire, chiar de subordonare a acestora.
În România, principiul separării puterilor în stat a fost, din păcate, grav încălcat, în ultimii ani, tocmai de cel care trebuia să fie garantul acestui element fundamental constituţional: preşedintele României. Acesta a promovat în ultimii nouă ani o politică destabilizatoare greu de înţeles pentru orice mare specialist în politică, şi cu atât mai greu de digerat de către omul de rând. Preşedintele României nu a reuşit să dea funcţiei prezidenţiale o dimensiune istorică. Decredibilizând permanent Parlamentul, Guvernul (când a fost interesat) şi sistemul judiciar, a reuşit în aceşti aproape nouă ani să alăture funcţiei prezidenţiale o dimensiune exclusiv politică.