Ori de câte ori am avut ocazia, am susţinut şi au promovat diplomaţia ca element de echilibru, în raport cu ameninţarea sau provocările în relaţiile dintre naţiunile lumii, atât cât m-am priceput şi cât am înţeles din tainele şi mişcările diplomaţiei române. Nu am fost întotdeauna de acord cu declaraţiile belicoase ale fostului preşedinte Traian Băsescu, gen: „Marea Neagră, lac rusesc” sau „…aţi stat 30 de ani în ţara noastră şi nimeni nu v-a întrebat de ce!?”, sau „…vicepremierul rus a consumat nu ştiu câtă votcă înaintea declaraţiilor provocatoare…” ş.a.m.d. Cred că toate aceste declaraţii ale fostului preşedinte nu au făcut altceva decât să altereze relaţiile bilaterale dintre România şi Rusia.

Recentele declaraţii ale diplomaţiei ruse, prin ministrul de externe Serghei Lavrov, sunt de natură a ne da de gândit, deoarece aceste declaraţii ale ruşilor aduse în spaţiul public riscă să însemne adevărate avertismente la poziţia României în zona Mării Negre, mai exact la poziţia ţării noastre în raport cu situaţia din Ucraina, din partea Rusiei venind tot mai des semn că ar putea sprijini (dacă nu o fac cumva deja…) tendinţele separatiştilor transnistreni de a se rupe de Republica Moldova.

În acest context, nu putem uita sprijinul Rusiei acordat Guvernului de la Budapesta în vederea despărţirii de UE sau recenta poziţie a Moscovei faţă de situaţia Greciei, ca să nu mai vorbim de ridicarea de către ruşi a embargoului impus Iranului în chestiunea livrării de rachete balistice sol-aer.

Sunt acţiuni care trebuie să îngrijoreze Uniunea Europeană cu privire la graniţa de est a ei, acolo unde se situează România şi Polonia. Nimic nu este întâmplător, iar acţiunile diplomaţiei ruse ar trebui să determine UE să treacă de la etapa sancţiunilor economice, care au iritat iremediabil Rusia, la o etapă care să presupună folosirea mijloacelor diplomatice pentru calmarea situaţiei din Ucraina. Este un demers mult mai flexibil, mai eficient şi mai puţin provocator, deoarece, în opinia mea, ar fi singura cale de stingere a conflictului ucrainean şi de apropiere a Republici Moldova de Uniunea Europeană.

Mişcările Rusiei faţă de Ungaria, mai exact apropierea de politica de la Budapesta, faţă de Grecia în problema asistenţei financiare sau, mai nou, de ridicare a embargoului impus Iranului, constituie un răspuns clar al Moscovei faţă de sancţiunile economice impuse de UE.

Vrem, nu vrem asistăm cu toţii la escaladarea crizei ucrainene, din moment ce Rusia răspunde prin soluţie militară la sancţiunile economice. Nimeni nu poate încă să dea un prognostic asupra evoluţiei situaţiei din Ucraina, dar nici evoluţiei relaţiilor bilaterale între Moscova şi Occident, deoarece reacţiile acestuia sunt tot mai palide şi mai strâns legate de dependenţa de gazul rusesc. De aceea, cred că poziţia rigidă a României faţă de situaţia din zona Mării Negre ar trebui abandonată, tocmai pentru că a fost generată de fostul preşedinte Traian Băsescu într-un context internaţional cu totul diferit de cel prezent, care pune diplomaţia de la Bucureşti într-o evidentă defensivă. Să ne amintim că în martie 2014, de ziua naţională a Ungariei, provocările extremiştilor maghiari nu au generat nicio reacţie la nivelul Uniunii Europene.

Şi oricum am analiza situaţia, avertismentele Rusiei ar trebui să ne îngrijoreze, de vreme ce se pare că şi Serbia împărtăşeşte politica externă a Rusiei!

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.