Avram Constantin – China, una din speranţele României

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

„China, una din speranţele României”

Nu am înţeles încă de ce, după căderea dictaturii în 1989, toate guvernele, dar toate, nu au avut în vedere, absolut deloc, menţinerea relaţiilor economice cu doi dintre cei mai mari actori economici mondiali adică, Rusia şi China. Au fost voci care, într-un fel sau altul, au sfătuit, au influenţat factorii de decizie politică cei mai importanţi, adică Preşedinţia sau Guvernul, să adopte o politică externă de îndepărtare de spaţiile economice ale Rusiei sau Chinei. Diplomaţia românească a pus în practică această atitudine care, cred eu, ne-a afectat profund din punct de vedere economic. Am fost mai mult preocupaţi de a îndeplini criteriile de aderare la NATO sau UE, în plan extern, iar politicile interne s-au rezumat la reformarea instituţiilor statului, la privatizarea unităţilor economice cu capital de stat, care deveniseră neperformante şi nu mai constituiau un „burete de absorbţie” a forţei de muncă disponibilizate de la stat. Preocupările privind aderarea la NATO şi UE au fost atât de intense, iar negocierile cu NATO şi UE au fost atât de aspre, încât guvernele care au condus ţara în acea perioadă au neglijat aceste două uriaşe pieţe globale, cu care, culmea aveam deja acorduri economice în derulare şi destul de avantajoase.

Dacă faţă de Rusia, partenerul economic al României cel mai important, prin CAER, reticenţa era oarecum de înţeles în contextul menţinerii la putere în Rusia a unui regim procomunist cu tendinţe imperiale, relaţiile economice cu China, tot ţară cu regim comunist, erau cât se poate de avantajoase pentru ambele ţări. În timp însă relaţiile economice cu China s-au diminuat, la nivelul schimburilor economice, parteneriatul economic rezumându-se doar la atragerea unor investitori chinezi privaţi în diferite domenii de activitate, în special comerţul cu bunuri şi servicii. Nu s-au remarcat investiţii masive ale statului chinez în România, cum uşor am putut observa în alte zone de pe glob, unde investiţiile chineze se situau la nivelul zecilor de euro.

Dar iată că, odată cu schimbarea puterii politice la Bucureşti prin câştigarea alegerilor de Uniunea Social-Liberală în decembrie 2012, o altă abordare a relaţiilor cu CHINA s-a făcut simţită odată cu prima vizită a premierului Victor Ponta în China. Atunci s-au pus bazele unei noi colaborări economice între cele două state, a unei noi strategii de dezvoltare economică a ţării noastre, sper eu cât mai avantajoasă pentru România. Vizita de zilele acestea a premierului chinez reprezintă un răspuns pozitiv al Guvernului chinez faţă de dorinţa tot mai vizibilă a României de a dezgheţa relaţiile economice cu China, de a stabili noi condiţii ale acestei colaborări, de a creşte substanţial nivelul valoric al schimburilor comerciale, de a semna contracte şi memorandumuri de natură economică de aproximativ 10 miliarde de euro.

Cred că momentul acesta este o mare şansă de redresare economică a României, din moment ce în ultimii 20 de ani niciun prim-ministru al Chinei nu a mai vizitat România, iar alegerea Guvernului chinez de a alege Bucureştiul ca gazdă a Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est este un semn de mare încredere a partenerilor chinezi în noua conducere politică de la Bucureşti, deşi pe parcursul ultimilor 10 ani Preşedinţia României şi Guvernul PDL nu s-au arătat prea deschise noilor relaţii cu China.

Personal, îmi pun mari speranţe în reluarea relaţiilor economice cu China, la acest nivel. Noi, românii, trebuie să înţelegem că implicarea Chinei în proiecte majore în regiune, în energie sau agricultură, I.T. sau în domeniul feroviar, poate însemna pentru România punctul de plecare al unei revigorări economice substanţiale a mediului de afaceri din ţara noastră.

Este uimitor cum o ţară cu sistem politic unipartinic s-a impus în întreaga lume ca un jucător economic extraordinar, de care va trebui să ţină seama toate puterile economice ale lumii! Fenomenul este cel puţin impresionant, dacă nu de neînchipuit acum 10 – 12 ani în urmă.

De obicei, nu mă entuziasmez aşa uşor, dar ţinând cont de mediul politic intern de dezbinare, de scandal permanent, de contre politice nesfârşite, demersul Guvernului chinez de a investi în România aproape 10 miliarde de euro este unul care trebuie să bucure mai toţi românii.

Este o şansă uriaşă a clasei politice din România, a economiei ţării noastre, a diplomaţiei noastre de a redeveni, după revigorarea economică atât de aşteptată, un actor economic şi diplomatic demn de luat în seamă în Europa de Sud-Est.

Eu, sincer, sper că vom trăi acele vremuri, pentru că poporul român merită acest statut!

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.