Avram Constantin – Amnistia fiscală, o soluţie pentru România?
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Constantin Avram:
“Amnistia fiscală, o soluţie pentru România?”
Amnistia fiscală reprezintă o măsură care ar putea să dezvăluie bugetului statului şi populaţiei sume mari de bani realizate ilicit. Mă refer la anumiţi cetăţeni ai României, care au încercat de-a lungul timpului, şi mulţi dintre ei au şi reuşit, să îşi ascundă averile realizate ilicit, pe care le-au depus în diferite conturi din afara ţării, prejudiciind astfel bugetul naţional, prin neplata impozitelor aferente. Introducerea procedurii amnistiei fiscale în aceste situaţii ar însemna realizarea unui compromis, în sensul că s-ar accepta eludarea legii, în schimbul colectării unor venituri imediate la bugetul statului.
Există o serie de state care au recurs la această metodă de amnistie fiscală pentru a-şi repatria banii depozitaţi în băncile din afara ţării. Pe fondul actualei crize economice şi financiare, se pare că ar putea fi o soluţie de urmat şi pentru ţara noastră. Proceduri de amnistie fiscală au avut loc în Italia, unde rezultatul a fost aproape 100 de miliarde euro aduşi suplimentar la buget, Germania, Elveţia sau Statele Unite ale Americii. Punctual pentru Italia, amnistia s-a pus în practică ca fiind o măsură de tip anticriză. Executivul italian a impus o penalitate de 5% asupra fondurilor repatriate sau declarate şi deţinute de cetăţenii italieni în străinătate. Penalizarea s-a plătit la capitalul avut în afara Italiei până la 31 decembrie 2008 şi repatriat sau declarat între 15 octombrie 2009 şi 15 aprilie 2010. Cu toate că iniţial s-a estimat că măsura de amnistie fiscală ar conduce la atragerea unei sume totale de circa 50 miliarde de euro, fondurile “repatriate” au fost în final, foarte interesant, aproape dublu decât previziunea, respectiv 95 de miliarde euro.
De curând, şi Parlamentul de la Ankara a adoptat o lege prin care se prevede reducerea de la 40% la maximum 2% a taxei percepute de stat pentru repatrierea averilor deţinute de cetăţenii turci în străinătate. Acest act normativ stipulează ca statul turc să nu cerceteze modul ilegal în care au fost dobândite averile respective! Conform analiştilor turci, bugetul ţării ar urma astfel să se majoreze, în urma acestei decizii, cu circa 100 de miliarde de euro!
Amnistia fiscală ar putea reprezenta o soluţie pentru lipsa acută a resurselor bugetare şi în România. În elaborarea acestui deziderat statul ar trebui să discearnă dacă nu cumva ar fi pus ulterior la zid de către populaţie, care ar putea reproşa, pe bună dreptate, un previzibil eşec al luptei împotriva corupţiei, a marilor fraude şi a evaziunii fiscale.
Consider că amnistia fiscală ar putea reprezenta totuşi o soluţie pentru România, având în vedere adâncirea crizei europene, lipsa banilor, dar şi lupta fără sfârşit dintre autorităţile statului şi economia gri. Resursele de care are nevoie România pentru depăşirea situaţiei ingrate actuale şi pentru acoperirea deficitului bugetar ar putea fi, aşadar, un balon de oxigen demn de luat în seamă. S-ar impune o dezbatere publică pe acest subiect, având în vedere o potenţială ipoteză conform căreia revenirea unor sume mari de bani înapoi în România nu s-ar putea realiza cu acelaşi succes, precum cel din Italia sau Turcia. Populaţia ar trebui consultată pe marginea acestei teme delicate, o asemenea decizie, neîndoios necesară, având un caracter coercitiv atunci când se bazează pe o mare aderenţă din partea oamenilor.
Tema amnistiei fiscale rămâne încă în discuţie şi analiză şi referitor la IMM-uri, îndeosebi teoria conform căreia măsura respectivă ar fi oportună pentru salvarea mediului de afaceri şi a capitalului autohton. În acest fel, în opinia mea, am avea posibilitatea de a salva de la insolvenţă şi faliment puţinele societăţi care mai rezistă în sălbatica noastră economie de piaţă.
De asemenea, dacă în cazul averilor obţinute ilicit în România şi depozitate afară şi al salvării firmelor avem încă semne de întrebare asupra oportunităţii acordării amnistiei fiscală, susţin cu tărie că o asemenea măsură se impune pentru cel puţin o categorie a populaţiei. Îmi permit să îmi exprim părerea că statul român trebuie să identifice o soluţie pentru bătrânii care, prin diverse situaţii, au ajuns să fie executaţi silit şi să îşi piardă casele în care locuiesc. Există multe cazuri în România de oameni în vârstă aproape de a-şi pierde locuinţele, nu neapărat din cauza datoriilor către stat, ci a majorărilor şi penalizările puse de Fisc pentru sumele iniţial derizorii pe care le-au avut de achitat. Cred cu tărie că statul este obligat să găsească o soluţie de compromis pentru persoanele în vârstă aflate în aceste situaţii-limită, iar ştergerea sumelor datorate ar fi un pas spre normalitate. În fond şi la urma urmei, nu aceşti bătrâni fără posibilităţi de a mai munci sunt marii evazionişti ai României…