Parlamentul României
Senat
INTERPELARE

Adresată: Domnului Victor Viorel Ponta
Prim-ministru al Guvernului României
De către: Domnul Senator Marcel Bujor
Circumscripţia electorală: Bacău
Grup Parlamentar: PSD
Şedinţa Senatului din data de: 30.03.2015

Obiectul interpelării: Măsurile abuzive ale inspectorilor ANAF

Stimate domnule Prim-ministru,

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
La nivelul întregii ţări inspectorii Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF au demarat o serie de controale în rândul comercianţilor pentru verificarea utilizării caselor de marcat şi emiterea bonurilor fiscale, în vederea combaterii evaziunii fiscale. Astfel, inspectorii antifraudă au suspendat activitatea a 174 de puncte de lucru şi au dispus 778 de amenzi contravenţionale totale de 3.8 milioane lei.
În majoritatea cazurilor, agenţii comerciali s-au plâns că sancţiunile dispuse au fost disproporţionate în raport cu gravitatea abaterilor constatate de către inspectorii antifraudă, aceştia suspendând activitatea şi dând amenzi imense pentru abateri minore cum ar fi un plus în gestiune de 50 de lei sau în altă locaţie un plus de numai 14 bani.
În municipiul Bacău, aproximativ 250 de persoane, agenţi comerciali şi angajaţii lor, au protestat împotriva măsurilor abuzive ale inspectorilor ANAF, mişcări similare de protest având loc în toată ţara.
Având în vedere cele expuse, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi comunica care este punctul de vedere al Guvernului referitor la aceste măsuri abuzive de combatere a evaziunii fiscale.

Solicit răspuns scris.

Media
No rating yet

Comments are closed.